Shine, gleam and sparkle like unto the Morning Star.

Let's fall in love, why shouldn't we?

O noapte tacuta de noiembrie, 4 oameni pe o scena si jazz.

Let's close our eyes and make our own paradise.

A fost Diana Krall la Sala Palatului.

Si, da, au fost si alegeri.

Pana-n Pipera, e mult de mers?

Intrasem in casa hotarata, mai bine zis pornita, sa scriu despre minunata zi de azi sau despre cum reactionez eu in fata unor stupizenii. M-am calmat, am reflectat si mi-am zis ca la mine e problema. Apoi ma uit la un extraordinar serial, Being Erica, pe numele lui de scena, si desi stiu ca restul casei nu e de acord cu mine, e, supriza, o alta stupizenie. Subiectul e simplu, o tipa se intoarce in trecut sa-si repare greselile, regretele, etc., incercand astfel sa-si puna viata actuala in ordine. E ceva de genul, dai cateva pagini in urma, stergi pe ici, adaugi un pic pe colo si gata, totul asa cum trebuie sa fie. Normal ca filmul e mult mai deep, doar eu nu ajung sa percep cum tipa isi da seama de profunzimea anumitor lucruri pe care le-a ratat pe parcursul anilor ( cred si eu, la 15 ani, viata nu arata ca la 30 ) si bla bla bla.

Dar pana la urma, am renuntat la a scrie posturi in care sa disec stupizenia lucrurilor si uitandu-ma cum lumea incape pe usa unui frigider, am realizat ca singurele lucruri certe sunt: maine e marti si nu circula metroul, si tot maine dintr-o solidaritate fortata trebuie sa descopar un traseu spre pipera cu ratb-ul. Asa ca, pana nu schimb ceva, acum si nu maine ( in trecut, e clar ca nu am cum sa ma intorc ) toate lucrurile o sa mi se para niste stupizenii.

Postare nefinalizata

Am intors adevarul cu fata spre noi si i-am ras in nas. Am fost pentru un moment o scena, un cantec si o fotogratie, totul intr-o fictiune spontan imaginata si transpusa in real.

Cautand prin arhive am dat peste o postare nefinalizata si nu reusesc sa-mi dau seama despre ce voiam sa scriu. N-am nici cea mai mica idee. Suna interesant.