29 oct. 2008

Un jour


Independent animation short film directed by Marie Paccou in 1997

24 oct. 2008

Draga Lancan,

Ne-a placut filmuletul, te mai asteptam cu alte recomandari, Eugenio Recuenco de asemenea. Ne faceam griji ca-ti intristezi gandurile, dar apoi ai venit cu clarificarea ca ai un dezvoltat simt al umorului, deci e ok, you're safe. Ce-ti zic tie ultimile posturi? Ca trece vremea aiurea, cel putin noi asa simtim, cum ar spune un fotograf de la newsin " o frecam" si nici macar nu suntem poetese neintelese.
Deci, perdea inca nu avem, ne-am imprietenit cu vecinii din fata si ne transmitem tot felul de mesaje luminoase ( we created a kind of bond ); tequilla aia tot in frigider a ramas, nu scapam de ea in niciun fel, in continuare in casa se aude un zdranganit, ba in ultima vreme e si dezacordat, cartile se deschid si se inchid la fel de repede, dar vine Halloween-ul si poate o sa speriem pe cineva si o sa scriem despre asta. Sau... mai bine, ne sperie pe noi ceva sau cineva si atunci chiar am scrie.
Continuam, nu stim cu ce.

Apropos, interesant numele, si ne intriga ca nu stim de la ce se trage, o lamurire ar fi bine venita.
Take care.

22 oct. 2008

acum 5 minute

Vernisaje, expozitii in sufragerii, garaje si garsoniere...
In galeria 29 nu am acces , la garajul lui Cobilanschi am ajuns la ora 21 si luminile erau stinse, am tras de poarta si nimic, acum sa aflu ca nici in apartamentul 17 nu am acces. Apartamentul 55 isi deschide portile , facem vernisaj pe hol.Mi-am promis si propus ca la primul meu vernisaj lumea se se descalte pentru a intra in galerie.


Oare explicatia sa fie aceasta:
Attempts to apply Pareto principle, Anetta Mona Chisa & Lucia Tkacova

20 oct. 2008

Cat se poate de normal

Nu m-am putut abtine sa nu postez un fragment dintr-un mail trimis de o colega, pe grupul masteratului de traduceri. Promit ca platesc drepturi de autor, asta daca sunt prinsa ca divulg informatii ( nu stiu cat de ) confidentiale. Asa ca va redau un mic fragmentel, pe mine m-a amuzat teribil.

"Impreuna cu alte doua studente la MTTLC ( una de anul I, cealalta de anul II), am intrat in sala de langa secretariat ( la secretariat fiind usa incuiata) pentru a obtine informatii cu privire la inscriere.Cealalta studenta de anul I a abordat-o politicos pe doamna cu pricina, spunandu-i ca am venit pentru inscriere, iar la secretariat nu este nimeni, desi era ora 13:16 ( programul fiind pana la ora 14), dupa care doamna respectiva, a mers la doamnele secretare, si le-a spus ca sunt niste studente afara care au venit pt inscriere si se intreaba de ce nu este nimeni la secretariat la acea ora.Dupa aceasta "minunata " introducere, va imaginati ce a urmat: Doamnele secretare au fost foarte revoltate, simtindu- se lezate ca si-a permis cineva sa le informeze ca erau inca in timpul programului, au inceput sa tipe la noi si incerc sa va redau ad literam o parte din replicile dumnealor: " A, ne tineti cont strict la program, lasa ca o sa vedeti voi ce stricte o sa fim si noi,ca am fost prea bune pana acum, lasa ca vedeti voi ca o sa fim si noi ca la alte facultati, pai ce credeti voi?" Asta in conditiile in care, repet, era ora 13:16, programul fiind intre 12-14.Va rog frumos sa ma credeti ca nu imi aduc aminte cand a tipat cineva ultima oara la mine, mai ales nejustificat. Eram pur si simplu niste studente care aveau nevoie de o informatie si pe care am solicitat-o in cel mai politicos mod cu putinta, si drept rasplata se tipa la noi...niste simple secretare tipau la noi."

