SIMPLÍST, -Ă, simplişti, -ste, adj. 1. (Despre concepţii, raţionamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esenţiale. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este lipsit de complicaţii şi de subtilităţi intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăţi. - Din fr. simpliste.
Dacă pun o întrebare, trebuie să capăt şi un răspuns. Dacă mănânc, mă îngraş. Dacă greşesc, trebuie să plătesc. Dacă sunt rea, nimic bun nu mi se va întâmpla. Dacă nu ştiu să ascult, nu voi fi ascultată. Dacă merg la doctor, îmi va da un diagnostic. Dacă merg la preot, îmi va alina suferinţa. Dacă nu învăţ, nu voi ajunge mare. Dacă muncesc, voi avea bani. Alb spre negru e cenuşiu.
O prezenta pe care o simti permanent ca o rasuflare rece in ceafa, dar care dispare de indata ce intorci capul si nici macar nu te miri ca totul se intampla in mintea ta bolnava, realul e mult prea neinteresant ca sa-l bagi in seama. Concentreaza-te! N-ai habar de nimic si asta te macina, ce sa faci ? Sa mergi la cacealma, sa improvizezi, sa speri ca poate pacalesti si de data asta, legi doua fraze, zambesti frumos sau mai bine gasesti o scuza si amani pe mai tarziu. Asta din urma suna a tine si ai pus-o in practica de atatea ori, maine e alta zi si maine e cu siguranta mai bine. Lucrurile nefacute si lucrurile imaginate. te rod. Planurile si promisiunile, azi, saptamana asta, semestrul asta, de data asta. dar, nu. Ce traiesti acum printre ai tai. doar ca plutesti cu mintea aiurea. Concentreaza-te putin! Lipsa si imaginatia iti sunt potrivnice, li s-ar mai adauga atat de multe, dar ti-e rusine sa le insiri, cineva trebuie sa creada in tine, asa prost si rau, ai nevoie de ceva, care sa fie acolo. N-ai atata forta in maini ca sa darami lumi, ce ti-ar mai placea sa vezi cum se prabusesc unul cate unul, cum se acopera de praf si se sufoca, disparand. din visele tale bolnave.
Cum e viata? Asa suna o intrebare. Viata? E rotunda si plata, are gust de apa si miroase a pamant. In momentul de fata e ninsa, dar maine dimineata, cu siguranta va fi calcata de noroi pe talpi si bruscata printre autobuze. Nu e precauta, are atatea litere de pus cap la cap, vorbe rostite fara noima, fraze citite din diferite foi si hartiute, tastaturi dezasamblate care leaga haotic cuvintele, si apoi alte si alte degete care se incapataneaza sa urmeze un tipar. Dar, bineinteles, ca e pusa pe muzica proasta si oricat ar vrea sa orbecaie in profunzimi si sa dezlege enigmele viselor bolnave, tot isi pierde orientarea si porneste in cautarea aventurilor din capatul lumii. N-ai cum sa o condamni, cum nici ea la randul ei nu acuza, asumandu-si rolul de marioneta fara sfori intr-o piesa jucata de mult prea multe ori ca sa se mai lase manevrata. Asta e viata, deocamdata.
Duminica. Ma trezesc, nu de dimineata si nu de buna voie, dar cu chef totusi. Raspund la telefon, ma bag inapoi in pat, caloriferul e pe jumatate incalzit, dar e bine. Ma scol din nou, ma uit in oglinda, arat bine pentru o noapte pierduta, mi-a crescut parul.
Am pus o melodie pe repeat, o iau razna in curand. Deschid geamul. E frig! Imi place sa privesc, dansez in fata geamului si e chiar bine.
Imi place ziua asta lenesa, imi place Bucurestiul din mine, imi place Clujul pentru ca e ieftin si boem, imi place Berlinul in care m-as ascunde, imi place acasa, in Venetia, imi place in Istanbul sa beau un ceai intre prieteni.
