"Who's singing tonight? AC fucking DC man!"
Barcelona, 7 iunie, Estadio Olimpico de Barcelona
Recunosc am fost unul dintre putinii oameni care s-au bucurat cand au auzit ca e o mare teapa AC/DC la Bucharest Rock Festival, desi ma gandisem si eu sa-mi cumpar bilete. Sa nu mai rasucesc cutitul in rana, stiu ca pentru unii a fost dureros.
Revenind la Barcelona in ziua de duminica, a fost invadata de tricouri negre, AC/DC era imprimat in toate modurile posibile si purtat de persoane care de care mai diferite. Erau impanziti peste tot, culmea a fost ca am intrat in Hard Rock Cafe si la un moment dat s-a difuzat o piesa de-a lor si a "explodat" deodata cafeneaua, era incredibil ce se intampla, de parca toata barcelona ar fi fost implicata in acest eveniment. A fost un preambul foarte interesant si te simteai nemaipomenit stiind ca iei si tu parte la acest eveniment care se anunta. In Bucuresti n-am vazut asta inaintea niciunui concert, doar in Sibiu la Art Mania a fost ceva asemanator, dar avand in vedere ca era un festival de 3 zile si orasul destul de mic, era oarecum justificat prezenta blackerilor pe strazi.
Concertul era programat pentru ora 22, am ajuns acolo pe la 16, erau cozi imense se intra pe mai multe parti, depindea de locul unde aveai biletul, dar asta am aflat doar dupa jumatate de ora de stat la coada, obisnuita cu modul de intrare din Romania. Norocul meu ca am stat la coada care a trebuit, iar dupa o ora am intrat si pe stadion. Ceea ce m-a asuprins a fost controlul superficial pe care il "executau", puteam usor sa strecor vreo doua cutii de bere sau orice fel de alcool si foarte amuzant a fost faptul ca avand in posesie o camera de fotografiat semi-profesionista s-au uitat asa un pic mai urat la mine si mi-au spus sa o las la "cocineria". Habar n-am ce era aia, cert e ca am trecut fara nicio grija, luand bineinteles camera cu mine, nu am lasat-o la nici o cocinerie si n-am avut nici cea mai mica problema.
Stadionul destul de mare, desi mai mic decat ma asteptam, aveai posibilitatea sa alegi tribune sau gazon. Asta mi s-a parut ciudat, ca locurile din tribune exact din dreptul scenei erau libere si puteai sta acolo daca nu-ti placea pe gazon. Tribunele laterale au fost pline ochi iar pe gazon nu aveai unde arunca un pai si o diversitate culturala incredibila. Germanii sunt cei mai galagiosi, spaniolii foarte freaky imbracati, fetele mai ales, sunt rau tulburate saracele si miros de iarba peste tot; erai high doar cat respirai.
Trupa din deshidere nu a reusit sa atraga foarte mult atentia, nici nu i-am retinut numele, si-n plus stateau prost cu sonorizarea, se auzea ca dintr-un butoi. Noroc ca AC/DC nu au avut aceleasi probleme, au inceput la 22 fix ridicand publicul in aer si scena in flacari. Au fost doua ore ca la carte, dupa un program foarte bine pus la punct, un show regizat pana la cel mai mic detaliu, oricat de mult ne-ar placea sa credem ca e improvizat stim foarte bine ca muncesc din greu ca sa avem parte de un astfel de apectacol "spontan".
Au inceput cu Highway to hell, publicul canta intr-un suflet, doar ca aplauzele durau cam putin pentru gustul meu, in schimb se canta ca pe stadion, imediat ce se asternea linistea ai fi crezut ca esti la un meci de-al Barcei. Spaniolii mi s-au parut cuminti cumva, nu se exteriorizau foarte puternic, erau acolo aliniati, toti al locul lor si strambau din nas cum dadeai un pic mai tare din coate. Norocul nostru ca am fost inconjurati de austrieci si francezi si au stiut foarte bine sa-si delimiteze spatiul.
Nu faceai diferenta intre piesele de pe noul album Black Ice si intre cele consacrate, erau cantate cu aceeasi verva si la fel de bine cunoscute de catre public. Ceea ce m-a impresionat si mi-a dat si un sentiment de frustrare totodata ca nu am doi metri, au fost proiectiile si jocurile de lumini de pe scena. Atat vizual cat si auditiv am avut parte de un spectacol pe care in Romania nu l-am intalnit la niciuna dintre trupele care ne-au trecut pragul. In mijlocul scenei a fost pozitionat the Rock'n' roll Train, doua ecrane care au devenit unul in a doua jumatate a showului , altele doua lateral, totul iti dadea impresia de ireal, tot ce se intampla pe scena era proiectat la dimensiuni fantastice. Un show profesionalist sub toate aspectele.
Desi multa lume l-a contestat pe Brian Johnson, pentru mine vocea lui inseamna AC/DC. Nu cred ca am auzit vreo piesa de-a lor cantata cu Bon Scott, dar timbrul vocal aspru al lui Brian il recunosc oriunde si stiu ca e AC/DC. Brian Johnson e solistul atipic carevnu comunica foarte mult cu publicul, dar totusi nu-ti da impresia de raceala, il simti acolo trup si suflet pentru tine care urli ca un disperat din tribune.
Senzatia serii, dupa parerea mea a fost Angus Young, cu stripteasul lui aratandu-si chilotii inscriptionati AC/DC, cu un du-te vino incontinuu pe scena, oarecum neincapatoare pentru el, cu solo-urile de chitara perfecte si cand te gandesti ca toate astea la 54 de ani. Vazandu-l iti era frica pentru el, sa nu cada sa nu-si rupa vreo coasta sau ceva, la cat de firav pare, dar e cel mai bun exemplu ca aparentele inseala si o viata de muzica nu se sterge cu trecerea unor ani.
A fost un concert plin cu de toate, nostalgicii si-au regasit vechea trupa la fel de vie ca-n tineretea lor zbuciumata, cei mai tineri au asistat la istorie, iar cei care nu-i cunosteau cu siguranta ii vor sti de acum inainte.
Totusi m-a incercat un sentiment de regret atunci cand au cantat " For those about to rock we salute you" , mi-ar fi placut ca in loc de Barcelona sa aud Bucuresti, mi-ar fi placut sa-l vad imbracat pe Brian Johnson cu tricoul nationalei si nu cu tricoul Barcei, dar cum Romanica mitica mai are mult pana se face mare, mergem si urlam in alte tari. Asa ca la munca voinicii mei cu stadionul ala care se tot anunta a fi si a nu fi!