Mi-a placut replica din final cu " ...niste simple secretare", cat s-a abtinut sa nu spuna: "niste idioate". In ce priveste problema dezbatuta, ea cere sa fie luate niste masuri. Va zic eu, se imbata cu apa rece, nu o a se faca nimic, in 3 ani de zile de cand invat la minunata facultate nu s-a schimbat nimic, iar secretare dragute n-am intalnit vreodata. Eh, dar e bien sa te mai descarci din cand in cand.

19 oct. 2008

Elevator

Film romanesc cu pronuntie in romaneste, fara accent englezesc. Claustrofobi sau nu, am mers la cinema sa urmarim filmul Elevator, care intr-o prezentare idioata, de pe un site cu pretentii, aparea la categoria "romantic". E oricum filmul asta, numai nu romantic, ca are un crampei de sirop in el, asta nu-l face automat o telenovela.
Ce e drept speri la un final romantic pe parcursul filmului, dar iti vine greu sa-l crezi. E un film care cu siguranta ar merita mai multi spectatori in sala, ce n-as da sa-i vad pe toti platitorii de bilete de la Movieplex la Eurocinema Tinerimea Romana.
Tin sa precizez ca e un film si mai ales, repet, e romanesc, nu va asteptati sa aveti nu stiu ce mare revelatie dupa ce il vedeti. Ma enerveaza cei care se duc sa vizioneze un film romanesc si ies dezamagiti dupa, cum ca nu au descoperit sensul vietii. Daca e romanesc nu trebuie sa fie o capodopera, de parca toate filmele americane care ruleaza in cinema-uri sunt de Oscar. E un film de inceput bun, iar la final ai surpriza de a-i cunoaste pe realizatori si de a le pune intrebari. Deci, mergeti, vizionati-l, iar daca nu va place, la sfarsit aruncati cu rosii in producatori!


video


Elevator, il mai puteti urmari maine la Eurocinema ( vis-a-vis de Tetrul Bulandra, ghidati-va dupa muzica ), de la orele 18.00 si 20.00, iar ca bonus in preambulul filmului vizionati scurt-metrajul regizat de Cristian Mungiu " Corul pompierilor".

17 oct. 2008

Etoiles sans lumiere

Azi-dimineata, de cum am iesit din scara am inceput sa alerg, 69 astepta la semafor si daca tot il vazusem, trebuia sa-l si prind. Cobor din metrou exact in dreptul scarii si incep sa merg mai alert, sa urc scarile cate doua deodata, in spatele meu se aglomereaza si nu vreau sa raman prinsa in multime. Ajung gafaind la birou.
Ma uit pe monitor, ora 6, imi indes rapid in geanta niste lucruri la nimereala si plec alergand pe culoar. Prind liftul exact la tanc, dar in lift bat intruna din picior cu ochii pironiti la butoane. Calculez, ajung la si 5 la metrou, mai fac 10 minute pana la Romana, alerg pana la Scala in alte 5 minute, deci cu putin noroc intarzii doar 25 minute la curs. Metroul il prind bine, cobor la Romana, urc in fuga scarile fixe, pe cele rulante lumea s-a instalat pe ambele parti, asa ca m-am reorientat. Ma strecor printre toti gura-casca ( indienii au spectacol ), ma pliez pe dupa toate galetile cu flori, incercand sa evit aglomeratia de pe trotuar, e verde palpaind la semafor, eu pun piciorul pe trecere pe rosu, dar nu conteaza, inaintez cu succes. Incep un maraton, demn de un kenyan, cand pe trotuar cand pe strada, ajungand astfel la 6.20 in amfiteatrul Puskin. Intru fara sa fac zgomot, ma asez in banca, exact langa usa si-mi trag sufletul timp de o ora si jumatate. Respira!
Chanson d'amour! O mica secventa din Ce n'est pas un chanson d'amour al meu, dar chanson-ul fiecaruia dintre noi s-a intamplat asta seara in Fabrica. Aici ne regasim, in Bucurestiul nostru drag, gri, aglomerat, invadat de maidanezi si... noi alergand. Spre ce? Spre toate locurile, pe care le cautam si spre toate lucrurile la care renuntam. Mergand inainte, lasi mereu ceva in urma. Unde e timpul? Nu asezat in paginile unei agende, cuminte cu liniute de la 12-14, de la 15-17, sau citit in Compact intre 3 statii de metrou, nu-l vrei asa... .
" In Bucuresti toti avem bulina rosie, la primul cutremur disparem. "

