26 iul. 2009

U2 Berlin, Galaktisch Gut!

Cum a fost concertul? Galaktisch Gut! ( ca sa preiau titlul unui ziar berlinez ).
Indiferent ca erai sau nu fan U2, merita din plin acest concert. Sunt profesionisti, un pic aroganti, dar isi stiu meseria. Au o echipa in spate foarte bine pregatita, ei care nu se joaca cu ceea ce fac si bineinteles fani pe masura. A fost un show fara cusur.
Nu mi-a fost teama ca Bono nu va fi in forma sau ca Bono n-ar avea voce sau mai stiu eu ce. Nu, nimic din toate astea, mi-a fost doar teama ca vor face un show regizat, prea putin spontan si cumva rece. A fost un show adaptat, ca sa-i zic asa, la nevoile Berlinului, ceea ce nu a fost rau. A tinut Bono un discurs la un moment dat despre maretia acestui oras, la care subscriu cu toata convingerea, indemnurile la solidaritate prezente ca intotdeauna, desi m-as fi putut lipsi in a-i canta lui Nelson Mandela " Happy Birthday ", but what the hell daca trebuie... .

Punctele forte ale acestui concert de neuitat au fost fara dubii, scena si publicul. Intr-adevar arata ca o nava spatiala, iar ceea ce ne-a oferit pe parcursul a 125 de minute a fost incredibil, iar publicul, a fost unul viu, care stia pentru ce a a venit si a stiut sa faca atmosfera la care fiecare viseaza la un concert.
Show-ul regizat de care spuneam un pic mai sus, s-a simtit la un moment dat si a durut, nu pot sa neg. Asa cum se observa si-n filmuletul de mai jos, melodia Stay s-a incheiat cu uralele intregului stadion, ca deh, melodie compusa in Berlin, si publicul entuziasmat a continuat sa mentina ritmul si sa cante chiar dupa ce melodia se terminase. Ma uitam cu inima plina in jur si vedeam tot stadionul cantand intr-un suflet, de cand asteptam eu asta intr-un concert, cand se aud acordurile de la "Where the streets have no name" , au inceput o noua piesa in timp ce publicul inca mai canta de mare zor. A fost momentul in care mi-ar fi placut sa am o rosie la indemana si sa o arunc pe scena. A durut!

Ce-as putea sa spun despre albumul nou, Achtung baieti, e o mare porcarie! N-a miscat nimic in mine nici in varianta live, la Moment of surrender a fost o speranta dar slaba. U2 inseamna Sunday Bloody Sunday, Beautiful Day, One, With or without you, Where the Streets have no name, si piesele din acea epoca nu melodille astea fade care n-au absolut nimic, decat pe ei in rol principal.
Cu minusuri, cu plusuri a fost deocamdata cel mai tare concert la care am fost, a mi se ierta subiectivismul. Desi am incercat sa fiu obiectiva si i-am criticat acolo unde nu mi-au placut, dar la With or without you, my heart melt si cu siguranta cea mai buna varianta la With or Without You a 360 Tour-ului va ramane cea de la Berlin, n-are cum sa fie altfel. Raman cu amintirea celor 90,000 de oameni cantand intr-un suflet pentru cei 4 aflati pe o scena iesita din limitele realului. As fi aplaudat pana dimineata doar sa mai vina sa mai cante macar o melodie.


P.S. Mi-ar fi placut sa am doi metri jumate ca sa nu filmez chiar toate cheliile care-mi ieseau in cale, dar c'est la vie.!

Niciun comentariu: