La 7 ani cantam "Fata draga nu fi trista fiindca e pacat/ fara lacrimi nu exista dor adevarat", dar cu un pathos, dupa care, recunosc, tanjesc in prezent. In clasa a saptea ascultam Bon Jovi, auzisem la sor'mea ca e la moda si le explicam eu celor de varsta mea cum sta treaba cu muzica. Intr-a noua cred, cand a aparut MTV Romania, il visam pe Enrique Iglesias si ma imaginam la concert cum ma ia pe scena si-mi canta "I can be your hero baby". A cantat fix de ziua, n-am sa-i iert niciodata pe ai mei ca nu m-au lasat sa merg ( cum sa nu lase o fana adevarata de 15 ani sa mearga singura la Bucuresti, la un concert ce se tinea pe stadion?!)
Si experienta mea muzicala tumultoasa a continuat, influentata fiind de oamenii care mi-au traversat existenta, de iubirile care dadeau tonurile muzicii, de la rock pana la hip-hop, de la Stefan Banica Jr. live la Sala Palatului pana la concertele de muzica clasica de la Sala Radio, de la folk pana la goth, de la tipetele isterice cand ascultam Vama Veche pana la Stadionul Lia Manouliu unde cantam timid "Reach out and touch faith/Your own personal Jesus".
Sunt unii care au ramas fideli muzicii pe care o ascultau la 14 ani, toata stima si respectul pentru dumnealor! Dar cum ma numar printre muritorii de rand inconsecventi, mi-am descoperit muzica de suflet mult mai tarziu si inca nu sunt sigura ca zarurile au fost aruncate, sunt totusi tanara ( 20 si ), deci timp pentru schimbari mai este.
Pentru Lacrimosa multumesc limbii germane si surorii mele, providerul meu permanent in materie de muzica.
In schimb pentru U2, imi multumesc mie si-n curand sper sa le multumesc si lor cand o sa-i avem in concert in Romania.
De ce toata polologhia asta cu muzica? Pentru ca am luat parte la doua concerte deosebite weekend-ul asta, Koop si Nouvelle Vague, care m-au facut sa nu regret, ba din contra sa persist in obiceiul de a-mi cheltui un sfert de salariu pe bilete la spectacole.
Muzica e pe gustul meu si cum in ultima vreme si Bucurestiul e pe gustul muzicii, eu zic sa profitam ca nu se stie!
Totusi concertul meu de suflet ramane Lacrimosa la Art Mania, perfect, fara cusur.
Sunday evening nostalgia music
fojoc is gone...
Acum 5 ani
Postări
Un comentariu:
N-am fost vreo iubire de-a ta, si nici n-o sa fiu (nu de alta, dar is insurat:), insa-mi permit sa-ti recomand ceva in materie de muzica: Al Jarreau - Tenderness. Best album of all time... cel putin in clasamentul meu:)) Da-i macar o sansa... un album extraordinar inregistrat in studio cu public. Al a concertat si la Bucuresti luna trecuta... a fost, vorba aia, breathless:))
Un ratacit ajuns din link in link la tine pe blog
Trimiteți un comentariu