22 dec. 2008

La anu' si la multi (b)ani!

" Ai inchis apa?"
" Ai verificat gazul?"
" Hai, ca am chemat liftul, haideti azi!"

Apartamentul 55 si-a stins luminile, si-a facut un geamantan mare si pleaca in vacanta. Plecam in cautarea lui quelque chose, il capturam si-l bagam in traista sa ne ajunga pentru tot 2009.
Ne intoarcem cu poze, cu povestea originala a lui Romeo si-a Julietei, cu paste, cu multe condimente, cu sfaturi parintesti, cu promisiuni de mai bine si energie cat se ne ajunga pentru Paris, Budapesta si (speram) Londra.
Nu-i asa ca 2009 va fi un an mare? In criza ce-i drept, dar mare ;)!


P.S. Draga Mos Craciun,
Ti-am lasat un biletel pe masa din bucatarie, n-ai cum sa-l ratezi, e langa paharul cu vin.

17 dec. 2008

What makes my heart melt

Ieri am fost la un concert de colinde la Biserica Italiana, am simtit Craciunul si mai aproape, doar in prima jumatate de ora , mai apoi atentia distribuitiva nu si-a facut datoria. Multi, multi baieti frumosi, cateva fete simpatice si doi ex . Din toate locurile din Bucuresti cum e posibil sa va aflati in acelasi loc, si nu orice loc, nu orice biserica?! Sa fie un semn? sper sa nu .

Acum ma intorc la titlu si la lista lunga adaug "doi baieti frumosi care se iubesc"(ideea a venit de la intamplarea de aseara).In primavara plecam la Paris ,s-a votat.
Les chansons d'amour
Regia:Christophe Honoré
"This video may not be suitable for minors"

16 dec. 2008

4'33''

din ce in ce mai multi oameni vorbesc singuri....

Tema1:John Cage -4'33''

Tema2:
"am mintit: cînd fac dragoste
nu-mi vine nici o idee
lumea ramîne
(o propozitie între paranteze)
iar eu un trup
prin care sîngele circula înnebunit
cautînd o iesire
o pagina goala
pe care o mîna scrie un text
printre rîndurile caruia adauga
un alt text printre rîndurile
caruia adauga un altul
si tot asa

cautînd o iesire"
(Klein spuse Klein -Mihai Ignat)

14 dec. 2008

In tot restul anului, insa...

Da, se intampla, v-ati dat seama probabil dupa milioanele de beculete si pomi de craciuni si mosi craciuni si ho-ho-ho si toata lumea agitata prin magazine, isterie nationala, da, vin sarbatorile.
" Nu-mi plac sarbatorile ca au capatat o tenta comerciala"
" Nu-mi plac sarbatorile ca ma simt mai singur decat de obicei, mi-aduc aminte doar ca a mai trecut un an si eu tot singur sunt."
" Nu-mi plac sarbatorile de anul asta pentru ca nu ninge."
O mie de motive ca sa nu-ti placa, insa noi avem toate motivele sa ne placa.
Muncesti un an intreg pe plantatie, iar de Craciun nu stramba nimeni din nas cand iti iei doua-trei binemeritate saptamani de concediu. Da, doua saptamani, in care te trezesti la 10, micul dejun te asteapta si nu mananci singur, nici in fuga, stai ca oamenii la masa, real food on the table, miros de portocale in casa, pana si luminitele alea clipaitoare de la brad iti sunt simpatice, taica-tu pregateste bicicletele ca sa faceti un tur de lac, si chiar daca e ger, iti place. Nu esti obosit, nu mai ai fata incruntata, te uiti la filme siropoase toate cu Mos Craciun si cu renii lui destepti, iti suni toate rudele, bunici, matusi si toti oamenii pe care nu i-ai vazut de ani de zile si te prefaci ca te intereseaza soarta lor si tot tacamul. Si toate lucrurile astea le faci cu o naturalete, de parca le-ai face in mod constant si chiar te simti bine, pentru ca de sarbatori toata lumea minte pe toata lumea si-n naivitatea noastra ne credem bunele intentii, caci pana la urma, asa e normal.
Iubim Craciunul in familie, Craciunul nu i-l dai oricui, indiferent cat de multi buni prieteni ai si cat de tari sunt petrecerile date de ei, oricat de mult iubesti o ea ori un el si vreti sa fugiti in lume, amanati fuga pentu revelion si de Craciun fugiti acasa.
Iar saptamana asta am primit si primii colindatori, cred ca singurii, din pacate nu putem lua colindatorii cu noi acolo unde mergem.

10 dec. 2008

Totul sau nimic?

Mic,mare,mediu? O intrebare standard pe care o adresam la al doilea meu job.
Raspunsul cel mai frecvent era mediu.
A doua intrebare standard era: mare sau mic?
Toti raspundeau: dar mediu nu aveti?
Ce concluzii sa trag eu de aici?

N-ati observat ca in general, oamenii se feresc de concret, de exact? Foarte putini sunt cei care spun: Da, dom'le, asta vreau, asta imi place. De ce-i atat de greu sa-ti asumi o alegere? E mai bine sa o faci pe jumatate?
Ok, o sa-mi spuneti ca nimic nu e sigur pe lumea asta. Aici as avea niste contraargumente si as putea insira o lista intreaga cu lucruri sau persoane, care pentru mine sunt 100% sigure, dar ar insemna sa ma laud sau ca traiesc in lumea mea utopica. Sa lasam lucrurile sigure ale celorlalti, sau raportate la ceilalti. Sa ne gandim la noi, la ce ne place si la ce vrem de fapt. Cand esti pus sa alegi, automat alegi calea de mijloc, nu spui alb sau negru, ci intotdeauna gri, chiar daca e bezna in jurul tau.

8 dec. 2008

Ne vedem la concert!

