Acest din urma stadiu cere multa munca de informare si multa vorbarie din partea vocilor care imi salasluiesc prin cap, nu e un proces tocmai constructiv, dar cu siguranta e mai eliberator decat simpatia aia cretina ( mai eliberator, e aberant ca exprimare, dar mi s-a parut relevant in contextul de fata ).
Alt obicei prost, in stransa legatura cu celalat, e sa-mi construiesc imagini despre oameni cu mult inainte de a-i cunoaste in realitate, indiferent ca aceasta posibilitate exista sau nu. Oricat de mult mi-ar placea mie sa spun ca oamenii sunt usor de intuit, nu e nici pe departe asa si pericolul tocmai de aici porneste, cand intreagul meu studiu de caz se darama doar privind o fotografie.
Asta mi s-a intamplat in seara asta, deschizand o banala fotografie in care o fata normala cu parul lung si negru, total neinteresanta la o prima vedere imi zambeste. O mai vazusem pana acum, dar nu clar si nici atunci nu-mi era mai draga, dar era deja construita minutios in capul meu si nu prea mai conta cum era ea de fapt, caci tot ce-mi spusesem despre ea era intemeiat, bine structurat, cu o tentativa spre a-i crede nevinovatia, exact cum trebuia. Cuminte si la locul lui; toata lumea, inclusiv eu, era multumita si spasita. Dar, nu! De ce? Pentru ca nu asta e zambetul pe care mi-l imaginam eu. Astfel, devine si mai mult vinovata si simpatia mea trece dintr-odata la ura despre care aminteam mai sus. Vinovatia-i era atenuata tocmai de ceea ce-i inventasem eu, special si comun, dar cum acestea nu exista sunt libera in a nu-i mai gasi scuze. Vinovata!
Multumesc, acum nici macar nu trebuie sa te mai plac si te pot uri in voie!
P.S. "Ura" si " a uri " nu sunt traite la adevarata lor greutate, au fost folosite doar in lipsa de alte cuvinte "relevante".
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu