Cu gust racoritor de portocala

O prezenta pe care o simti permanent ca o rasuflare rece in ceafa, dar care dispare de indata ce intorci capul si nici macar nu te miri ca totul se intampla in mintea ta bolnava, realul e mult prea neinteresant ca sa-l bagi in seama. Concentreaza-te!
N-ai habar de nimic si asta te macina, ce sa faci ? Sa mergi la cacealma, sa improvizezi, sa speri ca poate pacalesti si de data asta, legi doua fraze, zambesti frumos sau mai bine gasesti o scuza si amani pe mai tarziu. Asta din urma suna a tine si ai pus-o in practica de atatea ori, maine e alta zi si maine e cu siguranta mai bine.
Lucrurile nefacute si lucrurile imaginate. te rod. Planurile si promisiunile, azi, saptamana asta, semestrul asta, de data asta. dar, nu. Ce traiesti acum printre ai tai. doar ca plutesti cu mintea aiurea. Concentreaza-te putin!
Lipsa si imaginatia iti sunt potrivnice, li s-ar mai adauga atat de multe, dar ti-e rusine sa le insiri, cineva trebuie sa creada in tine, asa prost si rau, ai nevoie de ceva, care sa fie acolo. N-ai atata forta in maini ca sa darami lumi, ce ti-ar mai placea sa vezi cum se prabusesc unul cate unul, cum se acopera de praf si se sufoca, disparand. din visele tale bolnave.

asemeni unui spot publicitar. idiot.

Intrebare si raspuns

Cum e viata? Asa suna o intrebare.
Viata? E rotunda si plata, are gust de apa si miroase a pamant. In momentul de fata e ninsa, dar maine dimineata, cu siguranta va fi calcata de noroi pe talpi si bruscata printre autobuze. Nu e precauta, are atatea litere de pus cap la cap, vorbe rostite fara noima, fraze citite din diferite foi si hartiute, tastaturi dezasamblate care leaga haotic cuvintele, si apoi alte si alte degete care se incapataneaza sa urmeze un tipar. Dar, bineinteles, ca e pusa pe muzica proasta si oricat ar vrea sa orbecaie in profunzimi si sa dezlege enigmele viselor bolnave, tot isi pierde orientarea si porneste in cautarea aventurilor din capatul lumii. N-ai cum sa o condamni, cum nici ea la randul ei nu acuza, asumandu-si rolul de marioneta fara sfori intr-o piesa jucata de mult prea multe ori ca sa se mai lase manevrata.
Asta e viata, deocamdata.