Am inceput cu AC/DC in Budapesta, cautam frenetic bilete pentru concertul de pe 23 martie. Aveam deja planuri de pus banii deoparte, cand dau peste concert: U2 la Milano 31.07.2009.
200 de lire si cu alte 200 sute de lire in plina criza financiara, se anunta vremuri de restriste.
Ne vedem la Milano, Paris sau chiar in Deutschland, caci U2 in Romania sigur nu vin. Era un timp in care speram, but not anymore. Ma duc eu la ei!
Piesa zilei, pentru care m-am hotarat sa plec la Budapesta:

30 nov. 2008

Langa Patapievici la Alba ca zapada

Din pacate nu sunt Julia Roberts in Pretty Woman ca sa plang la finalul unei piese de opera, dar recunosc ca mi-ar fi placut sa-mi arat ceva mai puternic sentimentele fata de spectacolul din seara asta. Alba ca zapada, balet la Teatrul National, un eveniment la care ma bucur ca am fost prezenta.


Apropos,langa mine nimeni altul decat Presedintele Institutului Cultural Roman, H.R. Patapievici, un nene mult mai inalt decat ma asteptam. Stiu, trebuia sa-i pun intrebari existentiale despre mersul culturii in tarisoara noastra draga, dar in mintea mea se derulau intruna spoturile de la Radio Guerrilla, cu Tamango care ii pronunta stalcit numele. Data viitoare, domnule Patapievici!

27 nov. 2008

Cand nu ai ce face ...

De cateva ori pe an renunt la jobul meu de "freelancer" si aleg sa ma angajez "pe bune". Si incep cu Cora, flyere, sondaje de opinii, operatori pc , interviuri la care nu ma prezint . De data aceasta am ales sa imi stimulez un pic creativitatea si am aplicat la Creativity Blueprints.Am raspuns la intrebari de genul 5 lucruri pe care le-ai face cu un borcan, cum promovezi neconventional sacosele ecologice, mi-am imaginat conversatii dintre un iepure si o haina de blana.Cum era de asteptat m-au ales. Workshopul nu s-a terminat dar eu am renuntat deja, pentru ca nu era ceea ce ma asteptam...it sucked.Mi-am pierdut vremea, m-am plictisit desi "ceilalti"(membrii echipei si organizatorii) vor spune ca nu am reusit sa trec o bariera, nu mi-am parasit" spatiul de confort", ca am luat locul unei persoane care merita si si-ar fi dorit sa fie acolo(instructiuni: cititi cu intonatie )din tot sufletelul...vai vai vai sa le plangem de mila. Din moment ce m-ati ales era clar ca sunt mai buna decat cel care a picat si voi vroiati doar spuma de ce sa strici totul si cu zatul.In cele doua zile : am realizat ca Orange Concept Store are aer conditionat si se mandreste cu asta , m-am reapucat de fumat ,am cunoscut rezumatul istoriei stecilului la noi multumita lui Vlad Nanca , am pierdut "Arte Martiale" ,am ratat o iesire cu vechi prieteni, am aflat de un film care pare interesant "Ex drummer" ,de la universitate pana la OCC poti ajunge in 6 minute lejer. Atasez mai jos desenele din timpul worshopurilor (atunci cand ma plictiseam):





24 nov. 2008

Istoria mea muzicala

La 7 ani cantam "Fata draga nu fi trista fiindca e pacat/ fara lacrimi nu exista dor adevarat", dar cu un pathos, dupa care, recunosc, tanjesc in prezent. In clasa a saptea ascultam Bon Jovi, auzisem la sor'mea ca e la moda si le explicam eu celor de varsta mea cum sta treaba cu muzica. Intr-a noua cred, cand a aparut MTV Romania, il visam pe Enrique Iglesias si ma imaginam la concert cum ma ia pe scena si-mi canta "I can be your hero baby". A cantat fix de ziua, n-am sa-i iert niciodata pe ai mei ca nu m-au lasat sa merg ( cum sa nu lase o fana adevarata de 15 ani sa mearga singura la Bucuresti, la un concert ce se tinea pe stadion?!)
Si experienta mea muzicala tumultoasa a continuat, influentata fiind de oamenii care mi-au traversat existenta, de iubirile care dadeau tonurile muzicii, de la rock pana la hip-hop, de la Stefan Banica Jr. live la Sala Palatului pana la concertele de muzica clasica de la Sala Radio, de la folk pana la goth, de la tipetele isterice cand ascultam Vama Veche pana la Stadionul Lia Manouliu unde cantam timid "Reach out and touch faith/Your own personal Jesus".
Sunt unii care au ramas fideli muzicii pe care o ascultau la 14 ani, toata stima si respectul pentru dumnealor! Dar cum ma numar printre muritorii de rand inconsecventi, mi-am descoperit muzica de suflet mult mai tarziu si inca nu sunt sigura ca zarurile au fost aruncate, sunt totusi tanara ( 20 si ), deci timp pentru schimbari mai este.
Pentru Lacrimosa multumesc limbii germane si surorii mele, providerul meu permanent in materie de muzica.
In schimb pentru U2, imi multumesc mie si-n curand sper sa le multumesc si lor cand o sa-i avem in concert in Romania.

De ce toata polologhia asta cu muzica? Pentru ca am luat parte la doua concerte deosebite weekend-ul asta, Koop si Nouvelle Vague, care m-au facut sa nu regret, ba din contra sa persist in obiceiul de a-mi cheltui un sfert de salariu pe bilete la spectacole.
Muzica e pe gustul meu si cum in ultima vreme si Bucurestiul e pe gustul muzicii, eu zic sa profitam ca nu se stie!
Totusi concertul meu de suflet ramane Lacrimosa la Art Mania, perfect, fara cusur.
Sunday evening nostalgia music

21 nov. 2008

Blog scris la 5 dimineata

Sunt curioasa la cat rasare soarele in dimineata asta.
Cine mai are gheata in frigider la sfarsitul lui noiembrie? Noi. Imi fac un ceai cu gheata, pe care o sa-l beau pe banca in fata blocului. Am auzit ca e cea mai buna metoda pentru a medita. Poate totusi imi vine somnul!

