Punct si de la capat

Nu am foarte multe de spus, decat ca se incheie 2009 si ca asta e ultimul post de acest gen, stelele prevestesc o schimbare a blogului in forma si continut. Nu mi-a placut niciodata sa fac urari, nici sa trag linie si sa adun, am o frica de rezultatele negative. Asa mi se intampla de fiecare data cand ma duc la magazin si daca n-am portofelul cu mine, am doar o suma fixa de bani, stau la coada calculand intruna preturi si sperand sa nu am mai multe produse decat pot plati. Sunt un om bolnav, care se simte nesigur fara portofel ( al meu ) in buzunar.
Un alt 2009, sigur nu va mai fi!
Am cateva chestii la care m-am gandit azi.

Cele mai frumoase cadouri ti le faci singur, dovada imi stau multe, cum ar fi o pereche de sandale, nepurtate ce-i drept, dar prezenta lor in cutia din dulap conteaza atat de mult; o calatorie intr-un oras in care m-as muta si maine daca as avea mai mult curaj; un telefon dat in miez de noapte care nu citeste ganduri; cartea din geanta pentru care inca mai am mustrari de constiinta. A fost o lista pe scurt a unora dintre cele mai frumoase cadouri de la mine pentru mine.

De ce vascul, o planta parazit, este considerata aducatoare de noroc? Norocul e un parazit?

Mesaj pentru doamna Catalina, in english, ca suna mai bine:
I hope you'll burn in hell, you reincarnated Ebenezer Scrooge! Merry Christmas you evil bitch!

Aici Bucuresti, maine mai vedem ce e!

Taraba cu de toate in toti

Am fost clonata si distribuita in mii de corpuri care merg, respira si scriu despre mine. Originalul s-a pierdut de mult, incat nu se mai stie cui ar trebui sa-i fie platite drepturile de autor.
Asa mi-am citit propria copilarie in paginile altcuiva, incat mi s-a parut amuzant si nu prea am bagat de seama sentimentul de invidie care isi facea loc in mine, pe masura ce apareau discrepante intre copilaria de acolo si copilaria mea. La un moment dat, confundandu-ma cu personajul mi-a fost ciuda ca nu regasesc acele scene care pentru mine au contat mai mult decat orice. Mie nu-mi placea gemul, mai ales sa-l mananc dimineata, il uram. Nu ma intorceam de la gradinita, voiam doar sa mai dorm dimineata, as fi dat orice pentru cateva minute in plus de somn. Trezitul de dimineata a fost cosmarul copilariei, dar al copilariei care capatase un program, de la opt la unu , apoi culmea cosmarului, scoala, de la sapte la doispe, care se tot prelungea nenorocindu-mi timpul de stat “afara”. Nu am regasit toate astea acolo, desi le voiam (inca le mai vreau), dar sunt impacata si citesc in continuare, zambesc la fel de complice, retraind lacom senzatiile descrise negru pe alb. Sunt un eu deformat , dar ma resimt totusi ca eu.
E un loc blestemat in care te impiedici de fiecare data, indiferent de dimineata, pentru ca doar atunci ti se intampla, si-l urasti si ai vrea sa dispara. Te bucuri rautacios cand observi ca altcineva cade in aceeasi plasa, ii privesti figura si stii exact senzatia, iar in sinea ta esti mandra si usurata ca de data asta nu ai fost tu. E sentimentul ala de frustrare si de mustrare, al tau cu tine ca nu esti in stare sa observi un amarat de ciot sau macar sa tii minte ca data viitoare sa-l ocolesti. Toate astea sunt traite la infinit in acelasi loc de oameni diferiti, iar tu doar te adaugi lor.
Citind pe pagina altcuiva cum s-ar transcrie in cuvinte ceea ce tu nu ai reusit niciodata sa scoti din tine, ba mai mult chiar ai crezut pana atunci ca e proprietate privata si unica, ti-ai fi dorit sa ai o intreaga vitrina cu vase din portelan ca sa ai ce sparge in jur. E trairea ta si o vedeai numai pentru tine. Intinsa acolo in italics si descrisa pana la ultimul detaliu iti face greata si-ti starneste ura. Ma simt tradata si falsa.
Era senzatia mea, o traiam intre o suta de oameni la metrou, puteam sa merg cu ochii inchisi si sa simt exact cele cinci degete apasand cu putere, era o astfel de stare. Nu e descrierea aia patetica, care starneste mila. Refuz sa o accept si ar trebui eliminata de acolo, egoismul meu isi revendica senzatia nealterata.

Ar trebui sa facem un targ , in care sa ne pasam intre noi senzatii. L-as numi, Targ de trairi. Sa ne trecem toti senzatiile intr-un registru, astfel nu intra nimeni neautorizat in posesia lor. Sa fie un targ bazat pe troc, eu ti-o dau pe aia cand stateam si radeam pana la unu noaptea in fata blocului, iar de la tine o vreau pe aia cand ai reusit sa mergi pe bicicleta prima data. Asa ai sti ce dai si cui si nu te-ai mai trezi cu mii de clone mai bune sau mai proaste roind in jurul tau. Sa nu-ti mai gasesti trairile schingiuite si schelalaite in toate paginile.

