Let's fall in love, why shouldn't we?

O noapte tacuta de noiembrie, 4 oameni pe o scena si jazz.

Let's close our eyes and make our own paradise.

A fost Diana Krall la Sala Palatului.

Si, da, au fost si alegeri.

'Cause she's Madonna

Mi-a placut Madonna, mi-a placut show-ul, in schimb nu-mi plac romanii.

De ce ai huidui un artist? Pentru ca nu a inceput la 9 fix sa cante? In primul rand, cine dracu a spus ca la 9 fix va urca pe scena, in al doilea rand, din moment ce Paul Oakenfold a terminat de cantat la 8.45, era de asteptat ca nu va incepe show-ul in 15 min, iar in al treilea rand, concertele nu sunt piese de teatru, nu se ridica cortina la ora fixa. E clar ca s-au castigat foarte multi bani din asta, nu ma indoiesc nicio clipa, dar faptul ca a acceptat sa concerteze in locul ala infect, unde te sufocai la propriu de atata praf, ar fi trebuit sa-i aduca macar meritul de a nu fi huiduita.

A fost cel mai nesimtit public, din care am facut parte vreodata, un public mitocan, mancator de seminte in fata blocului.

Pentru Madonna, jos palaria! Cand mai canta, cand mai merge banda, dar a facut show in adevaratul sens al cuvantului. A dansat, a sarit coarda, a schimbat zeci de outfituri, au fost efecte speciale, au fost lumini, lasere, au fost filmulete. Au fost de toate pentru un public pretentios, pacat ca nu a avut cine sa le aprecieze. Madonna mie mi-ai placut si sper sa mai prind un specatcol de-al tau, dar pe un stadion adevarat.

U2 Berlin, Galaktisch Gut!

Cum a fost concertul? Galaktisch Gut! ( ca sa preiau titlul unui ziar berlinez ).
Indiferent ca erai sau nu fan U2, merita din plin acest concert. Sunt profesionisti, un pic aroganti, dar isi stiu meseria. Au o echipa in spate foarte bine pregatita, ei care nu se joaca cu ceea ce fac si bineinteles fani pe masura. A fost un show fara cusur.
Nu mi-a fost teama ca Bono nu va fi in forma sau ca Bono n-ar avea voce sau mai stiu eu ce. Nu, nimic din toate astea, mi-a fost doar teama ca vor face un show regizat, prea putin spontan si cumva rece. A fost un show adaptat, ca sa-i zic asa, la nevoile Berlinului, ceea ce nu a fost rau. A tinut Bono un discurs la un moment dat despre maretia acestui oras, la care subscriu cu toata convingerea, indemnurile la solidaritate prezente ca intotdeauna, desi m-as fi putut lipsi in a-i canta lui Nelson Mandela " Happy Birthday ", but what the hell daca trebuie... .

Punctele forte ale acestui concert de neuitat au fost fara dubii, scena si publicul. Intr-adevar arata ca o nava spatiala, iar ceea ce ne-a oferit pe parcursul a 125 de minute a fost incredibil, iar publicul, a fost unul viu, care stia pentru ce a a venit si a stiut sa faca atmosfera la care fiecare viseaza la un concert.
Show-ul regizat de care spuneam un pic mai sus, s-a simtit la un moment dat si a durut, nu pot sa neg. Asa cum se observa si-n filmuletul de mai jos, melodia Stay s-a incheiat cu uralele intregului stadion, ca deh, melodie compusa in Berlin, si publicul entuziasmat a continuat sa mentina ritmul si sa cante chiar dupa ce melodia se terminase. Ma uitam cu inima plina in jur si vedeam tot stadionul cantand intr-un suflet, de cand asteptam eu asta intr-un concert, cand se aud acordurile de la "Where the streets have no name" , au inceput o noua piesa in timp ce publicul inca mai canta de mare zor. A fost momentul in care mi-ar fi placut sa am o rosie la indemana si sa o arunc pe scena. A durut!

