Let's fall in love, why shouldn't we?

O noapte tacuta de noiembrie, 4 oameni pe o scena si jazz.

Let's close our eyes and make our own paradise.

A fost Diana Krall la Sala Palatului.

Si, da, au fost si alegeri.

Pana-n Pipera, e mult de mers?

Intrasem in casa hotarata, mai bine zis pornita, sa scriu despre minunata zi de azi sau despre cum reactionez eu in fata unor stupizenii. M-am calmat, am reflectat si mi-am zis ca la mine e problema. Apoi ma uit la un extraordinar serial, Being Erica, pe numele lui de scena, si desi stiu ca restul casei nu e de acord cu mine, e, supriza, o alta stupizenie. Subiectul e simplu, o tipa se intoarce in trecut sa-si repare greselile, regretele, etc., incercand astfel sa-si puna viata actuala in ordine. E ceva de genul, dai cateva pagini in urma, stergi pe ici, adaugi un pic pe colo si gata, totul asa cum trebuie sa fie. Normal ca filmul e mult mai deep, doar eu nu ajung sa percep cum tipa isi da seama de profunzimea anumitor lucruri pe care le-a ratat pe parcursul anilor ( cred si eu, la 15 ani, viata nu arata ca la 30 ) si bla bla bla.

Dar pana la urma, am renuntat la a scrie posturi in care sa disec stupizenia lucrurilor si uitandu-ma cum lumea incape pe usa unui frigider, am realizat ca singurele lucruri certe sunt: maine e marti si nu circula metroul, si tot maine dintr-o solidaritate fortata trebuie sa descopar un traseu spre pipera cu ratb-ul. Asa ca, pana nu schimb ceva, acum si nu maine ( in trecut, e clar ca nu am cum sa ma intorc ) toate lucrurile o sa mi se para niste stupizenii.

Postare nefinalizata

Am intors adevarul cu fata spre noi si i-am ras in nas. Am fost pentru un moment o scena, un cantec si o fotogratie, totul intr-o fictiune spontan imaginata si transpusa in real.

Cautand prin arhive am dat peste o postare nefinalizata si nu reusesc sa-mi dau seama despre ce voiam sa scriu. N-am nici cea mai mica idee. Suna interesant.

Blog singular

Ieri dimineata am ajuns la birou plouata, prin consecinta imbufnata. La un moment dat cineva ma intreaba, ce-ai vrea ca sa-ti faca ziua mai buna, numeste orice. Ma uit pe geam si zic, vreau sa fie soare, nerealizand nicio clipa ce cer. Raspunsul a fost, pai atunci azi o sa apara soarele.

Am zambit la aceasta incercare a cuiva de a-mi insenina ziua si ma gandeam, da cum sa nu, imediat o sa apara, luand in deradere tot contextul. Cam pe la 3 imi suna telefonul si mi se spune sa ma uit pe geam. n-am vazut soarele intreg, dar erau cateva raze timide care incercau sa razbata de dupa niste nori imensi. Am ramas cu privirea pierduta si nici nu mai auzeam ce mi se spune, ma holbam la cer si radeam din toata inima.

Intamplarea nu are nicio tenta romantioasa, e doar gestul cuiva de a aduce zambete.

De ce am vrut sa scriu despre asta? Tocmai pentru ca in mod normal n-as scrie despre asa ceva si desi pare o faza rasuflata din filmele proaste, a fost un gest original de a ma binedispune. Zilnic ni se intampla lucruri care ne indispun, iar ziua de azi vine sa demonstreze treaba asta, din pacate nu pot sa aduc soarele pentru nimeni, iar ce e mai trist e ca nici macar nu pot sa zic ceva care sa suplineasca lipsa acestuia. Deci, intentiile bune trebuie apreciate, chiar daca nu sunt intotdeauna cele mai inspirate, macar sunt prezente si cineva incearca, unii nu stiu cum sa faca asta. ma numar printre ei.