Oferta zilei. Sentimentul de ok, ca lucrurile sunt cuminti si la locul lor, si ca nimic nu pare sa le disturba linistea. Il dau la schimb!

Nesomnul cu ochii inchisi, produce asemenea efecte.

Let's dine out at Harrods

I'll put on my fancy dress, you'll put your new sexy hat on and Harrods it is!

Londra, Paris si n-am cuvinte

Cum ar spune Ale, sa ne mutam in Londra si sa mergem in vacanta la Paris.

As putea sa povestesc trei zile despre Londra, despre Paris, despre granita dintre Luxemburg si Germania, despre Cosmopolitanul nemtesc ( revista ), despre undele de radio ale Austriei care acapareaza teritoriul maghiar, despre tiganii care fac bisnita cu vigniette la granita Romaniei, despre cum iti consumi toate gloantele incarcand un pistol imaginar.

Dar in schimb o sa povestesc pe scurt despre lucrurile la care inca ma mai gandesc. Cand vezi pe strada ca scrie look right, look left, ai impresia ca scrie pentru prosti. Niciodata n-am fost mai atenta cand trebuia sa traversez, de fiecare data eram derutata si cautam pe jos sa vad unde trebuie sa ma uit. E incredibil sa observi cum automatismele te controleaza intr-o asa mare masura incat iti pierzi simtul orientarii, te simti ca un robot caruia i-au fost schimbate setarile. La Tate Museum, am orbecait in intuneric si iarasi am intrat in panica, mi s-a parut geniala opera lui Miroslaw Balka, aici nu prea am ce povesti, e de trait pe propria piele si apoi fiecare poate trage niste concluzii despre cum reactioneaza in fata necunoscutului. La o temperatura de 5 grade, fetele erau incaltate in sandale, chestia asta am observat-o si-n Italia, ningea iar ele aveau in picioare balerini. Or fi stiind ele ceva ce noi nu stim. Au aceleasi please la tot pasul, precum au nemtii bitte, incat te simti prost ca tu nu-l prea folosesti. Au un umor la care doar ei rad cu pofta, in schimb tu zambesti numai cand ii vezi cat de tare se amuza si la auzul unor expresii de parca ar fi desprinse din filme, prea suntem obisnuiti cu americanismele, ar trebui sa mai bagam cate un bloody sau un rubbish in vocabularul nostru. Solutia nebautorilor de cafea e ceaiul cu lapte, iar englezii il fac cel mai bine. Camden Town e tot ce ti-ai putea dori, pentru el cu siguranta ne vom intoarce cat de curand.

De Paris m-am indragostit si punct. Ce e frustrant e ca, trebuie sa accentuezi corect sunetele, daca nu o faci, nu inteleg si mai bine vorbesti direct in engleza. Mai povestim pe parcurs, cand adaugam si cateva poze.

Shine, gleam and sparkle like unto the Morning Star.

Let's fall in love, why shouldn't we?

O noapte tacuta de noiembrie, 4 oameni pe o scena si jazz.

Let's close our eyes and make our own paradise.

A fost Diana Krall la Sala Palatului.

Si, da, au fost si alegeri.

Pana-n Pipera, e mult de mers?

Intrasem in casa hotarata, mai bine zis pornita, sa scriu despre minunata zi de azi sau despre cum reactionez eu in fata unor stupizenii. M-am calmat, am reflectat si mi-am zis ca la mine e problema. Apoi ma uit la un extraordinar serial, Being Erica, pe numele lui de scena, si desi stiu ca restul casei nu e de acord cu mine, e, supriza, o alta stupizenie. Subiectul e simplu, o tipa se intoarce in trecut sa-si repare greselile, regretele, etc., incercand astfel sa-si puna viata actuala in ordine. E ceva de genul, dai cateva pagini in urma, stergi pe ici, adaugi un pic pe colo si gata, totul asa cum trebuie sa fie. Normal ca filmul e mult mai deep, doar eu nu ajung sa percep cum tipa isi da seama de profunzimea anumitor lucruri pe care le-a ratat pe parcursul anilor ( cred si eu, la 15 ani, viata nu arata ca la 30 ) si bla bla bla.

Dar pana la urma, am renuntat la a scrie posturi in care sa disec stupizenia lucrurilor si uitandu-ma cum lumea incape pe usa unui frigider, am realizat ca singurele lucruri certe sunt: maine e marti si nu circula metroul, si tot maine dintr-o solidaritate fortata trebuie sa descopar un traseu spre pipera cu ratb-ul. Asa ca, pana nu schimb ceva, acum si nu maine ( in trecut, e clar ca nu am cum sa ma intorc ) toate lucrurile o sa mi se para niste stupizenii.

Postare nefinalizata

Am intors adevarul cu fata spre noi si i-am ras in nas. Am fost pentru un moment o scena, un cantec si o fotogratie, totul intr-o fictiune spontan imaginata si transpusa in real.

Cautand prin arhive am dat peste o postare nefinalizata si nu reusesc sa-mi dau seama despre ce voiam sa scriu. N-am nici cea mai mica idee. Suna interesant.