15 oct. 2008

O miercuri seara ce se anunta banala

Experiment. Thievery Corporation? Cine-s astia?
Ca sa-mi raspund la intrebare, ca nu ma incred in ce-mi spun ceilalti, am mers sa-i vad la Sala Palatului si bine am facut. Nefiind adepta a acestui tip de muzica, dar cum in ultima vreme fac multe alegeri inspirate, mi-am zis sa experimentez si astfel am avut parte de un specatacol ca la carte. They were bloody awesome!
TC mi-au amintit ca imi place sa dansez, iar ceea ce m-a surprins e ca inca stiu sa ma misc, desi a trecut ceva vreme. Deci, am vazut o Sala a Palatului transformata in Club, oamenii de pe scena chiar au cantat, mi-au anulat complet impresia cum ca "muzica electronica nu e muzica", iar lumea, mai timida la inceput, a prins curaj pe parcurs creand astfel o atmosfera dupa care am tanjit la multe concerte. Doua ore au trecut extrem de repede, acum se pune problema cu ce am ramas dupa aceste 2 ore, asa ca:
Americans and politicians are bullshit!
Fuck George W. Bush! ( desi, dupa parerea mea, in Europa de Est fuck-ul asta nu-si are ecoul ca in alte parti).
Feed the world!
Power to the people! ( nu stiu cat e de inspirata treaba asta )
Dance more!
Iar in final, zic eu, sa experimentam, sa incercam chestii noi, ca nu stim ce poate aparea.

9 oct. 2008

Scurt

Nu stii dinainte, trebuie sa-mi repet intruna treaba asta, poate o s-o si pricep la un moment dat.
Asta-seara am avut parte de o surpriza foarte placuta, Animest-ul m-a surprins placut. "Nu-mi plac animatiile, n-am ce cauta eu acolo, neah, nu merg."
Dar, cum nu intotdeauna ma tin de plan, acum chiar ma bucur pentru asta, am fost. M-am dus cu gandul sa-mi cumpar doar o traista cu oaia, avand o pasiune pt sacosele din panza. Am intrat si am ramas. Timp de o ora si jumatate am vizionat scurtmetraje, dar nu mi-am dat seama cand a trecut timpul, la sfarsit ma pregateam pentru alte aplauze, pentru un alt film.
Ce mi-a placut in mod deosebit, a fost faptul ca, la sfarsit au urcat pe scena unii dintre regizorii filmelor vizionate si au raspuns la intrebarile celor din sala.
Concluzie: 35 de spectatori, 35 de viziuni diferite. Nu vezi ceea ce ti se incearca sa ti se transmita, ci ceea ce vrei sa vezi. Regizorii au incercat cumva sa-si explice opera, dar eu am vazut altceva si am perceput-o intr-un alt mod si sunt convinsa ca nu am fost singura.
"L'homme est le seul oiseau qui porte sa cage", un film pe care il recomand tuturor, 12 minute investite intelept.
Daca gasesti armonia intre ceea ce simti, ceea ce crezi si ceea ce vezi, esti mai impacat.

8 oct. 2008

Yes, woman, please cry!

