Educatia civica, sau mai mult lipsa ei

Spiritul meu civic se rezuma la a nu arunca hartii, sticle, etc. pe jos, pentru ca "nu e frumos", asa m-a invatat mama cu un ton autoritar si cu o privire incruntata.

Nu ma implic in activitati "cetatenesti", nici la vot nu prea merg, habar n-am cine e primar in sectorul in care locuiesc, la curatenia de primavara nu ies, practic, mare lucru pentru societatea in care traiesc nu prea fac.

Am doua motive pe care mi le tot repet, si anume, nu am timp si apoi nu ma implic in cauze pierdute.

La 10 metri de blocul in care locuiesc era pana mai ieri, un chiosc deschis non-stop. Un chiosc ca toate celelalte cu tot felul de chestii marunte, dar absolut necesare, nu avea nimic special, decat ca era non-stop si era acolo, exact in locul ala binecuvantat. Nici nu mai tin minte de cate ori m-am trezit in miezul noptii ca nu am credit pe telefon si dadeam fuga pentru a-mi reincarca cartela, reusind astfel sa rezolv treburi "pe viata si pe moarte". Mi se facea pofta de ciocolata cu stafide la 3 dimineata, imi trageam pantalonii si plecam sa-mi indeplinesc poftele, era perfect.

Noi il numeam "la baba", pentru ca de obicei vindea o baba, ce avea un stil unic de a face conversatie.

Dar, nu mai e, s-a dus. Din nu stiu ce motive, a disparut totul, de parca nici n-ar fi fost, a aparut in schimb un gard ce imprejmuieste 30 de m patrati ( au luat si din parcul pentu copii ), cu o pancarta mare deasupra pe care scrie "Imobil multifunctional".

Alaturi , tocmai s-a construit o cladire de sticla cu etaj in care funtioneaza o frizerie, aceeasi frizerie care inainte se desfasura pe 3 metri patrati. Nu stiu care era scopul acestei constructii dar e evident ca nu a fost atins, din moment ce doar parterul e functionabil, iar incaperile de sus sunt goale.

Imi place cartierul in care stau, imi place blocul comunist in care ma culc si ma trezesc, imi plac cele pe care le vad de partea cealalta a bulevardului si-mi placea si baba, unde intotdeauna gaseam paine. Nu vreau cladiri de sticla pe strada mea. Stau 8-9 ore zilnic intr-o cladire de sticla, nu vreau s-o vad cand sunt acasa, vreau mosnegi care vand rosii, pepeni sau usturoi pe trotuar, vreau chioscul ala cu gemulet unde gasesti de toate, vreau sa dispara masinile parcate in fata bancilor, vreau doi caini in loc de zece. Vreau civilizatie, dar nu civilizatia lor!

Cladirea noua s-a construit pe spatiu verde, cea care urmeaza ocupa jumatate din suprafata unui parc, ce pot sa fac eu ca cetatean in privinta asta? Matusa mea s-a dus o data la primarie sa ceara amplasarea unui cos de gunoi in statia de autobuz, altcineva a trimis un e-mail in care se plangea de cainii din fata blocului; nu s-a rezolvat mare lucru in urma efortului lor. De ambele dati am zambit si am luat in deradere gestul lor, acum daca stau sa ma gandesc, poate ar fi trebuit sa subscriu la actiunile lor si nu doar sa zambesc.