Blog singular

Ieri dimineata am ajuns la birou plouata, prin consecinta imbufnata. La un moment dat cineva ma intreaba, ce-ai vrea ca sa-ti faca ziua mai buna, numeste orice. Ma uit pe geam si zic, vreau sa fie soare, nerealizand nicio clipa ce cer. Raspunsul a fost, pai atunci azi o sa apara soarele.

Am zambit la aceasta incercare a cuiva de a-mi insenina ziua si ma gandeam, da cum sa nu, imediat o sa apara, luand in deradere tot contextul. Cam pe la 3 imi suna telefonul si mi se spune sa ma uit pe geam. n-am vazut soarele intreg, dar erau cateva raze timide care incercau sa razbata de dupa niste nori imensi. Am ramas cu privirea pierduta si nici nu mai auzeam ce mi se spune, ma holbam la cer si radeam din toata inima.

Intamplarea nu are nicio tenta romantioasa, e doar gestul cuiva de a aduce zambete.

De ce am vrut sa scriu despre asta? Tocmai pentru ca in mod normal n-as scrie despre asa ceva si desi pare o faza rasuflata din filmele proaste, a fost un gest original de a ma binedispune. Zilnic ni se intampla lucruri care ne indispun, iar ziua de azi vine sa demonstreze treaba asta, din pacate nu pot sa aduc soarele pentru nimeni, iar ce e mai trist e ca nici macar nu pot sa zic ceva care sa suplineasca lipsa acestuia. Deci, intentiile bune trebuie apreciate, chiar daca nu sunt intotdeauna cele mai inspirate, macar sunt prezente si cineva incearca, unii nu stiu cum sa faca asta. ma numar printre ei.

Pentru ca la asta ne pricepem cel mai bine

Specialitatea noastra e sa plecam. Stiu, am facut promisiuni, am zis gata, trebuie sa ne facem putina ordine in gospadarie ca nu se mai poate, plecam si la intoarcere iar sunt toate vraiste. Era gata, pana ieri cand am vazut biletele la wizz air spre Londra.
De ceva vreme vrem sa ajungem la Londra, dar din diverse motive tot am amanat-o, nu acum ca nu e timp, nu atunci ca nu avem bani, nu, nu, nu. Iar acum, da, da, da! Plecam la Londra si pentru ca o bucurie nu vine niciodata singura, se pare ca vom ajunge si la Paris.

Nu ne sperie ploaia, nu ne sperie nici inceputul de iarna, nu ne sperie nimic!

Cum sa nu-ti doresti sa te tunzi scurt?

Hotel Chevalier este preambulul filmului The Darjeeling Limited, dar Natalie Portman m-a cucerit definitiv.
Si daca va obsedeaza melodia, asa cum mi s-a intamplat si mie de altfel, aflati ca este Peter Sarstedt, Where do you go to my lovely.

Jurnal + imi place

Duminica. Ma trezesc, nu de dimineata si nu de buna voie, dar cu chef totusi. Raspund la telefon, ma bag inapoi in pat, caloriferul e pe jumatate incalzit, dar e bine. Ma scol din nou, ma uit in oglinda, arat bine pentru o noapte pierduta, mi-a crescut parul.

Am pus o melodie pe repeat, o iau razna in curand. Deschid geamul. E frig! Imi place sa privesc, dansez in fata geamului si e chiar bine.

Imi place ziua asta lenesa, imi place Bucurestiul din mine, imi place Clujul pentru ca e ieftin si boem, imi place Berlinul in care m-as ascunde, imi place acasa, in Venetia, imi place in Istanbul sa beau un ceai intre prieteni.

tam ta ram tam

as long as we are flying, all this world ain't got no end ... imi canta-n cap

Romania in lume, ep.1

Eli e o amica din München, care recent a fost in Romania si pe care am gazduit-o in minunata noastra casa. Primesc zilele trecute de la ea un e-mail in care ma intreaba daca as fi de acord sa raspund la cateva intrebari despre populatia de etnie rroma ce convietuieste in Romania. O prietena de-a ei scrie un articol despre asta si as ajuta-o daca as face acest interviu. Cunscand-o pe Eli, zic ok. N-am nimic de pierdut, desi mi-am imaginat deja ce ma va intreba si atitudinea generala, dar zic poate am parte de o surpriza.

Si intr-adevar surpriza a existat. Dupa un schimb de e-mailuri in care am aflat ce face fiecare, a ramas de stabilit ziua cand facem interviul. In acest penultim e-mail organizatoric, aceasta domnisoara reporter nemtoaica a confundat Romania cu Bulgaria. Am zambit amar si i-am raspuns ca nu o pot ajuta din moment ce sunt in Romania. Acest fapt n-a afectat-o catusi de putin, a zis un sorry pentru confuzie si m-a intrebat in continuare cand putem vorbi.

Interviul a decurs exact asa cum ma asteptam, acelasi intrebari: ai avut colegi rromi in scoala, ai vecini rromi, sunt discriminati rromii, ce cred eu ca ar trebui facut, ca Madonna a zis si noi am huiduit. Tot tacamul de intrebari.