16 nov. 2008

Ghiveci

O saptamana plina pe care o rezum in 3 propozitii scurte:
Too much electronic music for me!
" O meriti, nu mai esti un copil ! "
Prea putin Kilipirim si Kinofest, din pacate!

Un mixaj pentru o miercuri noapte in Expirat- The other side e ok, we can handle it. N-am chef de muzica cu versuri, cu mesaj, sa meditez, deci feel the rhythm baby! Mai ales dupa 3 pahare de rom cu cola, oh, I can feel it baby, it's in me, nici nu mai conteaza ca maine ma inghesui in 41 la 8 dimineata. Dar sambata, imi pare rau! Trebuie sa stii cand sa te opresti. Tot respectul pentru DJ Qbert, stie meserie, nici nu-i poti urmari degetele, ce-i al lui e al lui! Dar de pe la jumatatea noptii am simtit ca-mi mixeaza creierii, si-n plus in loc de " The roof , the roof is on fire", a fost "The floor, the floor is on water". Data viitoare, promit sa inmanez invitatia unui cunoscator adevarat, un profan ca mine n-are ce cauta acolo.

Daca vedeti ratacind pe strazile Bucurestiului un portofel nici prea mic nici prea mare, de culoare gri, in schimb foarte elegant si tantos, va rog indicati-i sensul de mers spre Drumul Taberei. Adapostea ceva bani, recunoastem, dar mai importanta e identitatea, pe care a luat-o cu el atunci cand a fugit in lume, deci mesaj disperat: " Intoarce-te la mine, nu pot pleca in vacanta de Craciun fara tine, ca mi-a expirat pasaportul!". Ah si totodata spuneti-i mamei ca si oamenilor mari li se intampla sa piarda lucruri, chiar foarte des.

La MNAC ne intoarcem de fiecare data cu nostalgia terasei de vara trecuta si a noptilor, tot de vara, pierdute aici. Acum am revenit pentru Festivalul de film digital si pentru privilestea impresionanta, spune Felix, pe care inca nu am vazut-o, frigul ne-a cam impiedicat. Multe filme, scurt-metraje, din multe tari si fara mesaj. Concluzia noastra e ca filmele au fost prezentate pentru simplul fapt ca sunt digitale ( inca nu ne-am lamurit in ce consta un film digital ) si nu neaparat pentru ca ar avea o poveste, sau n-am stiut noi sa vedem povestea?

Cand vad scris film nemtesc la cinema X, mi se aprind automat antenele si acolo ma indrept. Proasta inspiratie! Era un festival de film nemtesc pentru copii la Cinema Eforie pentru care am platit un bilet de 10 lei, dar n-am rezistat mai mult de 15 min. Duminica 16.30, unde sa mergi? Da, ultima zi de Kilipirim. Chiar ultima a fost, daca mai stateam 10 minute ajutam la pus cartile in cutii si dadeam si cu matura. Am dat o raita in graba, desi am vazut din prima ce vreau. Nu cred ca am pierdut mare lucru, in schimb am achizitionat carti de mare valoare. Am de gand sa explorez budismul japonez si ceva literatura erotica, acum stau si ma intreb: in ce ordine?

5 nov. 2008

Ma vand cu instructiuni de folosire

Comediantii, sfartecare, despre limita, talpi ... titluri de carti.
Intr-o vitrina, tu cum te-ai numi? Cum ii faci pe ceilalti sa te cumpere? Nu exista o critica intr-o revista, nimeni nu a auzit de tine, esti anonim si vrei sa te vinzi.
" Tratat despre istoria Ludmilei"
" La indemana"
" Ludmila se hotaraste sa se vanda"
" Ludmiliada"
" Povestea amantilor mei prosti"
" Mari nimicuri "

Esti in perfecta stare, second-hand sau outdated? Te-au rasfoit 3, 5, 10? De citit, cati te-au citit? Te-a ridicat cineva vreodata de pe raft?

Ma vand , nu ma ofer spre inchiriere. Nu ma cititi pe canapea la Diverta, in biblioteci nu ma gasiti, asa ca trebuie sa ma cumparati. Mare grija la pagina 14, am o pata de vin rosu, insesizabila la o prima privire, dar e acolo. Am un semn de carte identic cu coperta, va rog utilizati-l, nu ma simt bine cu paginile indoite. Nu adapostesc intre file bilete de tren, bani, acte sau alte hartii care nu sunt parte din mine.
Va sugerez sa cititi prefata, daca nu o intelegeti, puneti-ma la loc. Nu ma cumparati pe post de cadou, ma luati pentru voi si pentru veioza de pe noptiera, arde de pomana in atatea nopti.
Alte instructiuni le aflati pe parcurs, citindu-ma.

Lectura placuta!

29 oct. 2008

Un jour


Independent animation short film directed by Marie Paccou in 1997

24 oct. 2008

Draga Lancan,

Ne-a placut filmuletul, te mai asteptam cu alte recomandari, Eugenio Recuenco de asemenea. Ne faceam griji ca-ti intristezi gandurile, dar apoi ai venit cu clarificarea ca ai un dezvoltat simt al umorului, deci e ok, you're safe. Ce-ti zic tie ultimile posturi? Ca trece vremea aiurea, cel putin noi asa simtim, cum ar spune un fotograf de la newsin " o frecam" si nici macar nu suntem poetese neintelese.
Deci, perdea inca nu avem, ne-am imprietenit cu vecinii din fata si ne transmitem tot felul de mesaje luminoase ( we created a kind of bond ); tequilla aia tot in frigider a ramas, nu scapam de ea in niciun fel, in continuare in casa se aude un zdranganit, ba in ultima vreme e si dezacordat, cartile se deschid si se inchid la fel de repede, dar vine Halloween-ul si poate o sa speriem pe cineva si o sa scriem despre asta. Sau... mai bine, ne sperie pe noi ceva sau cineva si atunci chiar am scrie.
Continuam, nu stim cu ce.

Apropos, interesant numele, si ne intriga ca nu stim de la ce se trage, o lamurire ar fi bine venita.
Take care.