tam ta ram tam
as long as we are flying, all this world ain't got no end ... imi canta-n cap
Obisnuiesc sa am simpatii nejustificate fata de cei impotriva carora duc o lupta, indiferent de natura acesteia. In cele mai multe cazuri, respectivele sentimente se pierd in drum spre alte potentiale personaje adversare ori se transforma intr-o pronuntata ura crescanda. Acest din urma stadiu cere multa munca de informare si multa vorbarie din partea vocilor care imi salasluiesc prin cap, nu e un proces tocmai constructiv, dar cu siguranta e mai eliberator decat simpatia aia cretina ( mai eliberator, e aberant ca exprimare, dar mi s-a parut relevant in contextul de fata ). Alt obicei prost, in stransa legatura cu celalat, e sa-mi construiesc imagini despre oameni cu mult inainte de a-i cunoaste in realitate, indiferent ca aceasta posibilitate exista sau nu. Oricat de mult mi-ar placea mie sa spun ca oamenii sunt usor de intuit, nu e nici pe departe asa si pericolul tocmai de aici porneste, cand intreagul meu studiu de caz se darama doar privind o fotografie. Asta mi s-a intamplat in seara asta, deschizand o banala fotografie in care o fata normala cu parul lung si negru, total neinteresanta la o prima vedere imi zambeste. O mai vazusem pana acum, dar nu clar si nici atunci nu-mi era mai draga, dar era deja construita minutios in capul meu si nu prea mai conta cum era ea de fapt, caci tot ce-mi spusesem despre ea era intemeiat, bine structurat, cu o tentativa spre a-i crede nevinovatia, exact cum trebuia. Cuminte si la locul lui; toata lumea, inclusiv eu, era multumita si spasita. Dar, nu! De ce? Pentru ca nu asta e zambetul pe care mi-l imaginam eu. Astfel, devine si mai mult vinovata si simpatia mea trece dintr-odata la ura despre care aminteam mai sus. Vinovatia-i era atenuata tocmai de ceea ce-i inventasem eu, special si comun, dar cum acestea nu exista sunt libera in a nu-i mai gasi scuze. Vinovata!
Multumesc, acum nici macar nu trebuie sa te mai plac si te pot uri in voie!
P.S. "Ura" si " a uri " nu sunt traite la adevarata lor greutate, au fost folosite doar in lipsa de alte cuvinte "relevante".
Pentru ca toamna inseamna scoala, implicit restante, implicit sentimentul ala de nefacut lucrurile la timpul lor, vinovatie si automustrare cat cuprinde.
Zile scurte si nopti lungi.
Blugi stropiti pana la genunchi si umbrela vecinului care ti se scurge pe umar.
Nehotarare, adidasi sau pantofi?
Rochiile de vara, pe care nu am apucat sa le port, era timp.
Vara dormim mai prost. Dar nimic nu-i mai frumos decat sa te trezesti intr-o dimineata de vara. Dimineata devreme am vrea-o intreaga zi.
Printr-un geam de sticla nu poti trece, vanataia de pe genunchiul drept nu e de la faptul ca ai dat cu capul in ecranul unui autobuz aflat in miscare. Iar, lumea din jurul tau nu-ti spune nimic, tocmai cand tu ai vrea sa-ti spuna. Propria ta indiferenta regasita in zecile de priviri cufundate in ziare si-n urechile urlatoare a Metallica te-a durut azi ca niciodata.
Perfectiunea o poti gasi intr-un flyer distribuit la metrou la Universitate. Cosmetica, coafor, manichiura, pedichiura la nivel profesionist si preturi foarte mici. Se pun si degetele mele calcate de adidasul plin de noroi al unui cretin in 41?
Dar, miroase a aeroporturi, gari si a limbi straine si asa trece si o zi de vineri.
Ne-am asezat la masa, fiecare asa cum se simte cel mai bine, cu ceva mai tare sau mai slab in mana, fumam sau doar inhalam fumul celor din jur, criticam sau doar glumim pe seama altora si implicit a noastra. Ne simtim bine vara, la terasa, la umbra, la bunica in curte, oriunde numai nu la etajul noua. Asa ca am intocmit si cateva planuri de evadare. Va fi o vara plina cu inca un an adaugat la fiecare dintre noi si tot pe atata intelepciune. Sunt pe lista doua concerte importante, plaja pe o insula "ideala pentru luna de miere" si un workshop de "formare profesionala" la care nu sunt preferinte in legatura cu colegul/colega de camera. Bucuresti, aici Drumul taberei, tu pe unde umbli? Pastreaza trei locuri libere la masa!
