Efectul eliberator

Obisnuiesc sa am simpatii nejustificate fata de cei impotriva carora duc o lupta, indiferent de natura acesteia. In cele mai multe cazuri, respectivele sentimente se pierd in drum spre alte potentiale personaje adversare ori se transforma intr-o pronuntata ura crescanda.
Acest din urma stadiu cere multa munca de informare si multa vorbarie din partea vocilor care imi salasluiesc prin cap, nu e un proces tocmai constructiv, dar cu siguranta e mai eliberator decat simpatia aia cretina ( mai eliberator, e aberant ca exprimare, dar mi s-a parut relevant in contextul de fata ).
Alt obicei prost, in stransa legatura cu celalat, e sa-mi construiesc imagini despre oameni cu mult inainte de a-i cunoaste in realitate, indiferent ca aceasta posibilitate exista sau nu. Oricat de mult mi-ar placea mie sa spun ca oamenii sunt usor de intuit, nu e nici pe departe asa si pericolul tocmai de aici porneste, cand intreagul meu studiu de caz se darama doar privind o fotografie.
Asta mi s-a intamplat in seara asta, deschizand o banala fotografie in care o fata normala cu parul lung si negru, total neinteresanta la o prima vedere imi zambeste. O mai vazusem pana acum, dar nu clar si nici atunci nu-mi era mai draga, dar era deja construita minutios in capul meu si nu prea mai conta cum era ea de fapt, caci tot ce-mi spusesem despre ea era intemeiat, bine structurat, cu o tentativa spre a-i crede nevinovatia, exact cum trebuia. Cuminte si la locul lui; toata lumea, inclusiv eu, era multumita si spasita. Dar, nu! De ce? Pentru ca nu asta e zambetul pe care mi-l imaginam eu. Astfel, devine si mai mult vinovata si simpatia mea trece dintr-odata la ura despre care aminteam mai sus. Vinovatia-i era atenuata tocmai de ceea ce-i inventasem eu, special si comun, dar cum acestea nu exista sunt libera in a nu-i mai gasi scuze. Vinovata!

Multumesc, acum nici macar nu trebuie sa te mai plac si te pot uri in voie!

P.S. "Ura" si " a uri " nu sunt traite la adevarata lor greutate, au fost folosite doar in lipsa de alte cuvinte "relevante".

Keep on moving!

Un pic nostalgica si lenesa totodata, am rascolit printre foldere si dvd-uri pline de praf, pretinzand ca fac ceva, astfel am dat peste un filmulet facut prin ianuarie.

Era incercarea esuata a unui interviu, ideea era sa facem un material despre prietenul nostru din Chile, Gonzalo, un om foarte interesant de altfel, dar pana la urma a iesit o filmare simpatica in care 4 pesonaje vorbesc si doar unul se vede.

L-am pus pe Gonzalo sa vorbeasca despre el, sa se descrie in putine cuvinte, iar el a raspuns in cel mai natural mod: " a dreamer, an observer, a traveller, like Bob Marley said, keep on moving. That's what I'm trying to do."

Gonzalo a calatorit in 22 de tari, pe 3 continente, are o memorie de scurta durata, nu fotografiaza cladiri si parcuri, se imbraca colorat si foloseste un singur pliculet de ceai la doua cesti. Studiaza in Argentina, iar in restul timpului lucreaza in supermarket ca sa-si stranga bani pentru calatorii. Ultima data a stat doua luni in Europa si anume lunile de iarna, pentru ca atunci e vara in Argentina si e in vacanta. Urmatoarea lui excursie va fi in Antarctica.

Educatia civica, sau mai mult lipsa ei

Spiritul meu civic se rezuma la a nu arunca hartii, sticle, etc. pe jos, pentru ca "nu e frumos", asa m-a invatat mama cu un ton autoritar si cu o privire incruntata.

Nu ma implic in activitati "cetatenesti", nici la vot nu prea merg, habar n-am cine e primar in sectorul in care locuiesc, la curatenia de primavara nu ies, practic, mare lucru pentru societatea in care traiesc nu prea fac.

Am doua motive pe care mi le tot repet, si anume, nu am timp si apoi nu ma implic in cauze pierdute.

La 10 metri de blocul in care locuiesc era pana mai ieri, un chiosc deschis non-stop. Un chiosc ca toate celelalte cu tot felul de chestii marunte, dar absolut necesare, nu avea nimic special, decat ca era non-stop si era acolo, exact in locul ala binecuvantat. Nici nu mai tin minte de cate ori m-am trezit in miezul noptii ca nu am credit pe telefon si dadeam fuga pentru a-mi reincarca cartela, reusind astfel sa rezolv treburi "pe viata si pe moarte". Mi se facea pofta de ciocolata cu stafide la 3 dimineata, imi trageam pantalonii si plecam sa-mi indeplinesc poftele, era perfect.

Noi il numeam "la baba", pentru ca de obicei vindea o baba, ce avea un stil unic de a face conversatie.

Dar, nu mai e, s-a dus. Din nu stiu ce motive, a disparut totul, de parca nici n-ar fi fost, a aparut in schimb un gard ce imprejmuieste 30 de m patrati ( au luat si din parcul pentu copii ), cu o pancarta mare deasupra pe care scrie "Imobil multifunctional".

Alaturi , tocmai s-a construit o cladire de sticla cu etaj in care funtioneaza o frizerie, aceeasi frizerie care inainte se desfasura pe 3 metri patrati. Nu stiu care era scopul acestei constructii dar e evident ca nu a fost atins, din moment ce doar parterul e functionabil, iar incaperile de sus sunt goale.

Imi place cartierul in care stau, imi place blocul comunist in care ma culc si ma trezesc, imi plac cele pe care le vad de partea cealalta a bulevardului si-mi placea si baba, unde intotdeauna gaseam paine. Nu vreau cladiri de sticla pe strada mea. Stau 8-9 ore zilnic intr-o cladire de sticla, nu vreau s-o vad cand sunt acasa, vreau mosnegi care vand rosii, pepeni sau usturoi pe trotuar, vreau chioscul ala cu gemulet unde gasesti de toate, vreau sa dispara masinile parcate in fata bancilor, vreau doi caini in loc de zece. Vreau civilizatie, dar nu civilizatia lor!

Cladirea noua s-a construit pe spatiu verde, cea care urmeaza ocupa jumatate din suprafata unui parc, ce pot sa fac eu ca cetatean in privinta asta? Matusa mea s-a dus o data la primarie sa ceara amplasarea unui cos de gunoi in statia de autobuz, altcineva a trimis un e-mail in care se plangea de cainii din fata blocului; nu s-a rezolvat mare lucru in urma efortului lor. De ambele dati am zambit si am luat in deradere gestul lor, acum daca stau sa ma gandesc, poate ar fi trebuit sa subscriu la actiunile lor si nu doar sa zambesc.

De ce nu-mi place toamna?

Pentru ca ploua.

Pentru ca toamna inseamna scoala, implicit restante, implicit sentimentul ala de nefacut lucrurile la timpul lor, vinovatie si automustrare cat cuprinde.

Zile scurte si nopti lungi.

Blugi stropiti pana la genunchi si umbrela vecinului care ti se scurge pe umar.

Nehotarare, adidasi sau pantofi?

Rochiile de vara, pe care nu am apucat sa le port, era timp.

Cearsaful, inlocuit cu o patura.

41 aglomerat, din nou.