Cum poti sa faci un articol despre ceva ce nu cunosti?

Fatuca asta habar n-avea ce probleme au rromii din Romania si ce probleme avem noi cu ei, dar s-a trezit sa faca un articol pe tema asta. Da, hai sa scriem despre disriminarea rromilor din Romania sau Bulgaria, oricum ce spui despre una e valabil si pentru cealalta, asa aratam cu degetul, noi cei din civilizatie pe aia din jungla din estul Europei. Exact ca Madonna, care se trezeste vorbind, cand ea ar trebui sa cante, sau in cazul ei sa danseze si atat.

Mi-a promis ca-mi va trimite articolul, de abia astept sa-l citesc. Sper sa aiba imaginatie, macar.

Efectul eliberator

Obisnuiesc sa am simpatii nejustificate fata de cei impotriva carora duc o lupta, indiferent de natura acesteia. In cele mai multe cazuri, respectivele sentimente se pierd in drum spre alte potentiale personaje adversare ori se transforma intr-o pronuntata ura crescanda.
Acest din urma stadiu cere multa munca de informare si multa vorbarie din partea vocilor care imi salasluiesc prin cap, nu e un proces tocmai constructiv, dar cu siguranta e mai eliberator decat simpatia aia cretina ( mai eliberator, e aberant ca exprimare, dar mi s-a parut relevant in contextul de fata ).
Alt obicei prost, in stransa legatura cu celalat, e sa-mi construiesc imagini despre oameni cu mult inainte de a-i cunoaste in realitate, indiferent ca aceasta posibilitate exista sau nu. Oricat de mult mi-ar placea mie sa spun ca oamenii sunt usor de intuit, nu e nici pe departe asa si pericolul tocmai de aici porneste, cand intreagul meu studiu de caz se darama doar privind o fotografie.
Asta mi s-a intamplat in seara asta, deschizand o banala fotografie in care o fata normala cu parul lung si negru, total neinteresanta la o prima vedere imi zambeste. O mai vazusem pana acum, dar nu clar si nici atunci nu-mi era mai draga, dar era deja construita minutios in capul meu si nu prea mai conta cum era ea de fapt, caci tot ce-mi spusesem despre ea era intemeiat, bine structurat, cu o tentativa spre a-i crede nevinovatia, exact cum trebuia. Cuminte si la locul lui; toata lumea, inclusiv eu, era multumita si spasita. Dar, nu! De ce? Pentru ca nu asta e zambetul pe care mi-l imaginam eu. Astfel, devine si mai mult vinovata si simpatia mea trece dintr-odata la ura despre care aminteam mai sus. Vinovatia-i era atenuata tocmai de ceea ce-i inventasem eu, special si comun, dar cum acestea nu exista sunt libera in a nu-i mai gasi scuze. Vinovata!

Multumesc, acum nici macar nu trebuie sa te mai plac si te pot uri in voie!

P.S. "Ura" si " a uri " nu sunt traite la adevarata lor greutate, au fost folosite doar in lipsa de alte cuvinte "relevante".

Keep on moving!

Un pic nostalgica si lenesa totodata, am rascolit printre foldere si dvd-uri pline de praf, pretinzand ca fac ceva, astfel am dat peste un filmulet facut prin ianuarie.

Era incercarea esuata a unui interviu, ideea era sa facem un material despre prietenul nostru din Chile, Gonzalo, un om foarte interesant de altfel, dar pana la urma a iesit o filmare simpatica in care 4 pesonaje vorbesc si doar unul se vede.

L-am pus pe Gonzalo sa vorbeasca despre el, sa se descrie in putine cuvinte, iar el a raspuns in cel mai natural mod: " a dreamer, an observer, a traveller, like Bob Marley said, keep on moving. That's what I'm trying to do."

Gonzalo a calatorit in 22 de tari, pe 3 continente, are o memorie de scurta durata, nu fotografiaza cladiri si parcuri, se imbraca colorat si foloseste un singur pliculet de ceai la doua cesti. Studiaza in Argentina, iar in restul timpului lucreaza in supermarket ca sa-si stranga bani pentru calatorii. Ultima data a stat doua luni in Europa si anume lunile de iarna, pentru ca atunci e vara in Argentina si e in vacanta. Urmatoarea lui excursie va fi in Antarctica.

Educatia civica, sau mai mult lipsa ei

Spiritul meu civic se rezuma la a nu arunca hartii, sticle, etc. pe jos, pentru ca "nu e frumos", asa m-a invatat mama cu un ton autoritar si cu o privire incruntata.

Nu ma implic in activitati "cetatenesti", nici la vot nu prea merg, habar n-am cine e primar in sectorul in care locuiesc, la curatenia de primavara nu ies, practic, mare lucru pentru societatea in care traiesc nu prea fac.

Am doua motive pe care mi le tot repet, si anume, nu am timp si apoi nu ma implic in cauze pierdute.

