Taraba cu de toate in toti

Am fost clonata si distribuita in mii de corpuri care merg, respira si scriu despre mine. Originalul s-a pierdut de mult, incat nu se mai stie cui ar trebui sa-i fie platite drepturile de autor.
Asa mi-am citit propria copilarie in paginile altcuiva, incat mi s-a parut amuzant si nu prea am bagat de seama sentimentul de invidie care isi facea loc in mine, pe masura ce apareau discrepante intre copilaria de acolo si copilaria mea. La un moment dat, confundandu-ma cu personajul mi-a fost ciuda ca nu regasesc acele scene care pentru mine au contat mai mult decat orice. Mie nu-mi placea gemul, mai ales sa-l mananc dimineata, il uram. Nu ma intorceam de la gradinita, voiam doar sa mai dorm dimineata, as fi dat orice pentru cateva minute in plus de somn. Trezitul de dimineata a fost cosmarul copilariei, dar al copilariei care capatase un program, de la opt la unu , apoi culmea cosmarului, scoala, de la sapte la doispe, care se tot prelungea nenorocindu-mi timpul de stat “afara”. Nu am regasit toate astea acolo, desi le voiam (inca le mai vreau), dar sunt impacata si citesc in continuare, zambesc la fel de complice, retraind lacom senzatiile descrise negru pe alb. Sunt un eu deformat , dar ma resimt totusi ca eu.
E un loc blestemat in care te impiedici de fiecare data, indiferent de dimineata, pentru ca doar atunci ti se intampla, si-l urasti si ai vrea sa dispara. Te bucuri rautacios cand observi ca altcineva cade in aceeasi plasa, ii privesti figura si stii exact senzatia, iar in sinea ta esti mandra si usurata ca de data asta nu ai fost tu. E sentimentul ala de frustrare si de mustrare, al tau cu tine ca nu esti in stare sa observi un amarat de ciot sau macar sa tii minte ca data viitoare sa-l ocolesti. Toate astea sunt traite la infinit in acelasi loc de oameni diferiti, iar tu doar te adaugi lor.
Citind pe pagina altcuiva cum s-ar transcrie in cuvinte ceea ce tu nu ai reusit niciodata sa scoti din tine, ba mai mult chiar ai crezut pana atunci ca e proprietate privata si unica, ti-ai fi dorit sa ai o intreaga vitrina cu vase din portelan ca sa ai ce sparge in jur. E trairea ta si o vedeai numai pentru tine. Intinsa acolo in italics si descrisa pana la ultimul detaliu iti face greata si-ti starneste ura. Ma simt tradata si falsa.
Era senzatia mea, o traiam intre o suta de oameni la metrou, puteam sa merg cu ochii inchisi si sa simt exact cele cinci degete apasand cu putere, era o astfel de stare. Nu e descrierea aia patetica, care starneste mila. Refuz sa o accept si ar trebui eliminata de acolo, egoismul meu isi revendica senzatia nealterata.

Ar trebui sa facem un targ , in care sa ne pasam intre noi senzatii. L-as numi, Targ de trairi. Sa ne trecem toti senzatiile intr-un registru, astfel nu intra nimeni neautorizat in posesia lor. Sa fie un targ bazat pe troc, eu ti-o dau pe aia cand stateam si radeam pana la unu noaptea in fata blocului, iar de la tine o vreau pe aia cand ai reusit sa mergi pe bicicleta prima data. Asa ai sti ce dai si cui si nu te-ai mai trezi cu mii de clone mai bune sau mai proaste roind in jurul tau. Sa nu-ti mai gasesti trairile schingiuite si schelalaite in toate paginile.

Oferta zilei. Sentimentul de ok, ca lucrurile sunt cuminti si la locul lor, si ca nimic nu pare sa le disturba linistea. Il dau la schimb!

Nesomnul cu ochii inchisi, produce asemenea efecte.