22 oct. 2008

acum 5 minute

Vernisaje, expozitii in sufragerii, garaje si garsoniere...
In galeria 29 nu am acces , la garajul lui Cobilanschi am ajuns la ora 21 si luminile erau stinse, am tras de poarta si nimic, acum sa aflu ca nici in apartamentul 17 nu am acces. Apartamentul 55 isi deschide portile , facem vernisaj pe hol.Mi-am promis si propus ca la primul meu vernisaj lumea se se descalte pentru a intra in galerie.


Oare explicatia sa fie aceasta:
Attempts to apply Pareto principle, Anetta Mona Chisa & Lucia Tkacova

20 oct. 2008

Cat se poate de normal

Nu m-am putut abtine sa nu postez un fragment dintr-un mail trimis de o colega, pe grupul masteratului de traduceri. Promit ca platesc drepturi de autor, asta daca sunt prinsa ca divulg informatii ( nu stiu cat de ) confidentiale. Asa ca va redau un mic fragmentel, pe mine m-a amuzat teribil.

"Impreuna cu alte doua studente la MTTLC ( una de anul I, cealalta de anul II), am intrat in sala de langa secretariat ( la secretariat fiind usa incuiata) pentru a obtine informatii cu privire la inscriere.Cealalta studenta de anul I a abordat-o politicos pe doamna cu pricina, spunandu-i ca am venit pentru inscriere, iar la secretariat nu este nimeni, desi era ora 13:16 ( programul fiind pana la ora 14), dupa care doamna respectiva, a mers la doamnele secretare, si le-a spus ca sunt niste studente afara care au venit pt inscriere si se intreaba de ce nu este nimeni la secretariat la acea ora.Dupa aceasta "minunata " introducere, va imaginati ce a urmat: Doamnele secretare au fost foarte revoltate, simtindu- se lezate ca si-a permis cineva sa le informeze ca erau inca in timpul programului, au inceput sa tipe la noi si incerc sa va redau ad literam o parte din replicile dumnealor: " A, ne tineti cont strict la program, lasa ca o sa vedeti voi ce stricte o sa fim si noi,ca am fost prea bune pana acum, lasa ca vedeti voi ca o sa fim si noi ca la alte facultati, pai ce credeti voi?" Asta in conditiile in care, repet, era ora 13:16, programul fiind intre 12-14.Va rog frumos sa ma credeti ca nu imi aduc aminte cand a tipat cineva ultima oara la mine, mai ales nejustificat. Eram pur si simplu niste studente care aveau nevoie de o informatie si pe care am solicitat-o in cel mai politicos mod cu putinta, si drept rasplata se tipa la noi...niste simple secretare tipau la noi."

Mi-a placut replica din final cu " ...niste simple secretare", cat s-a abtinut sa nu spuna: "niste idioate". In ce priveste problema dezbatuta, ea cere sa fie luate niste masuri. Va zic eu, se imbata cu apa rece, nu o a se faca nimic, in 3 ani de zile de cand invat la minunata facultate nu s-a schimbat nimic, iar secretare dragute n-am intalnit vreodata. Eh, dar e bien sa te mai descarci din cand in cand.

19 oct. 2008

Elevator

Film romanesc cu pronuntie in romaneste, fara accent englezesc. Claustrofobi sau nu, am mers la cinema sa urmarim filmul Elevator, care intr-o prezentare idioata, de pe un site cu pretentii, aparea la categoria "romantic". E oricum filmul asta, numai nu romantic, ca are un crampei de sirop in el, asta nu-l face automat o telenovela.
Ce e drept speri la un final romantic pe parcursul filmului, dar iti vine greu sa-l crezi. E un film care cu siguranta ar merita mai multi spectatori in sala, ce n-as da sa-i vad pe toti platitorii de bilete de la Movieplex la Eurocinema Tinerimea Romana.
Tin sa precizez ca e un film si mai ales, repet, e romanesc, nu va asteptati sa aveti nu stiu ce mare revelatie dupa ce il vedeti. Ma enerveaza cei care se duc sa vizioneze un film romanesc si ies dezamagiti dupa, cum ca nu au descoperit sensul vietii. Daca e romanesc nu trebuie sa fie o capodopera, de parca toate filmele americane care ruleaza in cinema-uri sunt de Oscar. E un film de inceput bun, iar la final ai surpriza de a-i cunoaste pe realizatori si de a le pune intrebari. Deci, mergeti, vizionati-l, iar daca nu va place, la sfarsit aruncati cu rosii in producatori!


video


Elevator, il mai puteti urmari maine la Eurocinema ( vis-a-vis de Tetrul Bulandra, ghidati-va dupa muzica ), de la orele 18.00 si 20.00, iar ca bonus in preambulul filmului vizionati scurt-metrajul regizat de Cristian Mungiu " Corul pompierilor".