La 10 metri de blocul in care locuiesc era pana mai ieri, un chiosc deschis non-stop. Un chiosc ca toate celelalte cu tot felul de chestii marunte, dar absolut necesare, nu avea nimic special, decat ca era non-stop si era acolo, exact in locul ala binecuvantat. Nici nu mai tin minte de cate ori m-am trezit in miezul noptii ca nu am credit pe telefon si dadeam fuga pentru a-mi reincarca cartela, reusind astfel sa rezolv treburi "pe viata si pe moarte". Mi se facea pofta de ciocolata cu stafide la 3 dimineata, imi trageam pantalonii si plecam sa-mi indeplinesc poftele, era perfect.

Noi il numeam "la baba", pentru ca de obicei vindea o baba, ce avea un stil unic de a face conversatie.

Dar, nu mai e, s-a dus. Din nu stiu ce motive, a disparut totul, de parca nici n-ar fi fost, a aparut in schimb un gard ce imprejmuieste 30 de m patrati ( au luat si din parcul pentu copii ), cu o pancarta mare deasupra pe care scrie "Imobil multifunctional".

Alaturi , tocmai s-a construit o cladire de sticla cu etaj in care funtioneaza o frizerie, aceeasi frizerie care inainte se desfasura pe 3 metri patrati. Nu stiu care era scopul acestei constructii dar e evident ca nu a fost atins, din moment ce doar parterul e functionabil, iar incaperile de sus sunt goale.

Imi place cartierul in care stau, imi place blocul comunist in care ma culc si ma trezesc, imi plac cele pe care le vad de partea cealalta a bulevardului si-mi placea si baba, unde intotdeauna gaseam paine. Nu vreau cladiri de sticla pe strada mea. Stau 8-9 ore zilnic intr-o cladire de sticla, nu vreau s-o vad cand sunt acasa, vreau mosnegi care vand rosii, pepeni sau usturoi pe trotuar, vreau chioscul ala cu gemulet unde gasesti de toate, vreau sa dispara masinile parcate in fata bancilor, vreau doi caini in loc de zece. Vreau civilizatie, dar nu civilizatia lor!

Cladirea noua s-a construit pe spatiu verde, cea care urmeaza ocupa jumatate din suprafata unui parc, ce pot sa fac eu ca cetatean in privinta asta? Matusa mea s-a dus o data la primarie sa ceara amplasarea unui cos de gunoi in statia de autobuz, altcineva a trimis un e-mail in care se plangea de cainii din fata blocului; nu s-a rezolvat mare lucru in urma efortului lor. De ambele dati am zambit si am luat in deradere gestul lor, acum daca stau sa ma gandesc, poate ar fi trebuit sa subscriu la actiunile lor si nu doar sa zambesc.

De ce nu-mi place toamna?

Pentru ca ploua.

Pentru ca toamna inseamna scoala, implicit restante, implicit sentimentul ala de nefacut lucrurile la timpul lor, vinovatie si automustrare cat cuprinde.

Zile scurte si nopti lungi.

Blugi stropiti pana la genunchi si umbrela vecinului care ti se scurge pe umar.

Nehotarare, adidasi sau pantofi?

Rochiile de vara, pe care nu am apucat sa le port, era timp.

Cearsaful, inlocuit cu o patura.

41 aglomerat, din nou.

La multi ani Ale!

As putea sa-ti povestesc despre printesa Rozeta, dar sincer, nu stiu care dintre miile de variante pe care mi le-ai spus e cea adevarata, asa ca m-as rezuma la the morning star si a ei blue heart, dar si asta are un final cam incert, deci mai bine las lumea povestilor pentru adevaratii profesionisti.
Greu cu zilele de nastere, greu cu a-ti urma visul, greu cu dragostea, greu cu toate prostiile astea care ne umplu zilele. Dar, anul asta, ar trebui sa ai o zi de nastere extraordinara, esti acolo unde vrei sa fii, facand ceea ce-ti place si cu totii stim ca nu a fost tocmai usor. Anul asta e diferit si ne bucura, nu o gura mare si beata care incearca sa pronunte numele taximetristului, nu tort, nu baieti dezbracati ( asta era din visele mele ), ma rog, stii tu mai bine; esti acolo respirand arta prin toti porii ( sper) si facand lucruri memorabile à la Jan Saudek, sau poate un pic mai decente :D.
De ziua ta fii tu, a palestinian star, cu un suflet artistic, care isi intalneste seicul blond vorbitor de franceza, de origine araba, dar care de fapt locuieste in Istanbul, mai exact in Kadıköy unde detine si o ceainarie.
Daca nu te-am ametit destul, incat nici tu nu mai stii ce vrei, retine asta: suntem mandre de tine si ne pare rau ca in momentul asta nu-ti putem pune marsul tau preferat cu "La multi ani!", stim ca-ti lipseste :).
La multi ani Papadie!

'Cause she's Madonna

Mi-a placut Madonna, mi-a placut show-ul, in schimb nu-mi plac romanii.