Ce-as putea sa spun despre albumul nou, Achtung baieti, e o mare porcarie! N-a miscat nimic in mine nici in varianta live, la Moment of surrender a fost o speranta dar slaba. U2 inseamna Sunday Bloody Sunday, Beautiful Day, One, With or without you, Where the Streets have no name, si piesele din acea epoca nu melodille astea fade care n-au absolut nimic, decat pe ei in rol principal.
Cu minusuri, cu plusuri a fost deocamdata cel mai tare concert la care am fost, a mi se ierta subiectivismul. Desi am incercat sa fiu obiectiva si i-am criticat acolo unde nu mi-au placut, dar la With or without you, my heart melt si cu siguranta cea mai buna varianta la With or Without You a 360 Tour-ului va ramane cea de la Berlin, n-are cum sa fie altfel. Raman cu amintirea celor 90,000 de oameni cantand intr-un suflet pentru cei 4 aflati pe o scena iesita din limitele realului. As fi aplaudat pana dimineata doar sa mai vina sa mai cante macar o melodie.


P.S. Mi-ar fi placut sa am doi metri jumate ca sa nu filmez chiar toate cheliile care-mi ieseau in cale, dar c'est la vie.!

Bestfest not so best

Asta e un post negativ la adresa Bestfest-ului.
Sunt amatoare de muzica si mai ales de atmosfera de la concerte si am fost la " cel mai mare festival de muzica romanesc ", ca sa citez toate publicatiile de specialitate. M-a lasat rece.
E drept ca am fost intr-o singura zi, mai bine spus, am prins doar doua concerte, Motörhead si Moby, dar mi-a fost de ajuns ca sa-mi formez o parere. In primul rand, cineva a avut o idee geniala sa puna cele doua formatii in aceeasi zi, un dj si o formatie rock e combinatia perfecta, scenele alaturate si mai inspirat.
Mi-au placut atat Motörhead cat si Moby. Motörhead meritau un bis, mai multe aplauze, mai mult entuziasm din partea publicului, caci sa fim seriosi, oamenii aia chiar au cantat de te cutremurai. Iar Moby, a facut un show ca la carte, fara prea mari improvizatii, lumea canta, dansa, si-a facut treaba bine. Dar sfarsitul a fost ceva de genul, cantam si deodata nu mai cantam, se sting lumnile, se da drumul la muzica si plecam acasa. Aplauze? Bis? Moby mai canta-ne ceva? Unde sunt toate astea, sau nu se poarta la un festival?
Un nonfestival din punctul meu de vedere, fara o scena adevarata, cu doua mostre asezate una langa alta, o locatie ce lasa de dorit, un bilet nesimtit de scump, fara atractii aditionale ( inafara de muzica . Multe minusuri. Eu zic ca meritam un festival adevarat, asta nu e festival, e un loc unde se aduna lume, bea bere si se uita la niste oameni pe scena.

AC fucking DC

"Who's singing tonight? AC fucking DC man!"

Barcelona, 7 iunie, Estadio Olimpico de Barcelona

Recunosc am fost unul dintre putinii oameni care s-au bucurat cand au auzit ca e o mare teapa AC/DC la Bucharest Rock Festival, desi ma gandisem si eu sa-mi cumpar bilete. Sa nu mai rasucesc cutitul in rana, stiu ca pentru unii a fost dureros.

Revenind la Barcelona in ziua de duminica, a fost invadata de tricouri negre, AC/DC era imprimat in toate modurile posibile si purtat de persoane care de care mai diferite. Erau impanziti peste tot, culmea a fost ca am intrat in Hard Rock Cafe si la un moment dat s-a difuzat o piesa de-a lor si a "explodat" deodata cafeneaua, era incredibil ce se intampla, de parca toata barcelona ar fi fost implicata in acest eveniment. A fost un preambul foarte interesant si te simteai nemaipomenit stiind ca iei si tu parte la acest eveniment care se anunta. In Bucuresti n-am vazut asta inaintea niciunui concert, doar in Sibiu la Art Mania a fost ceva asemanator, dar avand in vedere ca era un festival de 3 zile si orasul destul de mic, era oarecum justificat prezenta blackerilor pe strazi.