17 oct. 2008

Etoiles sans lumiere

Azi-dimineata, de cum am iesit din scara am inceput sa alerg, 69 astepta la semafor si daca tot il vazusem, trebuia sa-l si prind. Cobor din metrou exact in dreptul scarii si incep sa merg mai alert, sa urc scarile cate doua deodata, in spatele meu se aglomereaza si nu vreau sa raman prinsa in multime. Ajung gafaind la birou.
Ma uit pe monitor, ora 6, imi indes rapid in geanta niste lucruri la nimereala si plec alergand pe culoar. Prind liftul exact la tanc, dar in lift bat intruna din picior cu ochii pironiti la butoane. Calculez, ajung la si 5 la metrou, mai fac 10 minute pana la Romana, alerg pana la Scala in alte 5 minute, deci cu putin noroc intarzii doar 25 minute la curs. Metroul il prind bine, cobor la Romana, urc in fuga scarile fixe, pe cele rulante lumea s-a instalat pe ambele parti, asa ca m-am reorientat. Ma strecor printre toti gura-casca ( indienii au spectacol ), ma pliez pe dupa toate galetile cu flori, incercand sa evit aglomeratia de pe trotuar, e verde palpaind la semafor, eu pun piciorul pe trecere pe rosu, dar nu conteaza, inaintez cu succes. Incep un maraton, demn de un kenyan, cand pe trotuar cand pe strada, ajungand astfel la 6.20 in amfiteatrul Puskin. Intru fara sa fac zgomot, ma asez in banca, exact langa usa si-mi trag sufletul timp de o ora si jumatate. Respira!
Chanson d'amour! O mica secventa din Ce n'est pas un chanson d'amour al meu, dar chanson-ul fiecaruia dintre noi s-a intamplat asta seara in Fabrica. Aici ne regasim, in Bucurestiul nostru drag, gri, aglomerat, invadat de maidanezi si... noi alergand. Spre ce? Spre toate locurile, pe care le cautam si spre toate lucrurile la care renuntam. Mergand inainte, lasi mereu ceva in urma. Unde e timpul? Nu asezat in paginile unei agende, cuminte cu liniute de la 12-14, de la 15-17, sau citit in Compact intre 3 statii de metrou, nu-l vrei asa... .
" In Bucuresti toti avem bulina rosie, la primul cutremur disparem. "

15 oct. 2008

O miercuri seara ce se anunta banala

Experiment. Thievery Corporation? Cine-s astia?
Ca sa-mi raspund la intrebare, ca nu ma incred in ce-mi spun ceilalti, am mers sa-i vad la Sala Palatului si bine am facut. Nefiind adepta a acestui tip de muzica, dar cum in ultima vreme fac multe alegeri inspirate, mi-am zis sa experimentez si astfel am avut parte de un specatacol ca la carte. They were bloody awesome!
TC mi-au amintit ca imi place sa dansez, iar ceea ce m-a surprins e ca inca stiu sa ma misc, desi a trecut ceva vreme. Deci, am vazut o Sala a Palatului transformata in Club, oamenii de pe scena chiar au cantat, mi-au anulat complet impresia cum ca "muzica electronica nu e muzica", iar lumea, mai timida la inceput, a prins curaj pe parcurs creand astfel o atmosfera dupa care am tanjit la multe concerte. Doua ore au trecut extrem de repede, acum se pune problema cu ce am ramas dupa aceste 2 ore, asa ca:
Americans and politicians are bullshit!
Fuck George W. Bush! ( desi, dupa parerea mea, in Europa de Est fuck-ul asta nu-si are ecoul ca in alte parti).
Feed the world!
Power to the people! ( nu stiu cat e de inspirata treaba asta )
Dance more!
Iar in final, zic eu, sa experimentam, sa incercam chestii noi, ca nu stim ce poate aparea.

9 oct. 2008

Scurt

Nu stii dinainte, trebuie sa-mi repet intruna treaba asta, poate o s-o si pricep la un moment dat.
Asta-seara am avut parte de o surpriza foarte placuta, Animest-ul m-a surprins placut. "Nu-mi plac animatiile, n-am ce cauta eu acolo, neah, nu merg."
Dar, cum nu intotdeauna ma tin de plan, acum chiar ma bucur pentru asta, am fost. M-am dus cu gandul sa-mi cumpar doar o traista cu oaia, avand o pasiune pt sacosele din panza. Am intrat si am ramas. Timp de o ora si jumatate am vizionat scurtmetraje, dar nu mi-am dat seama cand a trecut timpul, la sfarsit ma pregateam pentru alte aplauze, pentru un alt film.
Ce mi-a placut in mod deosebit, a fost faptul ca, la sfarsit au urcat pe scena unii dintre regizorii filmelor vizionate si au raspuns la intrebarile celor din sala.
Concluzie: 35 de spectatori, 35 de viziuni diferite. Nu vezi ceea ce ti se incearca sa ti se transmita, ci ceea ce vrei sa vezi. Regizorii au incercat cumva sa-si explice opera, dar eu am vazut altceva si am perceput-o intr-un alt mod si sunt convinsa ca nu am fost singura.
"L'homme est le seul oiseau qui porte sa cage", un film pe care il recomand tuturor, 12 minute investite intelept.
Daca gasesti armonia intre ceea ce simti, ceea ce crezi si ceea ce vezi, esti mai impacat.

8 oct. 2008

Yes, woman, please cry!