De ce ai huidui un artist? Pentru ca nu a inceput la 9 fix sa cante? In primul rand, cine dracu a spus ca la 9 fix va urca pe scena, in al doilea rand, din moment ce Paul Oakenfold a terminat de cantat la 8.45, era de asteptat ca nu va incepe show-ul in 15 min, iar in al treilea rand, concertele nu sunt piese de teatru, nu se ridica cortina la ora fixa. E clar ca s-au castigat foarte multi bani din asta, nu ma indoiesc nicio clipa, dar faptul ca a acceptat sa concerteze in locul ala infect, unde te sufocai la propriu de atata praf, ar fi trebuit sa-i aduca macar meritul de a nu fi huiduita.

A fost cel mai nesimtit public, din care am facut parte vreodata, un public mitocan, mancator de seminte in fata blocului.

Pentru Madonna, jos palaria! Cand mai canta, cand mai merge banda, dar a facut show in adevaratul sens al cuvantului. A dansat, a sarit coarda, a schimbat zeci de outfituri, au fost efecte speciale, au fost lumini, lasere, au fost filmulete. Au fost de toate pentru un public pretentios, pacat ca nu a avut cine sa le aprecieze. Madonna mie mi-ai placut si sper sa mai prind un specatcol de-al tau, dar pe un stadion adevarat.

Budapesta - Bratislava - Praga - Cracovia

Iubim Budapesta pentru spatiile verzi, cel mai bine se doarme pe iarba. Am aflat ca Dracula e ungur, stim niste locuri ideale pentru gay, unguroaicele sunt frumoase si dezinhibate, iar istoria inca mai da nastere la polemici aprinse.



E mica, dar e capitala. Bratislava e orasul in care turistul tipic stationeaza doua-trei ore in drum spre Viena, iar austriecii vin aici ca sa bea cea mai ieftina bere. Slovacii nu te primesc cu bratele deschise, mai mult evita contactul cu turistii, iar orasul iti da impresia de conservativ, dar in schimb poti oricand conta pe americani, sunt destul de numerosi.


Praga, orasul cel mai asteptat. Cea mai mare greseala pe care poti sa o faci, e sa vizitezi Praga vara. Sute de mii de grupuri de turisti se opresc in mijlocul strazii holbandu-se toti in aceeasi directie. Ingrozitor! Nu poti respira de turisti. Intr-un octombrie sau un noiembrie sper sa gasesc Praga pe care mi-am imaginat-o. Noaptea, Praga este incredibila.



In Cracovia intalnesti cei mai interesanti oameni: Stefan actorul, Katerina care stie 15 limbi straine, echipa de la Google ( Karolina, Bogdan, Charles, Boris ), Janek, geograful, Paulina de la bucatarie, care prepara cea mai rapida bautura. In Cracovia nu trebuie ratat Bunkier Sztuki si bineinteles Kazimierz.



A fost mai mult o aventura decat o calatorie, uneori am crezut ca nu e adevarat, alteori te saturai sa vezi alte biserici, alte monumente, poze peste poze, dar mai ales au fost oameni, si nicicand n-a fost mai adevarata zicala "oamenii fac locul".

Fucking palestinian star

Fucking shit! What the hell girl, you are the fucking star! Nu te mai lasam acasa data viitoare, asta e sigur. Ne e dor, din nou, de tine, sa pastrezi bandajul ala, sa scriem niste ganduri pe el. Te imbratisam cu drag, inca din Bratislava!

Reply

Papadia bea un ceai fierbinte in miez de vara, se uita pe cer dupa stele cazatoare cu o mana bandajata (am cazut de pe role si am reusit sa ii conving pe cei de la urgente sa nu imi puna mana in ghips). Maine dimineata vin musafari asa ca totul shines around here. Vecinii de bloc asa cum ii stiti, la ora 1 ei fac ardei copti, care sunt mai mult arsi , fum everywhere. Prietena mea din Mumbai slabeste mult mai repede decat mine, that kind of sucks.
Foarte dragut biletul, imi pare rau ca nu m-am trezit sa merg cu voi la gara .
Baci baci baci.

Mesaj din Bratislava

Papadie cosa fai? Ne e dor de tine si sa stii ca-n Bratislava sunt multi mosquitos! Timpul trece incredibil de repede si vacanta acusi e gata. Ne auzim in curand din Praga :*!
Baci y abbracci!

La Tigre E la Neve

Non c`é più niente da dire ... Benigni

U2 Berlin, Galaktisch Gut!

Cum a fost concertul? Galaktisch Gut! ( ca sa preiau titlul unui ziar berlinez ).
Indiferent ca erai sau nu fan U2, merita din plin acest concert. Sunt profesionisti, un pic aroganti, dar isi stiu meseria. Au o echipa in spate foarte bine pregatita, ei care nu se joaca cu ceea ce fac si bineinteles fani pe masura. A fost un show fara cusur.
Nu mi-a fost teama ca Bono nu va fi in forma sau ca Bono n-ar avea voce sau mai stiu eu ce. Nu, nimic din toate astea, mi-a fost doar teama ca vor face un show regizat, prea putin spontan si cumva rece. A fost un show adaptat, ca sa-i zic asa, la nevoile Berlinului, ceea ce nu a fost rau. A tinut Bono un discurs la un moment dat despre maretia acestui oras, la care subscriu cu toata convingerea, indemnurile la solidaritate prezente ca intotdeauna, desi m-as fi putut lipsi in a-i canta lui Nelson Mandela " Happy Birthday ", but what the hell daca trebuie... .