Lucky 13 intr-o zi de marti? Ne-am incercat norocul si rabdarea cu Trupa Joint si a lor "piesa de teatru" No uman, no crai. Referintele erau bune, o locatie cu pretentii, toata lumea o ridica (nejustificat) in slavi, o prezentare care promitea si normal nelipsitul nostru entuziasm.
Nu plecati spre Lucky 13 fara rezervare, riscati sa iesiti exact asa cum ati intrat sau cum ni s-a intamplat noua, sa fiti asezat la o masa infundata cumva intre pereti, in contextul in care urma sa se joace o piesa de teatru, pe o scena spre care nu aveai nicio vedere, peretii nefiind din sticla. Detalii, detalii si iar detalii, trecem peste, sa inceapa spectacolul, mult ravnita piesa. Programul arata ora 21, in schimb ceasul meu arata 21.30 si inca nicio miscare pe scena. Gasim imediat explicatia pentru aceasta mica intarziere si anume, machiajul, necesita mai mult dichis, or fi perfectionisti.
Singurul loc spre care alergam, in dorinta de a fi punctuale, e acolo unde stim ca se intampla ceva la ora fixa, cum ar fi o piesa de teatru, nu intram la jumatatea actului 2, suntem la datorie de la ridicarea cortinei. Deci, un punct in minus pentru cele 30 de minute si pentru toata lumea peste care am dat in drumul nostru spre "cunoastere" .
Trei barbati, trei palarii si o chitara. Gata, ne gandim imediat la Seinfield in dublu exemplar, acompaniat de o chitara. Asta e, stand-up comedy. Trebuia sa ne fi data seama, trei barbati asezati in fata a trei microfoane, un titlu cu referire la femei, apa si tigari la indemana, asta era. Gresit!
Inca n-am realizat daca erau anecdote, povesti rimate, parabole sau simple monologuri. Cert e ca orice ar fi fost, atrageau dupa sine in mod obligatoriu o concluzie inteleapta. Dragostea, tema suprema, si nu in ultimul rand, femeia. Femeia, coasta lui Adam; femeia, o usa in care intra mai multe chei; femeia, dupa care salivezi si care ti se daruieste cu aceeasi pasiune atat tie cat si altora; femeia trecuta, care nu mai are acelasi "cur ca acum 10 ani" ( ad litteram) si alte povete despre cat de napastuiti sunt barbatii si despre alegerile lor dificile, vinul sau femeia?
Doi vorbeau si unul canta, intotdeauna acelasi, exceptand momentele de genul Stefan Banica si The Fifties. O povestioara mica, dupa care urma un cover, dupa piese cunoscute. Singurele clipe care mi-au starnit interesul erau cele, in care incepea o melodie si incercam sa-mi dau seama cine o canta si care e varianta ei originala. Am recunoscut astfel, 2 piese ale lui Katie Melua, " Somewhere over the rainbow" ( sa spun drept, nu stiu cine o canta ), apoi Louis Armstrong cu a lui " What a wonderfull world". Trebuie mentionat ca stilul de interpretare al "primului solist" era un pic cam prea afectat, nu toata lumea e Mariah Carey, desi se incearca din rasputeri.
Am avut deja-vu-ul unui program de revelion de-al TVR-ului, de undeva de prin anii '90, cu show-uri gen Nae Lazarescu si Vasile Moraru, sau varianta de inceput al lui Doru Octavian Dumitru, dar intr-o formula cu incercari de subtilitate si salvata cumva de prezenta chitarei.
Amatoare al teatrului de "club", pe noi ne-a dezamagit piesa, ne-a dezamagit si locul, pana nu se schimba personalul din Lucky 13, nu mai calcam pe acolo. N-am stat pana la sfarsit, am plecat pe melodia lui Bob Marley "No woman, no cry". Atmosfera din sala era undeva intre chicoteli, cascat si aplauze cand timide, cand ceva mai indraznete, fara prea mult zgomot, totul in parametri moderati.
Un lucru e clar, mai intelepte nu suntem dupa asistarea la acest eveniment, dar cu siguranta pe viitor nu mai bifam in calendar "piesa de teatru in Lucky 13".

6 oct. 2008

Nu mai tusi!