Lucky 13 intr-o zi de marti? Ne-am incercat norocul si rabdarea cu Trupa Joint si a lor "piesa de teatru" No uman, no crai. Referintele erau bune, o locatie cu pretentii, toata lumea o ridica (nejustificat) in slavi, o prezentare care promitea si normal nelipsitul nostru entuziasm.
Nu plecati spre Lucky 13 fara rezervare, riscati sa iesiti exact asa cum ati intrat sau cum ni s-a intamplat noua, sa fiti asezat la o masa infundata cumva intre pereti, in contextul in care urma sa se joace o piesa de teatru, pe o scena spre care nu aveai nicio vedere, peretii nefiind din sticla. Detalii, detalii si iar detalii, trecem peste, sa inceapa spectacolul, mult ravnita piesa. Programul arata ora 21, in schimb ceasul meu arata 21.30 si inca nicio miscare pe scena. Gasim imediat explicatia pentru aceasta mica intarziere si anume, machiajul, necesita mai mult dichis, or fi perfectionisti.
Singurul loc spre care alergam, in dorinta de a fi punctuale, e acolo unde stim ca se intampla ceva la ora fixa, cum ar fi o piesa de teatru, nu intram la jumatatea actului 2, suntem la datorie de la ridicarea cortinei. Deci, un punct in minus pentru cele 30 de minute si pentru toata lumea peste care am dat in drumul nostru spre "cunoastere" .
Trei barbati, trei palarii si o chitara. Gata, ne gandim imediat la Seinfield in dublu exemplar, acompaniat de o chitara. Asta e, stand-up comedy. Trebuia sa ne fi data seama, trei barbati asezati in fata a trei microfoane, un titlu cu referire la femei, apa si tigari la indemana, asta era. Gresit!
Inca n-am realizat daca erau anecdote, povesti rimate, parabole sau simple monologuri. Cert e ca orice ar fi fost, atrageau dupa sine in mod obligatoriu o concluzie inteleapta. Dragostea, tema suprema, si nu in ultimul rand, femeia. Femeia, coasta lui Adam; femeia, o usa in care intra mai multe chei; femeia, dupa care salivezi si care ti se daruieste cu aceeasi pasiune atat tie cat si altora; femeia trecuta, care nu mai are acelasi "cur ca acum 10 ani" ( ad litteram) si alte povete despre cat de napastuiti sunt barbatii si despre alegerile lor dificile, vinul sau femeia?
Doi vorbeau si unul canta, intotdeauna acelasi, exceptand momentele de genul Stefan Banica si The Fifties. O povestioara mica, dupa care urma un cover, dupa piese cunoscute. Singurele clipe care mi-au starnit interesul erau cele, in care incepea o melodie si incercam sa-mi dau seama cine o canta si care e varianta ei originala. Am recunoscut astfel, 2 piese ale lui Katie Melua, " Somewhere over the rainbow" ( sa spun drept, nu stiu cine o canta ), apoi Louis Armstrong cu a lui " What a wonderfull world". Trebuie mentionat ca stilul de interpretare al "primului solist" era un pic cam prea afectat, nu toata lumea e Mariah Carey, desi se incearca din rasputeri.
Am avut deja-vu-ul unui program de revelion de-al TVR-ului, de undeva de prin anii '90, cu show-uri gen Nae Lazarescu si Vasile Moraru, sau varianta de inceput al lui Doru Octavian Dumitru, dar intr-o formula cu incercari de subtilitate si salvata cumva de prezenta chitarei.
Amatoare al teatrului de "club", pe noi ne-a dezamagit piesa, ne-a dezamagit si locul, pana nu se schimba personalul din Lucky 13, nu mai calcam pe acolo. N-am stat pana la sfarsit, am plecat pe melodia lui Bob Marley "No woman, no cry". Atmosfera din sala era undeva intre chicoteli, cascat si aplauze cand timide, cand ceva mai indraznete, fara prea mult zgomot, totul in parametri moderati.
Un lucru e clar, mai intelepte nu suntem dupa asistarea la acest eveniment, dar cu siguranta pe viitor nu mai bifam in calendar "piesa de teatru in Lucky 13".

6 oct. 2008

Nu mai tusi!

Trebuie sa prioritizezi, asta am incercat sa fac si eu azi, dar mi-a iesit exact pe dos.
Merg la doctor sa aflu rezultatul la analize, stiam deja, de fapt stiu dintotdeauna, dar hai sa facem lucrurile ca la carte, ca sa mai inchidem gura celor din jur pentru o vreme. Cand te duci la doctor? Cand simti ca nu mai poti, cand te bat ceilalti la cap sau te gandesti ca a trecut ceva vreme de cand nu ai mai fost si cam ar fi cazul sa faci un control. Nu voiam nimic pentru raceala, raceala trece, desi dureaza de 2 saptamani si tusesc ca un magar, nu conteaza, raceala nu e boala. Iei un ceai si o aspirina si ai constiinta impacata, te tratezi. Nu, lasa sa te consulte, ah parca nu-i prea place cum tusesti, vai iti curge si nasul, temperatura nu faci, dar in caz ca vei face iti scrie un cearsaf intreg de nume complicate cu multi de x.
Sa trecem totusi la scopul vizitei, analizele mele! Da, urmeaza alt cearsaf, dar macar pe astea stiu ca tre' sa le iau, in mintea mea e prioritar, pentru asta am venit, deci o sa fac si injectiile alea blestemate si o sa inghit toate pastilele alea la ore fixe si neaparat dupa masa.
De ce sunt nervoasa? In metrou, ma gandesc. Iau un sirop de tuse si atat, da-le naibii pe celelalte si dau numai reteta 2 la farmacie. Ma duc hotarata, intru in farmacie, caut cardul printre toate prostiile vitale ce-mi umplu portofelul, il gasesc intr-un final, il inmanez, dau si reteta si astept.
"Fervex va dau 5 sau 8 plicuri, vreti neaparat 5 sau va dau o cutie? "
"Poftim? Care fervex? Mintea mea urla: nu, nu vreau fervex, nu vreau nurofen, nu vreau picaturi dintr-alea amare, ce naiba am facut?"
Bineinteles ca am confundat retetele, i-am dat farmacistei reteta pentru raceala si asa m-am ales cu un bon de 95 de lei si cu o traista plina de pastile. Nu orice fel de pastile, ci pastile pe care nu o sa le iau, o sa uit sa-mi pun picaturile alea de 3 ori pe zi, nu o sa inghit antibioticele alea gigantice o data la 12 ore si nu o sa-mi fac un fervex in loc de ceai. De ce? Pentru ca raceala nu e boala, raceala e ceva ce trebuie sa ma sacaie din cand in cand, e ca o cunostinta veche, nu-ti face nicio placere cand te viziteaza, dar o suporti pentru ca nu poti sa-i zici sa nu mai treaca pe la tine. Unii oameni sunt facuti sa sacaie, exact ca o raceala.
Deci, am cheltuit 95 de lei, am propria farmacie si foarte multi nervi. Pentru ce naiba cotizez lunar la CNAS, daca pentru o amarata de raceala dau aproape 100 de lei? I'm so damn pissed off. Data viitoare nu ma mai duc la doctor cand tusesc.

