un cuvânt pe zi

SIMPLÍST, -Ă, simplişti, -ste, adj. 1. (Despre concepţii, raţionamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esenţiale. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este lipsit de complicaţii şi de subtilităţi intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăţi. - Din fr. simpliste.

Dacă pun o întrebare, trebuie să capăt şi un răspuns.
Dacă mănânc, mă îngraş.
Dacă greşesc, trebuie să plătesc.
Dacă sunt rea, nimic bun nu mi se va întâmpla.
Dacă nu ştiu să ascult, nu voi fi ascultată.
Dacă merg la doctor, îmi va da un diagnostic.
Dacă merg la preot, îmi va alina suferinţa.
Dacă nu învăţ, nu voi ajunge mare.
Dacă muncesc, voi avea bani.
Alb spre negru e cenuşiu.

Compatimiti-ma, va rog!

Sunt zile proaste, uneori chiar si depresive, mai ales in perioada asta, sau zile tensionate si nebune, cu picioarele in spinare, uitand pana si sa respiri. Dar la final rasufli, zici “gata, a trecut!”, si pui capul pe perna si adormi. Dar nu si azi!

Cu siguranta nu e cea mai proasta zi din istoria personala, dar e o zi in care strigi dupa compatimire, in mijlocul zilei erai undeva intre plans si urlat isteric, nu stiai daca sa mai spargi ceva sau sa aduni cioburile care deja erau facute morman in preajma ta. Nu e cea mai proasta zi!

Dimineata am visat o pisica, care m-a muscat de picior, spre seara s-a intors blestemata ca sa-si lase si urmele ghearelor pe mine, cand mi-am sters usa unui dulap peste mana dreapta provocandu-mi o zgarietura care ustura ingrozitor. Stiam eu ca nu e semn bun!

Vreau compatimire dintr-aia imbecila, cu ochii blegiti si incurcati, care nu fac decat sa dea din umeri si sa zica, nu stiu. Nu e nimic rau in asta, doar ca atunci cand urli la mai multa lume decat ai in mod real langa tine la sfarsitul zilei, nu mai ai dreptul sa pretinzi compatimire. E o zi trista, despre care am scris!

De ce nu-mi place toamna?

Pentru ca ploua.

Pentru ca toamna inseamna scoala, implicit restante, implicit sentimentul ala de nefacut lucrurile la timpul lor, vinovatie si automustrare cat cuprinde.

Zile scurte si nopti lungi.

Blugi stropiti pana la genunchi si umbrela vecinului care ti se scurge pe umar.

Nehotarare, adidasi sau pantofi?

Rochiile de vara, pe care nu am apucat sa le port, era timp.

Cearsaful, inlocuit cu o patura.

41 aglomerat, din nou.

Gandurile unei zile de vineri

Vara dormim mai prost. Dar nimic nu-i mai frumos decat sa te trezesti intr-o dimineata de vara. Dimineata devreme am vrea-o intreaga zi.

Printr-un geam de sticla nu poti trece, vanataia de pe genunchiul drept nu e de la faptul ca ai dat cu capul in ecranul unui autobuz aflat in miscare. Iar, lumea din jurul tau nu-ti spune nimic, tocmai cand tu ai vrea sa-ti spuna. Propria ta indiferenta regasita in zecile de priviri cufundate in ziare si-n urechile urlatoare a Metallica te-a durut azi ca niciodata.

Perfectiunea o poti gasi intr-un flyer distribuit la metrou la Universitate. Cosmetica, coafor, manichiura, pedichiura la nivel profesionist si preturi foarte mici. Se pun si degetele mele calcate de adidasul plin de noroi al unui cretin in 41?

Dar, miroase a aeroporturi, gari si a limbi straine si asa trece si o zi de vineri.

Roblogfest

Se ia o oala mare si se arunca acolo la nimereala tot ce ai prin frigider, mai iei ceva din camara, bagi toate condimentele si-ti iese numai bun, o mancare de la care ti se intoarce stomacul. Eh, cam ceva de genul asta e si mega competitie Roblogfest. Ne-am inscris la categoria Blog colectiv, concuram cu un barbat adevarat ( cica ), cu Fanii FC Barcelona si bineinteles cu Mediafaxul. Sunt doar 3 exemple aleatorii, dar dupa cum se observa au foarte multe in comun. 

