Yes, woman, please cry!

Lucky 13 intr-o zi de marti? Ne-am incercat norocul si rabdarea cu Trupa Joint si a lor "piesa de teatru" No uman, no crai. Referintele erau bune, o locatie cu pretentii, toata lumea o ridica (nejustificat) in slavi, o prezentare care promitea si normal nelipsitul nostru entuziasm.
Nu plecati spre Lucky 13 fara rezervare, riscati sa iesiti exact asa cum ati intrat sau cum ni s-a intamplat noua, sa fiti asezat la o masa infundata cumva intre pereti, in contextul in care urma sa se joace o piesa de teatru, pe o scena spre care nu aveai nicio vedere, peretii nefiind din sticla. Detalii, detalii si iar detalii, trecem peste, sa inceapa spectacolul, mult ravnita piesa. Programul arata ora 21, in schimb ceasul meu arata 21.30 si inca nicio miscare pe scena. Gasim imediat explicatia pentru aceasta mica intarziere si anume, machiajul, necesita mai mult dichis, or fi perfectionisti.
Singurul loc spre care alergam, in dorinta de a fi punctuale, e acolo unde stim ca se intampla ceva la ora fixa, cum ar fi o piesa de teatru, nu intram la jumatatea actului 2, suntem la datorie de la ridicarea cortinei. Deci, un punct in minus pentru cele 30 de minute si pentru toata lumea peste care am dat in drumul nostru spre "cunoastere" .
Trei barbati, trei palarii si o chitara. Gata, ne gandim imediat la Seinfield in dublu exemplar, acompaniat de o chitara. Asta e, stand-up comedy. Trebuia sa ne fi data seama, trei barbati asezati in fata a trei microfoane, un titlu cu referire la femei, apa si tigari la indemana, asta era. Gresit!
Inca n-am realizat daca erau anecdote, povesti rimate, parabole sau simple monologuri. Cert e ca orice ar fi fost, atrageau dupa sine in mod obligatoriu o concluzie inteleapta. Dragostea, tema suprema, si nu in ultimul rand, femeia. Femeia, coasta lui Adam; femeia, o usa in care intra mai multe chei; femeia, dupa care salivezi si care ti se daruieste cu aceeasi pasiune atat tie cat si altora; femeia trecuta, care nu mai are acelasi "cur ca acum 10 ani" ( ad litteram) si alte povete despre cat de napastuiti sunt barbatii si despre alegerile lor dificile, vinul sau femeia?
Doi vorbeau si unul canta, intotdeauna acelasi, exceptand momentele de genul Stefan Banica si The Fifties. O povestioara mica, dupa care urma un cover, dupa piese cunoscute. Singurele clipe care mi-au starnit interesul erau cele, in care incepea o melodie si incercam sa-mi dau seama cine o canta si care e varianta ei originala. Am recunoscut astfel, 2 piese ale lui Katie Melua, " Somewhere over the rainbow" ( sa spun drept, nu stiu cine o canta ), apoi Louis Armstrong cu a lui " What a wonderfull world". Trebuie mentionat ca stilul de interpretare al "primului solist" era un pic cam prea afectat, nu toata lumea e Mariah Carey, desi se incearca din rasputeri.
Am avut deja-vu-ul unui program de revelion de-al TVR-ului, de undeva de prin anii '90, cu show-uri gen Nae Lazarescu si Vasile Moraru, sau varianta de inceput al lui Doru Octavian Dumitru, dar intr-o formula cu incercari de subtilitate si salvata cumva de prezenta chitarei.
Amatoare al teatrului de "club", pe noi ne-a dezamagit piesa, ne-a dezamagit si locul, pana nu se schimba personalul din Lucky 13, nu mai calcam pe acolo. N-am stat pana la sfarsit, am plecat pe melodia lui Bob Marley "No woman, no cry". Atmosfera din sala era undeva intre chicoteli, cascat si aplauze cand timide, cand ceva mai indraznete, fara prea mult zgomot, totul in parametri moderati.
Un lucru e clar, mai intelepte nu suntem dupa asistarea la acest eveniment, dar cu siguranta pe viitor nu mai bifam in calendar "piesa de teatru in Lucky 13".