E 01.30. Pentru un trecut de miezul noptii, in apartament se intampla tot felul de activitati, care mai de care mai ciudate in banalitatea lor. In bucatarie se picteaza un tricou, dormitorul se afla intr-o mare dilema: mai multe pulovere sau mai multe tricouri? iar in baie, apa curge de jumatate de ora tot rece. Sa doarma cineva ca sa fim sigure ca ne trezim dimineata! Stim, indemn absurd, din moment ce nu va dormi nimeni, cine sa se mai trezeasca? Trecem peste, noi intelegem. Un tricou cu Bucuresti pentru Emric, oua kitsch pentru mama lui, pentru varul lui gasim ceva in aeroport, speram, iar in rest cozonac, vin si ... noi. Inca nu stim ce sa alegem, un rac sau un scorpion? Fichi-fichi nu-i de bine, nu acceptam ce ni se pune in brate, nu renuntam la niciuna dintre noi pe mai putin de 3 camile si un sfat: La cumparaturi in Istanbul nu se achizitioneaza lucruri pe care un anume apartament nu le-ar folosi in Bucuresti!
P.S. Emric ar fi bine sa porti tricoul asta, ca s-a umblat peste mari si tari pentru el, si doi artisti, unul plastic si unul vestimentar, si-au adus contributia la minunata opera, so watch it!
"Suntem stresati. Iesim la tigara?" " Hai, nu fumez, dar hai!" " Dar nu mai bine, bem ceva?"
Nu ma numesc Bukarest, Romania nu e India, nu e chiar un punct negru si mic si plin de gunoaie pe harta, o urasc eu, dar numai eu am dreptul asta, asa ca mai mult respect Deutschland! Ce se intampla in Pipera pe timp de criza? La bodega din colt, pt 50 ml de Stalinskaya platesti numai 2.5 lei, o dregi cu un nectar, mais ça n'existe pas, cola merge? E criza, dom'le asa ca ne adaptam, bem o vodka, nici o Cuba Libre today.
Busu ne-a mintit de dimineata, ne-a spus ca nu va ploua astazi, nu-l mai credem.
De baut am baut, dar cand ne culcam? Mai e mult pana la 6? Suna telefonul, unknown number. " Hallo ...! Kannst du bitte mir helfen? "
Oh, fuck, I got to go. By the way, I was promoted today. Cheers!
Cele mai bune filme nu sunt la Oscar, suntem cu totii de acord. Dar showbiz-ul e showbiz si Hollywood-ul nu e Bollywood, asa ca asistam in fiecare an la un spectacol glamorous cu ochii pironiti la tinutele de pe red carpet, radem la glumele facute de gazda serii ( am indoieli in privinta lui Hugh Jackman, e prea sexy ca sa fie si funny ) si asteptam cu sufletul la gura sa auzim castigatorii.
Premiile Oscar live in Romania sunt o catastrofa, iti vine sa plangi cand te uiti si vezi cum e macelarita intreaga transmisie. O amintire trista cu Oscarurile o am cred ca de prin 2004-2005, cand au comentat Ada Rosetti si Bogdan Stanescu, mai aveam putin si aruncam televizorul pe geam. In prezent, Bogdan Stanescu e profesorul meu de subtitrare, e un tip foarte ok, dar ma abtin cu greu sa nu-i pun o piedica cand trece prin dreptul bancii mele, numai cand imi amintesc ce varza a facut din saracele premii. Nu stiu ce treaba face HBO-ul, dar mai rau decat TVR-ul si ProTV-ul nu cred ca e posibil.
Revenind la pronosticuri, Slumdog Millionaire e un film colorat si comercial, si cu un final de telenovela, Milk, un film cu gay, care atrage mult atentia, dar castigatorul cred ca va fi The curious case of Benjamin Button.
Best performance by an actor in a leading role: Sean Penn. Dar, recunosc ca l-as prefera pe Mickey Rourke, I always liked bad guys.
Am toata increderea in Kate Winslet, deci premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal e al ei. Sorry, Angelina!
Bag mana in foc pentru Heath Ledger si al lui Joker intr-un rol secundar, nu de alta dar saracul a murit si trebuie sa ne aratam intelegatori.
Iar la cea mai buna actrita in a supporting role, merg la ghici, aici chiar ca nu stiu, ii tinem pumnii Penelopei, dar Viola Davis pentru rolul din Doubt pleaca cu un premiu acasa.
E un gri de februarie. Aprindem lumanari, ne imbracam colorat, ne cumparam o cutie verde, privim printr-un ochi albastru, dar tot gri se vede. Am vrea un par rosu, am purta o rochie alba, ne-am ascunde dupa o umbrela galbena, de ce n-ar aparea si-un curcubeu dupa ninsoare?