Punctele forte ale acestui concert de neuitat au fost fara dubii, scena si publicul. Intr-adevar arata ca o nava spatiala, iar ceea ce ne-a oferit pe parcursul a 125 de minute a fost incredibil, iar publicul, a fost unul viu, care stia pentru ce a a venit si a stiut sa faca atmosfera la care fiecare viseaza la un concert.
Show-ul regizat de care spuneam un pic mai sus, s-a simtit la un moment dat si a durut, nu pot sa neg. Asa cum se observa si-n filmuletul de mai jos, melodia Stay s-a incheiat cu uralele intregului stadion, ca deh, melodie compusa in Berlin, si publicul entuziasmat a continuat sa mentina ritmul si sa cante chiar dupa ce melodia se terminase. Ma uitam cu inima plina in jur si vedeam tot stadionul cantand intr-un suflet, de cand asteptam eu asta intr-un concert, cand se aud acordurile de la "Where the streets have no name" , au inceput o noua piesa in timp ce publicul inca mai canta de mare zor. A fost momentul in care mi-ar fi placut sa am o rosie la indemana si sa o arunc pe scena. A durut!

Ce-as putea sa spun despre albumul nou, Achtung baieti, e o mare porcarie! N-a miscat nimic in mine nici in varianta live, la Moment of surrender a fost o speranta dar slaba. U2 inseamna Sunday Bloody Sunday, Beautiful Day, One, With or without you, Where the Streets have no name, si piesele din acea epoca nu melodille astea fade care n-au absolut nimic, decat pe ei in rol principal.
Cu minusuri, cu plusuri a fost deocamdata cel mai tare concert la care am fost, a mi se ierta subiectivismul. Desi am incercat sa fiu obiectiva si i-am criticat acolo unde nu mi-au placut, dar la With or without you, my heart melt si cu siguranta cea mai buna varianta la With or Without You a 360 Tour-ului va ramane cea de la Berlin, n-are cum sa fie altfel. Raman cu amintirea celor 90,000 de oameni cantand intr-un suflet pentru cei 4 aflati pe o scena iesita din limitele realului. As fi aplaudat pana dimineata doar sa mai vina sa mai cante macar o melodie.


P.S. Mi-ar fi placut sa am doi metri jumate ca sa nu filmez chiar toate cheliile care-mi ieseau in cale, dar c'est la vie.!

Der Himmel über Berlin

Sa povestesc despre Berlin pana reusesc sa pun la punct materialul filmat la concert.
Cand am ales Berlinul, n-am stat o clipa pe ganduri, am zis da din prima si asta a fost. In schimb lumea a fost sceptica in privinta alegerii mele. Iar, cand am cautat un ghid despre Berlin am avut ceva de munca printre toate ghidurile cu Roma, Barcelona si Venetia, pe care le gasesti pe toate drumurile. Romanii nu sunt fani Germania, exceptie fac doar Mercedes si Audi.
Cum e Berlinul? Un oras respirabil, fara claxoane, cu un gazon la care visez in fiecare seara cand ma intorc acasa, cu o terasa pe malul raului Spree, unde am baut cel mai bun Apfelsaft, cu bitteschön la tot pasul, cu oameni la 40 de ani mai ciudati decat pustii de 16, cu un cult al parului ras si un blond in cel mai natural mod.
In Berlin vremea se schimba precum culoarea semaforului, acum e cald iar peste 5 minute ploua de matura tot in cale. Umbrela nu e foarte practica, un balon de ploaie, in schimb, e tot ce ti-ai putea dori. Ajungi in orice colt al orasului in maxim 30 de minute, de oriunde poti sa faci o legatura cu S-Bahn-ul ( trenul ) sau cu U-Bahn-ul ( metroul ).Ca o paranteza, azi am aruncat o privire peste noua harta de linii de metrou a Bucurestiului si mi s-a parut o gluma in comparatie cu cea nemteasca.
Practic, nazismul n-a existat in Berlin. Am vazut un singur afis, pe care era mentionat Hitler, si atat. In schimb Zidul Berlinului e foarte popular, bucati din zid "autentice" sunt de vanzare la toate gift shop-urile. Au o istorie care atarna greu si care ii condamna, iar ei tocmai asta incearca sa ascunda, nu cred ca vor sa fie aratati cu degetul chiar in propria lor tara. Memorialul Holocaustului din mijlocul Berlinului spune multe iar asta nu mai au cum s-o mai ascunda. Cel putin, asta e impresia pe care mi-au lasat-o cele cateva zile petrecute in Berlin.
Berlinul e un oras cu un trecut bine inradacinat in prezent, e orasul unde le gasesti pe toate, e modern, e istoric, e comunist, e nazist, sunt blocuri, sunt cladiri de sticla impresionante, e roman, e grecesc, sunt domuri, sunt zei, sunt ingeri.
Berlinul e orasul unde as putea locui, m-as intinde pe iarba din fata Domului Berlinez si m-as uita la cer.
Cerul chiar are alta culoare in Berlin!