2 oct. 2008

Fictiune

Hai sa vorbim despre carti, altfel.
In metrou tin mai tot timpul o carte in mana, dar nu o si citesc. Scriu, scriu cu mintea, scriu cu mana mea pe tine, dau filele si te dezbrac, din cand in cand mai indoi cate un colt si buzele mele iti lasa semne, au fost acolo si te vor cere din nou, nu in notele de subsol, nu peste doua capitole, nu in volumul doi, ci permanent, in toate literele pe care le numeri in gand si la care te rogi sa se termine.
Am fost in toate cartile de buzunar pe care le-ai rasfoit, ti-am anulat toata poezia pe care ai citit-o, te-am facut sa ma cauti in enciclopedii si sa-mi inveti limba din toate gramaticile ce-ti pareau imposibile, m-ai vrut in format electronic, dar ai uitat sa-ti deschizi palmele si sa ma gasesti, acum alergi dupa un dictionar ( aranjate in ordine, literele nu capata mai mult sens ).
Hai sa vorbim despre sex, hai sa spunem cu voce tare ca ne place sa facem sex, hai sa recunoastem ca n-am facut dragoste de fiecare data, ci sex, sex pur. Nimfomana sau nu, te vreau in lift, te vreau la dus, te vreau cand inca n-am deschis ochii, te vreau cand dormi, te vreau cand te vad de departe, te vreau in metrou, te vreau cand iti scriu, te vreau si acum. Ma gandesc la asta mai mult decat o faci tu, intotdeauna gandesc mai mult.
Hai sa spunem cat e de bine sa auzi toate astea si cat de mult uram locul ala prafuit din biblioteca care e pregatit pentru noi.
Cateodata face bine sa aberezi, chiar fara sens.

Hai sa citim!

22 sept. 2008

Come on baby, ride my bike!

Weekend plin, fucking Monday! Gusturile sunt impartite in casa noastra, dar cum Bucurestiul este suficient de incapator pentru toate 3, ne-am descurcat acceptabil. Atat, doar acceptabil.
Mergem prin trolee, tramvaie si metrouri de vreo 3 ani de zile, dar niciodata nu ne-a dat prin cap sa incercam o bicicleta. Printre examene, autobuze si mosuleti care ne faceau ochi dulci am izbutit sa facem traseul: Facultatea de Drept- Mcdonalds (mica oprire de hamburgers) - Facultatea de Arhitectura ( da, am urcat dealul pana la Universitate, atentie ( ! ), pe bicicleta ) - Bd-ul Magheru- o mica deviere prin spate pe la Scala ( str. Pitar Mos - locul fabulosului examen ) - Piata Romana- Bd-ul Lascar Catargiu ( a mers struna, cred ca masinile aveau rosu ) - Piata Victoriei ( am avut un mic contact cu un biciclist profesionist, in lipsa semnalizarii) - aventura continua pe pista pt biciclisti de pe Soseaua Kiseleff ( doar ca pe contrasens, unde culmea a trebuit sa ne ferim noi de pietoni si nu ei de noi) - printre stradute multe cu nume de poeti nestiuti de noi ( Ady Endre ) - Strada Clucerului ( o intoarcere periculoasa ) - Strada Serdarului ( popas prelungit cu pupaturi, placinta cu branza si struguri ) - Bd-ul Ion Mihalache ( o incercare nereusita de a reintra in circuit, tramvaiul ne-a facut sa ne tremure, ceva mai mult, pedalele sub picioare ) - minunata Calea Victoriei ( o parte frumoasa a drumului, cam mult rosu la semafoare, dar cine le respecta intordeauna? ) - Bd-ul Regina Elisabeta ( un mastodont ne-a incetinit serios inaintarea si aveam verde si-un avant cum rar prinzi ) - inapoi la baza, Centrul de inchiriat biciclete, din curtea Facultatii de Drept.
Durata aventurii - 3 ore , 1 ora insumand toate popasurile.
Noi ne cumparam biciclete, ne-am simtit frantuzoaice prin Paris, ne-am simtit italience pe campiile Italiei, ne-am simtit altfel prin Bucuresti. Nu te uiti pe geam, nu te inghesuie nimeni, poti sa treci lejer pe rosu ( cu cap ), socializezi surprinzator de usor, zambesti mai mult ca de obicei si char te simti bine in pielea ta... doar pedaland. Noi recomandam bicicleta ca pe o terapie, nu pe ploaie, desigur.
Maine revenim cu D'ale Bucurestilor, cum spuneam fucking Monday !

18 sept. 2008

Penisuri și vagine pentru export

Huliganii vizuali atacă din nou .Scandalul IRC se mută de la NY la Berlin și chiar pe centrul vechi al Bucureștiului.Super televiziunile de la noi își exercită dreptul de patria potestas și îi bat la funduleț pe cei care au o viziune diferită de frumusețile rubensiene , de lanurile cu grâu , de tablourile cu mere , flori si fețe ceaușiste.Să ne parfumăm cu vodka de pufoiacă, să ne imbrăcăm in haine de carne de mic și să preamărim Noua Dreapta.


Să ne punem toți pungi pe cap, să facem mătănii si nu cumva să aratăm falusuri și vagine nu în alt context decât cel cu tenta renascentistă, să aruncăm cu pietre in Cristi Neagoe, Benedek Levente , Alexandru Radvan , Sorin Tara și mulți alții, de fapt in toți cei care îndrăznesc să facă artă contemporană . Mă intreb cum ar comenta asta http://www.artnet.com/magazineus/features/kuspit/kuspit9-11-08.asp ?

Balansul dintre ce e acceptabil și ce nu e acceptabil in privința problemei sexualității in artă se reinventează în mod continuu.Dacă urâtul avangardei a fost acceptat ca model de frumusețe de ce sâ fie interzisă o expoziție ca cea de la Atelier 35?E trist că personaje ca Prigoana ajung să devină critici de artă.

Istoria se repetă, in mișcarea avangardistă il avem pe Duchamp, Dali, Ernst, Magritte, avem cadavre”rafinate”, pișoare ca fantani, vivisecția unui ochi(de văzut” Un caine andaluz”de Bunuel) .Ce așteaptă Romania de la tinerii artiști, un Bălașă junior?