Concertul era programat pentru ora 22, am ajuns acolo pe la 16, erau cozi imense se intra pe mai multe parti, depindea de locul unde aveai biletul, dar asta am aflat doar dupa jumatate de ora de stat la coada, obisnuita cu modul de intrare din Romania. Norocul meu ca am stat la coada care a trebuit, iar dupa o ora am intrat si pe stadion. Ceea ce m-a asuprins a fost controlul superficial pe care il "executau", puteam usor sa strecor vreo doua cutii de bere sau orice fel de alcool si foarte amuzant a fost faptul ca avand in posesie o camera de fotografiat semi-profesionista s-au uitat asa un pic mai urat la mine si mi-au spus sa o las la "cocineria". Habar n-am ce era aia, cert e ca am trecut fara nicio grija, luand bineinteles camera cu mine, nu am lasat-o la nici o cocinerie si n-am avut nici cea mai mica problema.

Stadionul destul de mare, desi mai mic decat ma asteptam, aveai posibilitatea sa alegi tribune sau gazon. Asta mi s-a parut ciudat, ca locurile din tribune exact din dreptul scenei erau libere si puteai sta acolo daca nu-ti placea pe gazon. Tribunele laterale au fost pline ochi iar pe gazon nu aveai unde arunca un pai si o diversitate culturala incredibila. Germanii sunt cei mai galagiosi, spaniolii foarte freaky imbracati, fetele mai ales, sunt rau tulburate saracele si miros de iarba peste tot; erai high doar cat respirai.

Trupa din deshidere nu a reusit sa atraga foarte mult atentia, nici nu i-am retinut numele, si-n plus stateau prost cu sonorizarea, se auzea ca dintr-un butoi. Noroc ca AC/DC nu au avut aceleasi probleme, au inceput la 22 fix ridicand publicul in aer si scena in flacari. Au fost doua ore ca la carte, dupa un program foarte bine pus la punct, un show regizat pana la cel mai mic detaliu, oricat de mult ne-ar placea sa credem ca e improvizat stim foarte bine ca muncesc din greu ca sa avem parte de un astfel de apectacol "spontan".

Au inceput cu Highway to hell, publicul canta intr-un suflet, doar ca aplauzele durau cam putin pentru gustul meu, in schimb se canta ca pe stadion, imediat ce se asternea linistea ai fi crezut ca esti la un meci de-al Barcei. Spaniolii mi s-au parut cuminti cumva, nu se exteriorizau foarte puternic, erau acolo aliniati, toti al locul lor si strambau din nas cum dadeai un pic mai tare din coate. Norocul nostru ca am fost inconjurati de austrieci si francezi si au stiut foarte bine sa-si delimiteze spatiul.

Nu faceai diferenta intre piesele de pe noul album Black Ice si intre cele consacrate, erau cantate cu aceeasi verva si la fel de bine cunoscute de catre public. Ceea ce m-a impresionat si mi-a dat si un sentiment de frustrare totodata ca nu am doi metri, au fost proiectiile si jocurile de lumini de pe scena. Atat vizual cat si auditiv am avut parte de un spectacol pe care in Romania nu l-am intalnit la niciuna dintre trupele care ne-au trecut pragul. In mijlocul scenei a fost pozitionat the Rock'n' roll Train, doua ecrane care au devenit unul in a doua jumatate a showului , altele doua lateral, totul iti dadea impresia de ireal, tot ce se intampla pe scena era proiectat la dimensiuni fantastice. Un show profesionalist sub toate aspectele.

Desi multa lume l-a contestat pe Brian Johnson, pentru mine vocea lui inseamna AC/DC. Nu cred ca am auzit vreo piesa de-a lor cantata cu Bon Scott, dar timbrul vocal aspru al lui Brian il recunosc oriunde si stiu ca e AC/DC. Brian Johnson e solistul atipic carevnu comunica foarte mult cu publicul, dar totusi nu-ti da impresia de raceala, il simti acolo trup si suflet pentru tine care urli ca un disperat din tribune.