E o stare acuta de februarie, care seamana cu cea de octombrie doar cu mai putine ploi, parca ar aduce un pic si cu martie, dar fara flori, cu iunie mai mult si cu un soare inexistent, septembrie ar fi si el dar unul mai tacut.
E o casa in februarie, cu usile inchise si muzica in surdina, cu o exagerata grija pentru zgomot, nimic nu cade, nimic nu se tranteste, pasii sunt numarati si becul stins mereu in urma.
Mic,mare,mediu? O intrebare standard pe care o adresam la al doilea meu job. Raspunsul cel mai frecvent era mediu. A doua intrebare standard era: mare sau mic? Toti raspundeau: dar mediu nu aveti? Ce concluzii sa trag eu de aici?
N-ati observat ca in general, oamenii se feresc de concret, de exact? Foarte putini sunt cei care spun: Da, dom'le, asta vreau, asta imi place. De ce-i atat de greu sa-ti asumi o alegere? E mai bine sa o faci pe jumatate? Ok, o sa-mi spuneti ca nimic nu e sigur pe lumea asta. Aici as avea niste contraargumente si as putea insira o lista intreaga cu lucruri sau persoane, care pentru mine sunt 100% sigure, dar ar insemna sa ma laud sau ca traiesc in lumea mea utopica. Sa lasam lucrurile sigure ale celorlalti, sau raportate la ceilalti. Sa ne gandim la noi, la ce ne place si la ce vrem de fapt. Cand esti pus sa alegi, automat alegi calea de mijloc, nu spui alb sau negru, ci intotdeauna gri, chiar daca e bezna in jurul tau.
La 7 ani cantam "Fata draga nu fi trista fiindca e pacat/ fara lacrimi nu exista dor adevarat", dar cu un pathos, dupa care, recunosc, tanjesc in prezent. In clasa a saptea ascultam Bon Jovi, auzisem la sor'mea ca e la moda si le explicam eu celor de varsta mea cum sta treaba cu muzica. Intr-a noua cred, cand a aparut MTV Romania, il visam pe Enrique Iglesias si ma imaginam la concert cum ma ia pe scena si-mi canta "I can be your hero baby". A cantat fix de ziua, n-am sa-i iert niciodata pe ai mei ca nu m-au lasat sa merg ( cum sa nu lase o fana adevarata de 15 ani sa mearga singura la Bucuresti, la un concert ce se tinea pe stadion?!) Si experienta mea muzicala tumultoasa a continuat, influentata fiind de oamenii care mi-au traversat existenta, de iubirile care dadeau tonurile muzicii, de la rock pana la hip-hop, de la Stefan Banica Jr. live la Sala Palatului pana la concertele de muzica clasica de la Sala Radio, de la folk pana la goth, de la tipetele isterice cand ascultam Vama Veche pana la Stadionul Lia Manouliu unde cantam timid "Reach out and touch faith/Your own personal Jesus". Sunt unii care au ramas fideli muzicii pe care o ascultau la 14 ani, toata stima si respectul pentru dumnealor! Dar cum ma numar printre muritorii de rand inconsecventi, mi-am descoperit muzica de suflet mult mai tarziu si inca nu sunt sigura ca zarurile au fost aruncate, sunt totusi tanara ( 20 si ), deci timp pentru schimbari mai este. Pentru Lacrimosa multumesc limbii germane si surorii mele, providerul meu permanent in materie de muzica. In schimb pentru U2, imi multumesc mie si-n curand sper sa le multumesc si lor cand o sa-i avem in concert in Romania.
De ce toata polologhia asta cu muzica? Pentru ca am luat parte la doua concerte deosebite weekend-ul asta, Koop si Nouvelle Vague, care m-au facut sa nu regret, ba din contra sa persist in obiceiul de a-mi cheltui un sfert de salariu pe bilete la spectacole. Muzica e pe gustul meu si cum in ultima vreme si Bucurestiul e pe gustul muzicii, eu zic sa profitam ca nu se stie! Totusi concertul meu de suflet ramane Lacrimosa la Art Mania, perfect, fara cusur. Sunday evening nostalgia music
O casa proaspat renovata cu geamuri de termopan si faianta rosie ,cu papucii plini de praf inghesuiti intr-o cutie de frigider, cu geamantane de toate marimile, cu 3 laptopuri tanjind dupa o retea wireless, idei marete, fum de tigara si simtire cat pentru 2 camere si o bucatarie generoasa.
Postări