Pe scara noastră face curățenie Tanti Stela și ea dă in același ritm cu mopul, ea nu e afectată de tot scandalul IRC, si mulți alții ca ea. România e adormită pe acordurile „Cântării româniei , dar realitatea e alta și nu toți am rămas prinși in trecut.Suntem cu mult in urma celorlalți,de ex in anii 60 mișcarea Fluxus lua avânt in NY pe când la noi socialismul înflorea.Noi nu am avut miscarea camp,nu am avut un nud care sa se bucure de lipsa sa patetica de pudoare .Sunt etape pe care nu le putem sari, nu mai putem prezenta o Românie cu un Dracula expirat,moaște cu diplomă de doctor și psiholog, fotografii cu cladiri si copii ai strazii , ouă incondeiate si jocuri câmpenești.

Niki de Saint-Phalle Hon


Magritte Rene



Cindy Sherman Untitled 255


Hermann Nitsch Aktion

Marina Abramovici Lips of Thomas


Arta nu e pentru oricine.

17 sept. 2008

De unde si pana unde Virge?

Puteam tot la fel de bine sa ne numim " Un sofer de tir si cele doua flori ale sale" , "Hugh Hefner si iepurasii playboy" sau pur si simplu "Fetele vesele din Drumul Taberei", dar nu a fost sa fie. Spiritul nostru afacerist era debordant in momentul respectiv, eram pe punctul de a ne lansa " taraba cu minunatii" si ne trebuia ceva misterios, usor de retinut si-n primul rand scurt, deci, bine ai venit Virge!
Credem in stele? Absolut! In stele verzi, credem din tot sufletul! Ca tot omul, am alunecat pe coji de banana, ne-am lovit de pragul de sus, iar pasii astia lasa urme de uriasi de la suturile alea primite... spre inaintare, intotdeauna privind in fata.
Virge, o stea?
Peut-être...
Virge nu inseamna flori presate intr-o carte, virge se regaseste in unghiile infipte in carne...
Virge nu-ti sopteste la ureche, tipa, musca si apoi zambeste...te striveste, te saruta si-ti scrie "te iubesc" pe piele, te vrea, te cere si te reneaga...o simti, o mirosi, dar n-o patrunzi. Nu-i acolo pentru ea, e pentru tine si prin tine.
Virge e Steaua torturii, e formata din pamant si aer, Virgo and Gemini, sarcasm si egoism, spirit liber si iscoditor, o gura mare si 6 picioare, Virge e vantul rece pe care il ceri.

16 sept. 2008

Secvente

Studentie, vara nebuna, oameni vechi, planuri peste hotare, blitzuri instant si Bucurestiul toropit...toate astea la indicativul trecut, tot noi eram si atunci, cu palarie, cu un aparat de fotografiat si cu un par zbuciumat.
Jucam la loto? Bineinteles, sa nu-ti desfaci bagajele, cum se fac extragerile cum repede in avion via Mexic, nu cheltuim toti banii, mai pastram cat pentru un bilet de intors in Europa; acum nu conteaza unde, in Europa sa fim, e ca si cum am fi acasa, gasim noi o cale spre Romanica. Sombrero ai? Am poncho, se pune? Hai ca ne descurcam noi, tequilla sa fie si le rezolvam pe toate.
Lucky number 23 nu si-a strigat unicitatea, si-a reprimat spiritul si a ramas o alta bila printre numere, si "... te-ai dus, dulce minune,/S-a murit iubirea noastra / Floare-albastra! ".
Dupa o bere, 2 sau 3(?) ne numaram degetele, vorbim iraniana si neaparat facem striptease la bara imaginara pe care ne-o montam in mijlocul casei. Nu garantam ca berea nu e combinata cu altceva, in acest caz jucam i never did si dirty secrets ies la iveala, impleticit dar cu pasiune spunem ca "barbatii sunt porci si noi ne suntem suficiente" .
Foarfece, pensule, un site, un student la informatica si mult entuziasm... cheia unei afaceri de succes ( credeam noi ). Mici detalii, precum capitalul, lipsa de realism si valul cam mare care ne-a maturat spre mal ne-au facut sa spalam pensulele, sa inchidem culorile si sa ne intoarcem la griul monoton de februarie.
Monotonie in Bucuresti? Nu e posibil, inseamna ca n-ai fost in excursiile foto, nu l-ai cunoscut pe Tataita, n-ai surprins-o pe Floricica in lumina reflectoarelor si iar n-ai observat minunatia cladirilor in paragina, inconjurate de mormane de gunoaie.
Bucuresti-Venetia-Roman un traseu preferat pentru escapade, repede un bilet low cost si spre carnaval. "Bella ciao, ciao...", folkul italienesc e intotdeauna pe gustul nostru, mai ales printre masti, dupa 2-3 guri de Limonce. Daca suntem gloomy "Ich verlasse heut'dein herz" rasuna in toata casa, daca nu vrei si nu vrei sa-ti revii, Lacrimosa isi face efectul intotdeauna. Dar cand arta deschide usa la sufragerie, se aud tot felul de ciudatenii, da, da... canta Meredith Monk, deci, atentie se creeaza! Baby, please don't bugg me, ma relaxez, ascult Sepultura si daca tii neaparat sa ma bati la cap pot schimba oricand with some russian rock, Master is it ok for you?
Au fost cursuri de street dance, o chitara intr-un colt, o motocicleta cu atas ( inca n-am renuntat la ea ), un volkswagen primul model ( cat sa mearga un an de zile ), utopia pana la 5 dimineata, povesti cu bere pe terasa la motoare, frizuri home made, kent 8 si barfe , vecinul de la 8 care batea in teava, feti frumosi imaginari ( in realitate...just guys ) , inimi frante, lasagna, vin rosu si Bucataria ( bine ca nu are gura sa vorbeasca ).
Ce va urma? Nici noi nu stim, avem doar idei vagi, schite, grimase si... posibil tango, manusi, un dulap pentru papuci, o draperie ( ne-ar prinde bine o perdea la dormitor ), o alta grandma's, si acest blog.

Scrisoare catre tatii nostri:

Draga Tata,

M-am lasat de facultate.
Nu mai sunt virgina.
M-am apucat de fumat.

Cu mult drag te imbratiseaza,
A
A
R