Trebuie sa prioritizezi, asta am incercat sa fac si eu azi, dar mi-a iesit exact pe dos.
Merg la doctor sa aflu rezultatul la analize, stiam deja, de fapt stiu dintotdeauna, dar hai sa facem lucrurile ca la carte, ca sa mai inchidem gura celor din jur pentru o vreme. Cand te duci la doctor? Cand simti ca nu mai poti, cand te bat ceilalti la cap sau te gandesti ca a trecut ceva vreme de cand nu ai mai fost si cam ar fi cazul sa faci un control. Nu voiam nimic pentru raceala, raceala trece, desi dureaza de 2 saptamani si tusesc ca un magar, nu conteaza, raceala nu e boala. Iei un ceai si o aspirina si ai constiinta impacata, te tratezi. Nu, lasa sa te consulte, ah parca nu-i prea place cum tusesti, vai iti curge si nasul, temperatura nu faci, dar in caz ca vei face iti scrie un cearsaf intreg de nume complicate cu multi de x.
Sa trecem totusi la scopul vizitei, analizele mele! Da, urmeaza alt cearsaf, dar macar pe astea stiu ca tre' sa le iau, in mintea mea e prioritar, pentru asta am venit, deci o sa fac si injectiile alea blestemate si o sa inghit toate pastilele alea la ore fixe si neaparat dupa masa.
De ce sunt nervoasa? In metrou, ma gandesc. Iau un sirop de tuse si atat, da-le naibii pe celelalte si dau numai reteta 2 la farmacie. Ma duc hotarata, intru in farmacie, caut cardul printre toate prostiile vitale ce-mi umplu portofelul, il gasesc intr-un final, il inmanez, dau si reteta si astept.
"Fervex va dau 5 sau 8 plicuri, vreti neaparat 5 sau va dau o cutie? "
"Poftim? Care fervex? Mintea mea urla: nu, nu vreau fervex, nu vreau nurofen, nu vreau picaturi dintr-alea amare, ce naiba am facut?"
Bineinteles ca am confundat retetele, i-am dat farmacistei reteta pentru raceala si asa m-am ales cu un bon de 95 de lei si cu o traista plina de pastile. Nu orice fel de pastile, ci pastile pe care nu o sa le iau, o sa uit sa-mi pun picaturile alea de 3 ori pe zi, nu o sa inghit antibioticele alea gigantice o data la 12 ore si nu o sa-mi fac un fervex in loc de ceai. De ce? Pentru ca raceala nu e boala, raceala e ceva ce trebuie sa ma sacaie din cand in cand, e ca o cunostinta veche, nu-ti face nicio placere cand te viziteaza, dar o suporti pentru ca nu poti sa-i zici sa nu mai treaca pe la tine. Unii oameni sunt facuti sa sacaie, exact ca o raceala.
Deci, am cheltuit 95 de lei, am propria farmacie si foarte multi nervi. Pentru ce naiba cotizez lunar la CNAS, daca pentru o amarata de raceala dau aproape 100 de lei? I'm so damn pissed off. Data viitoare nu ma mai duc la doctor cand tusesc.

2 oct. 2008

Fictiune

Hai sa vorbim despre carti, altfel.
In metrou tin mai tot timpul o carte in mana, dar nu o si citesc. Scriu, scriu cu mintea, scriu cu mana mea pe tine, dau filele si te dezbrac, din cand in cand mai indoi cate un colt si buzele mele iti lasa semne, au fost acolo si te vor cere din nou, nu in notele de subsol, nu peste doua capitole, nu in volumul doi, ci permanent, in toate literele pe care le numeri in gand si la care te rogi sa se termine.
Am fost in toate cartile de buzunar pe care le-ai rasfoit, ti-am anulat toata poezia pe care ai citit-o, te-am facut sa ma cauti in enciclopedii si sa-mi inveti limba din toate gramaticile ce-ti pareau imposibile, m-ai vrut in format electronic, dar ai uitat sa-ti deschizi palmele si sa ma gasesti, acum alergi dupa un dictionar ( aranjate in ordine, literele nu capata mai mult sens ).
Hai sa vorbim despre sex, hai sa spunem cu voce tare ca ne place sa facem sex, hai sa recunoastem ca n-am facut dragoste de fiecare data, ci sex, sex pur. Nimfomana sau nu, te vreau in lift, te vreau la dus, te vreau cand inca n-am deschis ochii, te vreau cand dormi, te vreau cand te vad de departe, te vreau in metrou, te vreau cand iti scriu, te vreau si acum. Ma gandesc la asta mai mult decat o faci tu, intotdeauna gandesc mai mult.
Hai sa spunem cat e de bine sa auzi toate astea si cat de mult uram locul ala prafuit din biblioteca care e pregatit pentru noi.
Cateodata face bine sa aberezi, chiar fara sens.

Hai sa citim!