22 dec. 2009

Punct si de la capat

Nu am foarte multe de spus, decat ca se incheie 2009 si ca asta e ultimul post de acest gen, stelele prevestesc o schimbare a blogului in forma si continut. Nu mi-a placut niciodata sa fac urari, nici sa trag linie si sa adun, am o frica de rezultatele negative. Asa mi se intampla de fiecare data cand ma duc la magazin si daca n-am portofelul cu mine, am doar o suma fixa de bani, stau la coada calculand intruna preturi si sperand sa nu am mai multe produse decat pot plati. Sunt un om bolnav, care se simte nesigur fara portofel ( al meu ) in buzunar.
Un alt 2009, sigur nu va mai fi!
Am cateva chestii la care m-am gandit azi.

Cele mai frumoase cadouri ti le faci singur, dovada imi stau multe, cum ar fi o pereche de sandale, nepurtate ce-i drept, dar prezenta lor in cutia din dulap conteaza atat de mult; o calatorie intr-un oras in care m-as muta si maine daca as avea mai mult curaj; un telefon dat in miez de noapte care nu citeste ganduri; cartea din geanta pentru care inca mai am mustrari de constiinta. A fost o lista pe scurt a unora dintre cele mai frumoase cadouri de la mine pentru mine.

De ce vascul, o planta parazit, este considerata aducatoare de noroc? Norocul e un parazit?

Mesaj pentru doamna Catalina, in english, ca suna mai bine:
I hope you'll burn in hell, you reincarnated Ebenezer Scrooge! Merry Christmas you evil bitch!

Aici Bucuresti, maine mai vedem ce e!

12 dec. 2009

Taraba cu de toate in toti

Am fost clonata si distribuita in mii de corpuri care merg, respira si scriu despre mine. Originalul s-a pierdut de mult, incat nu se mai stie cui ar trebui sa-i fie platite drepturile de autor.
Asa mi-am citit propria copilarie in paginile altcuiva, incat mi s-a parut amuzant si nu prea am bagat de seama sentimentul de invidie care isi facea loc in mine, pe masura ce apareau discrepante intre copilaria de acolo si copilaria mea. La un moment dat, confundandu-ma cu personajul mi-a fost ciuda ca nu regasesc acele scene care pentru mine au contat mai mult decat orice. Mie nu-mi placea gemul, mai ales sa-l mananc dimineata, il uram. Nu ma intorceam de la gradinita, voiam doar sa mai dorm dimineata, as fi dat orice pentru cateva minute in plus de somn. Trezitul de dimineata a fost cosmarul copilariei, dar al copilariei care capatase un program, de la opt la unu , apoi culmea cosmarului, scoala, de la sapte la doispe, care se tot prelungea nenorocindu-mi timpul de stat “afara”. Nu am regasit toate astea acolo, desi le voiam (inca le mai vreau), dar sunt impacata si citesc in continuare, zambesc la fel de complice, retraind lacom senzatiile descrise negru pe alb. Sunt un eu deformat , dar ma resimt totusi ca eu.
E un loc blestemat in care te impiedici de fiecare data, indiferent de dimineata, pentru ca doar atunci ti se intampla, si-l urasti si ai vrea sa dispara. Te bucuri rautacios cand observi ca altcineva cade in aceeasi plasa, ii privesti figura si stii exact senzatia, iar in sinea ta esti mandra si usurata ca de data asta nu ai fost tu. E sentimentul ala de frustrare si de mustrare, al tau cu tine ca nu esti in stare sa observi un amarat de ciot sau macar sa tii minte ca data viitoare sa-l ocolesti. Toate astea sunt traite la infinit in acelasi loc de oameni diferiti, iar tu doar te adaugi lor.
Citind pe pagina altcuiva cum s-ar transcrie in cuvinte ceea ce tu nu ai reusit niciodata sa scoti din tine, ba mai mult chiar ai crezut pana atunci ca e proprietate privata si unica, ti-ai fi dorit sa ai o intreaga vitrina cu vase din portelan ca sa ai ce sparge in jur. E trairea ta si o vedeai numai pentru tine. Intinsa acolo in italics si descrisa pana la ultimul detaliu iti face greata si-ti starneste ura. Ma simt tradata si falsa.
Era senzatia mea, o traiam intre o suta de oameni la metrou, puteam sa merg cu ochii inchisi si sa simt exact cele cinci degete apasand cu putere, era o astfel de stare. Nu e descrierea aia patetica, care starneste mila. Refuz sa o accept si ar trebui eliminata de acolo, egoismul meu isi revendica senzatia nealterata.