Vecini de bloc

Locuim intr-un bloc cu 10 etaje, 4 apartamente pe fiecare etaj, sa spunem ca sunt in medie 3 oameni in fiecare apartament, deci ar veni cam 132 de oameni in tot blocul, more or less, cu o oarecare marja de eroare. Cat de greu poate fi sa retii 132 de oameni?
Locuim aici de doi ani de zile si-n tot timpul asta n-am reusit sa retin decat maxim 5 oameni. Saptamanal, dau buna-ziua cam la 20 de persoane, de fiecare data altele, habar n-am de unde ies oamenii astia, dar parca ii vad pentru prima data in viata mea. Astazi de exemplu, in fata blocului stateau doua araboaice cu vreo trei copii in jurul lor si cu alti doi in carucioare, iar ceea ce m-a frapat e ca babuta, care sta de obicei la intrarea in bloc, vorbea cu ele de parca le-ar fi cunoscut de-o viata. Si acum vine si frustrarea mea, ca in fiecare seara ii dau buna-seara si de fiecare data se uita lung la mine si nu stie daca sa-mi raspunda sau nu. Why is that?
Oamenii sunt ciudati, de multe ori mi se intampla sa raman cu salutul si asta chiar ma calca pe nervi. Ok, nu va cunosc, dar va salut, nu ma doare gura sa zic o buna-seara.
Cand eram acasa, cunoasteam oamenii pe o raza de 1 km, ii stiam pe cei de la scarile vecine, aveam prieteni in capatul celalalt al orasului si-i stiam si pe vecinii lor, ii salutam de parca ar fi fost ai mei si culmea imi si raspundeau cu o anumita familiaritate.
Acum as putea numara pe degetele de la o mana persoanele pe care le stiu din tot blocul: doamna de alaturi, cu care impart liftul in unele dimineti; doamna administrator, care sta la etajul 3 si pe care n-ai cum sa o ratezi, un domn dragut de la 7 care imi tine tot timpul liftul; taticul, de sub noi, fost metalist in tineretea lui zbuciumata, acum are un copil de 1 an si ne bate din cand in cand in usa, and last but not least tipul care lucreaza la Zara in Plaza si caruia i-am blocat liftul intr-o seara.
Totusi, de ce e atat de greu sa tii minte niste fete?

Iarmaroc Fest

Pentru ca tot ne plangeam de caldura, de lipsa de gheata, de lipsa de aer, de spatiul inchis al apartamentului de la etajul 9, am hotarat sa plecam la padure.
Asa ca dragi vecini de bloc, in noaptea de sambata spre vineri orbecaim prin padure.
Ne vedem la Iarmaroc!

Arome de vara

Se cer aer conditionat, geamuri deschise si interzicerea motoarelor pe Bd-ul Drumul Taberei.

Cum sa fugi din calea cutremurului, care era anuntat pe data de 9 mai fix, nici mai devreme, nici mai tarziu? Am fugit degeaba, o sa ne prinda pe picior gresit si-o sa murim, moarte sigura la etajul 9.

Cum sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga, ca din patul tau se vede luna? Si nu trebuie sa fumezi nimic, chiar se vede, zau! O sa fac o poza intr-o zi.

De ce doua cuba libre nu sunt intotdeauna bune? Cand ai planuri dupa, mai bine te opresti la una.

Nemtii fac sex si la 76 de ani, asa arata filmul Wolke Neun ! Sprechen Sie Deutsch?

In Cismigiu in miez de noapte se intampla lucrurile, care in timpul zilei sunt ilegale. Cum ar fi: plimbatul cu rolele, tolanirea pe spatiu verde, si altele la fel de ilegale. Speram la o legalizare a celor din urma!

Stelele prevestesc un nou Sergiu Nicolaescu. Da-i inainte maestre! Sa nu ma uiti, ca invat sa mananc seminte, ma pregatesc intens.

Facebook-ul e in trend! "Can I have your phone number?" "Oh, please, haven't you heard of facebook?"

Daca aflati ceva de cutremur, anuntati: Ap-ul 55, etajul 9, acolo ne gasiti.

Mesaj de la doamna administrator

Worryless

De maine casa zbenguita va avea o retea wireless. Promit ca maine voi pune in functiune routerul care sta sub cutia de papuci de vreo 3 luni de zile, citesc instructiunile cu voce tare si cu atentie si va merge. Dupa zile intregi de cand instalez si formatez, ba windows-uri, ba drivere si alte minuni, vom avea trei laptopuri conectate wireless. Un pas mic pentru umanitate, dar un pas imens pentru intreaga casa.