Senzatia serii, dupa parerea mea a fost Angus Young, cu stripteasul lui aratandu-si chilotii inscriptionati AC/DC, cu un du-te vino incontinuu pe scena, oarecum neincapatoare pentru el, cu solo-urile de chitara perfecte si cand te gandesti ca toate astea la 54 de ani. Vazandu-l iti era frica pentru el, sa nu cada sa nu-si rupa vreo coasta sau ceva, la cat de firav pare, dar e cel mai bun exemplu ca aparentele inseala si o viata de muzica nu se sterge cu trecerea unor ani.

A fost un concert plin cu de toate, nostalgicii si-au regasit vechea trupa la fel de vie ca-n tineretea lor zbuciumata, cei mai tineri au asistat la istorie, iar cei care nu-i cunosteau cu siguranta ii vor sti de acum inainte.

Totusi m-a incercat un sentiment de regret atunci cand au cantat " For those about to rock we salute you" , mi-ar fi placut ca in loc de Barcelona sa aud Bucuresti, mi-ar fi placut sa-l vad imbracat pe Brian Johnson cu tricoul nationalei si nu cu tricoul Barcei, dar cum Romanica mitica mai are mult pana se face mare, mergem si urlam in alte tari. Asa ca la munca voinicii mei cu stadionul ala care se tot anunta a fi si a nu fi!

Romania te urasc!

Nu, pentru strazile inexistente, nu pentru imbulzeala din 41, nu pentru fetele imbufnate de care ma izbesc zilnic, nu, nu, nu! Te urasc pentru ca nu ai un stadion! Te urasc pentru ca nu ai un Wembley, un Stade de France sau un San Siro!

U2 3D la Movieplex, nimic mai frustrant! N-am aplaudat, n-am cantat, n-am dansat, n-am urlat, am stat comod pe scaun si atat. Doar ochii imi strigau din toti rarunchii, dar erau in spatele unor ochelari asa ca nu i-a auzit nimeni. Am fost o invalida, o muta, o neputincioasa, un spectator cuminte si rece. N-am plecat nicicand mai trista de la un "concert".

Romania, chiar te urasc!

P.S. "No line on the horizon" e de abia la a treia ascultare. Imi dau cu parerea la a 10-a. Insa vocea lui Bono imi aduce aminte ca sunt totusi cei de la U2, versurile imi mai zic cate ceva, dar in rest nu ma incearca niciun simtiment inaltator. Mai ascult.

Oh my God, Madonna!

Oare de ce oi fi aflat tocmai acum ca Madonna vine in Romania? Stau cu nasul in internet in fiecare zi, dar se pare ca stau degeaba. Trebuia sa nu am somn la 2 noaptea, ca sa aflu de cel ce se preconizeaza a fi cel mai tare concert al anului, asta doar daca nu vin U2. Cert e ca asteptam data de 3 martie, atunci se pun in vanzare biletele la concert. Deci, da, Madonna in concert pe 26 august 2009 in Parcul Izvor. Am ceva retineri in privinta Parcului Izvor, dar astept impresii de la cei ce vor merge la Depeche.

E totusi un an mare 2009, ( ma repet ) in criza, dar mare.

What makes my heart melt

Ieri am fost la un concert de colinde la Biserica Italiana, am simtit Craciunul si mai aproape, doar in prima jumatate de ora , mai apoi atentia distribuitiva nu si-a facut datoria. Multi, multi baieti frumosi, cateva fete simpatice si doi ex . Din toate locurile din Bucuresti cum e posibil sa va aflati in acelasi loc, si nu orice loc, nu orice biserica?! Sa fie un semn? sper sa nu .