Ar trebui sa facem un targ , in care sa ne pasam intre noi senzatii. L-as numi, Targ de trairi. Sa ne trecem toti senzatiile intr-un registru, astfel nu intra nimeni neautorizat in posesia lor. Sa fie un targ bazat pe troc, eu ti-o dau pe aia cand stateam si radeam pana la unu noaptea in fata blocului, iar de la tine o vreau pe aia cand ai reusit sa mergi pe bicicleta prima data. Asa ai sti ce dai si cui si nu te-ai mai trezi cu mii de clone mai bune sau mai proaste roind in jurul tau. Sa nu-ti mai gasesti trairile schingiuite si schelalaite in toate paginile.

Oferta zilei. Sentimentul de ok, ca lucrurile sunt cuminti si la locul lor, si ca nimic nu pare sa le disturba linistea. Il dau la schimb!

Nesomnul cu ochii inchisi, produce asemenea efecte.

6 dec. 2009

Let's dine out at Harrods


I'll put on my fancy dress, you'll put your new sexy hat on and Harrods it is!

4 dec. 2009

Londra, Paris si n-am cuvinte

Cum ar spune Ale, sa ne mutam in Londra si sa mergem in vacanta la Paris.

As putea sa povestesc trei zile despre Londra, despre Paris, despre granita dintre Luxemburg si Germania, despre Cosmopolitanul nemtesc ( revista ), despre undele de radio ale Austriei care acapareaza teritoriul maghiar, despre tiganii care fac bisnita cu vigniette la granita Romaniei, despre cum iti consumi toate gloantele incarcand un pistol imaginar.

Dar in schimb o sa povestesc pe scurt despre lucrurile la care inca ma mai gandesc. Cand vezi pe strada ca scrie look right, look left, ai impresia ca scrie pentru prosti. Niciodata n-am fost mai atenta cand trebuia sa traversez, de fiecare data eram derutata si cautam pe jos sa vad unde trebuie sa ma uit. E incredibil sa observi cum automatismele te controleaza intr-o asa mare masura incat iti pierzi simtul orientarii, te simti ca un robot caruia i-au fost schimbate setarile. La Tate Museum, am orbecait in intuneric si iarasi am intrat in panica, mi s-a parut geniala opera lui Miroslaw Balka, aici nu prea am ce povesti, e de trait pe propria piele si apoi fiecare poate trage niste concluzii despre cum reactioneaza in fata necunoscutului. La o temperatura de 5 grade, fetele erau incaltate in sandale, chestia asta am observat-o si-n Italia, ningea iar ele aveau in picioare balerini. Or fi stiind ele ceva ce noi nu stim. Au aceleasi please la tot pasul, precum au nemtii bitte, incat te simti prost ca tu nu-l prea folosesti. Au un umor la care doar ei rad cu pofta, in schimb tu zambesti numai cand ii vezi cat de tare se amuza si la auzul unor expresii de parca ar fi desprinse din filme, prea suntem obisnuiti cu americanismele, ar trebui sa mai bagam cate un bloody sau un rubbish in vocabularul nostru. Solutia nebautorilor de cafea e ceaiul cu lapte, iar englezii il fac cel mai bine. Camden Town e tot ce ti-ai putea dori, pentru el cu siguranta ne vom intoarce cat de curand.

De Paris m-am indragostit si punct. Ce e frustrant e ca, trebuie sa accentuezi corect sunetele, daca nu o faci, nu inteleg si mai bine vorbesti direct in engleza. Mai povestim pe parcurs, cand adaugam si cateva poze.