Blog singular

Ieri dimineata am ajuns la birou plouata, prin consecinta imbufnata. La un moment dat cineva ma intreaba, ce-ai vrea ca sa-ti faca ziua mai buna, numeste orice. Ma uit pe geam si zic, vreau sa fie soare, nerealizand nicio clipa ce cer. Raspunsul a fost, pai atunci azi o sa apara soarele.

Am zambit la aceasta incercare a cuiva de a-mi insenina ziua si ma gandeam, da cum sa nu, imediat o sa apara, luand in deradere tot contextul. Cam pe la 3 imi suna telefonul si mi se spune sa ma uit pe geam. n-am vazut soarele intreg, dar erau cateva raze timide care incercau sa razbata de dupa niste nori imensi. Am ramas cu privirea pierduta si nici nu mai auzeam ce mi se spune, ma holbam la cer si radeam din toata inima.

Intamplarea nu are nicio tenta romantioasa, e doar gestul cuiva de a aduce zambete.

De ce am vrut sa scriu despre asta? Tocmai pentru ca in mod normal n-as scrie despre asa ceva si desi pare o faza rasuflata din filmele proaste, a fost un gest original de a ma binedispune. Zilnic ni se intampla lucruri care ne indispun, iar ziua de azi vine sa demonstreze treaba asta, din pacate nu pot sa aduc soarele pentru nimeni, iar ce e mai trist e ca nici macar nu pot sa zic ceva care sa suplineasca lipsa acestuia. Deci, intentiile bune trebuie apreciate, chiar daca nu sunt intotdeauna cele mai inspirate, macar sunt prezente si cineva incearca, unii nu stiu cum sa faca asta. ma numar printre ei.

Pentru ca la asta ne pricepem cel mai bine

Specialitatea noastra e sa plecam. Stiu, am facut promisiuni, am zis gata, trebuie sa ne facem putina ordine in gospadarie ca nu se mai poate, plecam si la intoarcere iar sunt toate vraiste. Era gata, pana ieri cand am vazut biletele la wizz air spre Londra.
De ceva vreme vrem sa ajungem la Londra, dar din diverse motive tot am amanat-o, nu acum ca nu e timp, nu atunci ca nu avem bani, nu, nu, nu. Iar acum, da, da, da! Plecam la Londra si pentru ca o bucurie nu vine niciodata singura, se pare ca vom ajunge si la Paris.

Nu ne sperie ploaia, nu ne sperie nici inceputul de iarna, nu ne sperie nimic!

Cum sa nu-ti doresti sa te tunzi scurt?

Hotel Chevalier este preambulul filmului The Darjeeling Limited, dar Natalie Portman m-a cucerit definitiv.
Si daca va obsedeaza melodia, asa cum mi s-a intamplat si mie de altfel, aflati ca este Peter Sarstedt, Where do you go to my lovely.

Jurnal + imi place

Duminica. Ma trezesc, nu de dimineata si nu de buna voie, dar cu chef totusi. Raspund la telefon, ma bag inapoi in pat, caloriferul e pe jumatate incalzit, dar e bine. Ma scol din nou, ma uit in oglinda, arat bine pentru o noapte pierduta, mi-a crescut parul.

Am pus o melodie pe repeat, o iau razna in curand. Deschid geamul. E frig! Imi place sa privesc, dansez in fata geamului si e chiar bine.

Imi place ziua asta lenesa, imi place Bucurestiul din mine, imi place Clujul pentru ca e ieftin si boem, imi place Berlinul in care m-as ascunde, imi place acasa, in Venetia, imi place in Istanbul sa beau un ceai intre prieteni.

tam ta ram tam

as long as we are flying, all this world ain't got no end ... imi canta-n cap

Romania in lume, ep.1

Eli e o amica din München, care recent a fost in Romania si pe care am gazduit-o in minunata noastra casa. Primesc zilele trecute de la ea un e-mail in care ma intreaba daca as fi de acord sa raspund la cateva intrebari despre populatia de etnie rroma ce convietuieste in Romania. O prietena de-a ei scrie un articol despre asta si as ajuta-o daca as face acest interviu. Cunscand-o pe Eli, zic ok. N-am nimic de pierdut, desi mi-am imaginat deja ce ma va intreba si atitudinea generala, dar zic poate am parte de o surpriza.

Si intr-adevar surpriza a existat. Dupa un schimb de e-mailuri in care am aflat ce face fiecare, a ramas de stabilit ziua cand facem interviul. In acest penultim e-mail organizatoric, aceasta domnisoara reporter nemtoaica a confundat Romania cu Bulgaria. Am zambit amar si i-am raspuns ca nu o pot ajuta din moment ce sunt in Romania. Acest fapt n-a afectat-o catusi de putin, a zis un sorry pentru confuzie si m-a intrebat in continuare cand putem vorbi.

Interviul a decurs exact asa cum ma asteptam, acelasi intrebari: ai avut colegi rromi in scoala, ai vecini rromi, sunt discriminati rromii, ce cred eu ca ar trebui facut, ca Madonna a zis si noi am huiduit. Tot tacamul de intrebari.

Cum poti sa faci un articol despre ceva ce nu cunosti?

Fatuca asta habar n-avea ce probleme au rromii din Romania si ce probleme avem noi cu ei, dar s-a trezit sa faca un articol pe tema asta. Da, hai sa scriem despre disriminarea rromilor din Romania sau Bulgaria, oricum ce spui despre una e valabil si pentru cealalta, asa aratam cu degetul, noi cei din civilizatie pe aia din jungla din estul Europei. Exact ca Madonna, care se trezeste vorbind, cand ea ar trebui sa cante, sau in cazul ei sa danseze si atat.

Mi-a promis ca-mi va trimite articolul, de abia astept sa-l citesc. Sper sa aiba imaginatie, macar.