Acum ma intorc la titlu si la lista lunga adaug "doi baieti frumosi care se iubesc"(ideea a venit de la intamplarea de aseara).In primavara plecam la Paris ,s-a votat.
Les chansons d'amour
Regia:Christophe Honoré
"This video may not be suitable for minors"

Istoria mea muzicala

La 7 ani cantam "Fata draga nu fi trista fiindca e pacat/ fara lacrimi nu exista dor adevarat", dar cu un pathos, dupa care, recunosc, tanjesc in prezent. In clasa a saptea ascultam Bon Jovi, auzisem la sor'mea ca e la moda si le explicam eu celor de varsta mea cum sta treaba cu muzica. Intr-a noua cred, cand a aparut MTV Romania, il visam pe Enrique Iglesias si ma imaginam la concert cum ma ia pe scena si-mi canta "I can be your hero baby". A cantat fix de ziua, n-am sa-i iert niciodata pe ai mei ca nu m-au lasat sa merg ( cum sa nu lase o fana adevarata de 15 ani sa mearga singura la Bucuresti, la un concert ce se tinea pe stadion?!)
Si experienta mea muzicala tumultoasa a continuat, influentata fiind de oamenii care mi-au traversat existenta, de iubirile care dadeau tonurile muzicii, de la rock pana la hip-hop, de la Stefan Banica Jr. live la Sala Palatului pana la concertele de muzica clasica de la Sala Radio, de la folk pana la goth, de la tipetele isterice cand ascultam Vama Veche pana la Stadionul Lia Manouliu unde cantam timid "Reach out and touch faith/Your own personal Jesus".
Sunt unii care au ramas fideli muzicii pe care o ascultau la 14 ani, toata stima si respectul pentru dumnealor! Dar cum ma numar printre muritorii de rand inconsecventi, mi-am descoperit muzica de suflet mult mai tarziu si inca nu sunt sigura ca zarurile au fost aruncate, sunt totusi tanara ( 20 si ), deci timp pentru schimbari mai este.
Pentru Lacrimosa multumesc limbii germane si surorii mele, providerul meu permanent in materie de muzica.
In schimb pentru U2, imi multumesc mie si-n curand sper sa le multumesc si lor cand o sa-i avem in concert in Romania.

De ce toata polologhia asta cu muzica? Pentru ca am luat parte la doua concerte deosebite weekend-ul asta, Koop si Nouvelle Vague, care m-au facut sa nu regret, ba din contra sa persist in obiceiul de a-mi cheltui un sfert de salariu pe bilete la spectacole.
Muzica e pe gustul meu si cum in ultima vreme si Bucurestiul e pe gustul muzicii, eu zic sa profitam ca nu se stie!
Totusi concertul meu de suflet ramane Lacrimosa la Art Mania, perfect, fara cusur.
Sunday evening nostalgia music

O miercuri seara ce se anunta banala

Experiment. Thievery Corporation? Cine-s astia?
Ca sa-mi raspund la intrebare, ca nu ma incred in ce-mi spun ceilalti, am mers sa-i vad la Sala Palatului si bine am facut. Nefiind adepta a acestui tip de muzica, dar cum in ultima vreme fac multe alegeri inspirate, mi-am zis sa experimentez si astfel am avut parte de un specatacol ca la carte. They were bloody awesome!
TC mi-au amintit ca imi place sa dansez, iar ceea ce m-a surprins e ca inca stiu sa ma misc, desi a trecut ceva vreme. Deci, am vazut o Sala a Palatului transformata in Club, oamenii de pe scena chiar au cantat, mi-au anulat complet impresia cum ca "muzica electronica nu e muzica", iar lumea, mai timida la inceput, a prins curaj pe parcurs creand astfel o atmosfera dupa care am tanjit la multe concerte. Doua ore au trecut extrem de repede, acum se pune problema cu ce am ramas dupa aceste 2 ore, asa ca:
Americans and politicians are bullshit!
Fuck George W. Bush! ( desi, dupa parerea mea, in Europa de Est fuck-ul asta nu-si are ecoul ca in alte parti).
Feed the world!
Power to the people! ( nu stiu cat e de inspirata treaba asta )
Dance more!
Iar in final, zic eu, sa experimentam, sa incercam chestii noi, ca nu stim ce poate aparea.