Se presupune a fi o competitie profesionista a blogosferei romanesti, in realitate se dovedeste a fi o mare adunatura de bloguri, din care la sfarsit tot cele binecunoscute  vor iesi pe primele locuri. Da, asta e un post frustrat si daca am fi si-un blog la care chiar am munci si in care am investi timp, ar fi mult mai frustrat. N-o sa inteleg niciodata necesitatea existentei unui blog precum Cocalari si Pitzipoance, credeam ca pentru asta s-a inventat hi5-ul. Blogul Institutului Ceh este la doi pasi de Tsigara de dupa, si asa toate blogurile indiferent de specie se prind in marea hora a bucuriei.

Sperante exista, suntem in primii 15.000 din Zelist, deci cu tot optimismul inainte, suntem dupa Hai Hui prin tara, dar inaintea Editurii Curtea Veche. O fi bine, o fi rau, distractia continua, dar totusi nu stiu pe cine sa pariez pe Tudor Chirila sau pe Cabral, amandoi au bloguri geniale in locuri de top.

Dar, cand omul se plictiseste intra in competitie la Roblogfest!

Incolor si surd

E un gri de februarie. Aprindem lumanari, ne imbracam colorat, ne cumparam o cutie verde, privim printr-un ochi albastru, dar tot gri se vede. Am vrea un par rosu, am purta o rochie alba, ne-am ascunde dupa o umbrela galbena, de ce n-ar aparea si-un curcubeu dupa ninsoare? 

E o stare acuta de februarie, care seamana cu cea de octombrie doar cu mai putine ploi, parca ar aduce un pic si cu martie, dar fara flori, cu iunie mai mult si cu un soare inexistent, septembrie ar fi si el dar unul mai tacut.

E o casa in februarie, cu usile inchise si muzica in surdina, cu o exagerata grija pentru zgomot, nimic nu cade, nimic nu se tranteste, pasii sunt numarati si becul stins mereu in urma.

E pe jumatate dus, de n-am mai fi in luna asta...

Fiecare vrea

O saptamana rezumata intr-o melodie, dupa note de 7, nopti nedormite si multe ore petrecute in tren... I'm not there.
Multe le-am fi vrut altfel saptamana asta ... .

Film de nota 7

       

         Copel Moscu mi-a dat 7 si sunt de acord, nu e un film de 8 dar e fustrant ca alti colegi au primit aceesi nota  si nu meritau. Acum suntem la acelasi  nivel? E un sentiment ingrozitor si fustrant . Sa speram ca toate acestea  se vor  transorma in creatie si voi  completa formularul de la  ADC* .  Semestrul viitor va fi mult mai bine, va fi un film de festival!

Intre timp va sharuiesc o mica comoara 

In graba

Cand zilele libere nu erau un urs Panda, pe cale de disparitie, cand weekendul nu era Dumnezeu pe pamant, cand... cand... .
Cand intr-o miercuri dimineata m-am trezit la 10 si nu la 7.45, cand in loc sa fiu cu juma de ora inainte la examen sunt cu juma de ora in intarziere, desi nu eram departe nici in vremurile bune, cand trebuie sa le dam o identitate scaunelor...
Am plecat la examen, tschüs!

Totul sau nimic?

Mic,mare,mediu? O intrebare standard pe care o adresam la al doilea meu job.
Raspunsul cel mai frecvent era mediu.
A doua intrebare standard era: mare sau mic?
Toti raspundeau: dar mediu nu aveti?
Ce concluzii sa trag eu de aici?

N-ati observat ca in general, oamenii se feresc de concret, de exact? Foarte putini sunt cei care spun: Da, dom'le, asta vreau, asta imi place. De ce-i atat de greu sa-ti asumi o alegere? E mai bine sa o faci pe jumatate?
Ok, o sa-mi spuneti ca nimic nu e sigur pe lumea asta. Aici as avea niste contraargumente si as putea insira o lista intreaga cu lucruri sau persoane, care pentru mine sunt 100% sigure, dar ar insemna sa ma laud sau ca traiesc in lumea mea utopica. Sa lasam lucrurile sigure ale celorlalti, sau raportate la ceilalti. Sa ne gandim la noi, la ce ne place si la ce vrem de fapt. Cand esti pus sa alegi, automat alegi calea de mijloc, nu spui alb sau negru, ci intotdeauna gri, chiar daca e bezna in jurul tau.

Blog scris la 5 dimineata

Sunt curioasa la cat rasare soarele in dimineata asta.
Cine mai are gheata in frigider la sfarsitul lui noiembrie? Noi. Imi fac un ceai cu gheata, pe care o sa-l beau pe banca in fata blocului. Am auzit ca e cea mai buna metoda pentru a medita. Poate totusi imi vine somnul!