In marea mea graba catre nou am pierdut ceva poze si arhiva la mess. Cred ca le vreau inapoi ... .

Secvente

Studentie, vara nebuna, oameni vechi, planuri peste hotare, blitzuri instant si Bucurestiul toropit...toate astea la indicativul trecut, tot noi eram si atunci, cu palarie, cu un aparat de fotografiat si cu un par zbuciumat.
Jucam la loto? Bineinteles, sa nu-ti desfaci bagajele, cum se fac extragerile cum repede in avion via Mexic, nu cheltuim toti banii, mai pastram cat pentru un bilet de intors in Europa; acum nu conteaza unde, in Europa sa fim, e ca si cum am fi acasa, gasim noi o cale spre Romanica. Sombrero ai? Am poncho, se pune? Hai ca ne descurcam noi, tequilla sa fie si le rezolvam pe toate.
Lucky number 23 nu si-a strigat unicitatea, si-a reprimat spiritul si a ramas o alta bila printre numere, si "... te-ai dus, dulce minune,/S-a murit iubirea noastra / Floare-albastra! ".
Dupa o bere, 2 sau 3(?) ne numaram degetele, vorbim iraniana si neaparat facem striptease la bara imaginara pe care ne-o montam in mijlocul casei. Nu garantam ca berea nu e combinata cu altceva, in acest caz jucam i never did si dirty secrets ies la iveala, impleticit dar cu pasiune spunem ca "barbatii sunt porci si noi ne suntem suficiente" .
Foarfece, pensule, un site, un student la informatica si mult entuziasm... cheia unei afaceri de succes ( credeam noi ). Mici detalii, precum capitalul, lipsa de realism si valul cam mare care ne-a maturat spre mal ne-au facut sa spalam pensulele, sa inchidem culorile si sa ne intoarcem la griul monoton de februarie.
Monotonie in Bucuresti? Nu e posibil, inseamna ca n-ai fost in excursiile foto, nu l-ai cunoscut pe Tataita, n-ai surprins-o pe Floricica in lumina reflectoarelor si iar n-ai observat minunatia cladirilor in paragina, inconjurate de mormane de gunoaie.
Bucuresti-Venetia-Roman un traseu preferat pentru escapade, repede un bilet low cost si spre carnaval. "Bella ciao, ciao...", folkul italienesc e intotdeauna pe gustul nostru, mai ales printre masti, dupa 2-3 guri de Limonce. Daca suntem gloomy "Ich verlasse heut'dein herz" rasuna in toata casa, daca nu vrei si nu vrei sa-ti revii, Lacrimosa isi face efectul intotdeauna. Dar cand arta deschide usa la sufragerie, se aud tot felul de ciudatenii, da, da... canta Meredith Monk, deci, atentie se creeaza! Baby, please don't bugg me, ma relaxez, ascult Sepultura si daca tii neaparat sa ma bati la cap pot schimba oricand with some russian rock, Master is it ok for you?
Au fost cursuri de street dance, o chitara intr-un colt, o motocicleta cu atas ( inca n-am renuntat la ea ), un volkswagen primul model ( cat sa mearga un an de zile ), utopia pana la 5 dimineata, povesti cu bere pe terasa la motoare, frizuri home made, kent 8 si barfe , vecinul de la 8 care batea in teava, feti frumosi imaginari ( in realitate...just guys ) , inimi frante, lasagna, vin rosu si Bucataria ( bine ca nu are gura sa vorbeasca ).
Ce va urma? Nici noi nu stim, avem doar idei vagi, schite, grimase si... posibil tango, manusi, un dulap pentru papuci, o draperie ( ne-ar prinde bine o perdea la dormitor ), o alta grandma's, si acest blog.

Scrisoare catre tatii nostri:

Draga Tata,

M-am lasat de facultate.
Nu mai sunt virgina.
M-am apucat de fumat.

Cu mult drag te imbratiseaza,
A
A
R