P.S. In Bucuresti nu m-am uitat niciodata la cer.

Gari, aeroporturi, stadioane, nisip ... din nou

Cred ca Bono invata nemteste la ora asta, iar la noi in bucatarie se prepara o inghetata halucinogena.
Apartamentul se imparte si experimenteaza pe cont propriu in diferite colturi ale europei pentru urmatoarele zile.
Birjar, spre Berlin!
Taxi! La mare!

10 items or less

Easy movie, nice song

Bestfest not so best

Asta e un post negativ la adresa Bestfest-ului.
Sunt amatoare de muzica si mai ales de atmosfera de la concerte si am fost la " cel mai mare festival de muzica romanesc ", ca sa citez toate publicatiile de specialitate. M-a lasat rece.
E drept ca am fost intr-o singura zi, mai bine spus, am prins doar doua concerte, Motörhead si Moby, dar mi-a fost de ajuns ca sa-mi formez o parere. In primul rand, cineva a avut o idee geniala sa puna cele doua formatii in aceeasi zi, un dj si o formatie rock e combinatia perfecta, scenele alaturate si mai inspirat.
Mi-au placut atat Motörhead cat si Moby. Motörhead meritau un bis, mai multe aplauze, mai mult entuziasm din partea publicului, caci sa fim seriosi, oamenii aia chiar au cantat de te cutremurai. Iar Moby, a facut un show ca la carte, fara prea mari improvizatii, lumea canta, dansa, si-a facut treaba bine. Dar sfarsitul a fost ceva de genul, cantam si deodata nu mai cantam, se sting lumnile, se da drumul la muzica si plecam acasa. Aplauze? Bis? Moby mai canta-ne ceva? Unde sunt toate astea, sau nu se poarta la un festival?
Un nonfestival din punctul meu de vedere, fara o scena adevarata, cu doua mostre asezate una langa alta, o locatie ce lasa de dorit, un bilet nesimtit de scump, fara atractii aditionale ( inafara de muzica . Multe minusuri. Eu zic ca meritam un festival adevarat, asta nu e festival, e un loc unde se aduna lume, bea bere si se uita la niste oameni pe scena.

Ce viseaza oamenii?

In 5 ani :

a. la Paris, propria afacere
b. chitarist in Metallica
c. in Cuba dupa iarba
d. sotia unui şeic
e. sa sparg ouale cu o singura mana, ca Jamie
f. inca logodita
h. Michael is alive

P.S. Culese din realitate

Vecini de bloc

Locuim intr-un bloc cu 10 etaje, 4 apartamente pe fiecare etaj, sa spunem ca sunt in medie 3 oameni in fiecare apartament, deci ar veni cam 132 de oameni in tot blocul, more or less, cu o oarecare marja de eroare. Cat de greu poate fi sa retii 132 de oameni?
Locuim aici de doi ani de zile si-n tot timpul asta n-am reusit sa retin decat maxim 5 oameni. Saptamanal, dau buna-ziua cam la 20 de persoane, de fiecare data altele, habar n-am de unde ies oamenii astia, dar parca ii vad pentru prima data in viata mea. Astazi de exemplu, in fata blocului stateau doua araboaice cu vreo trei copii in jurul lor si cu alti doi in carucioare, iar ceea ce m-a frapat e ca babuta, care sta de obicei la intrarea in bloc, vorbea cu ele de parca le-ar fi cunoscut de-o viata. Si acum vine si frustrarea mea, ca in fiecare seara ii dau buna-seara si de fiecare data se uita lung la mine si nu stie daca sa-mi raspunda sau nu. Why is that?
Oamenii sunt ciudati, de multe ori mi se intampla sa raman cu salutul si asta chiar ma calca pe nervi. Ok, nu va cunosc, dar va salut, nu ma doare gura sa zic o buna-seara.
Cand eram acasa, cunoasteam oamenii pe o raza de 1 km, ii stiam pe cei de la scarile vecine, aveam prieteni in capatul celalalt al orasului si-i stiam si pe vecinii lor, ii salutam de parca ar fi fost ai mei si culmea imi si raspundeau cu o anumita familiaritate.
Acum as putea numara pe degetele de la o mana persoanele pe care le stiu din tot blocul: doamna de alaturi, cu care impart liftul in unele dimineti; doamna administrator, care sta la etajul 3 si pe care n-ai cum sa o ratezi, un domn dragut de la 7 care imi tine tot timpul liftul; taticul, de sub noi, fost metalist in tineretea lui zbuciumata, acum are un copil de 1 an si ne bate din cand in cand in usa, and last but not least tipul care lucreaza la Zara in Plaza si caruia i-am blocat liftul intr-o seara.
Totusi, de ce e atat de greu sa tii minte niste fete?

La multi ani Andre!

So baby you have grown up!That's the real shit, you have to be a woman now.

So take your high heels and walk on the road of succes! ;) vin si eu in urma ca sa supraveghez situatia.

S-au schimbat multe lucruri de anul trecut nici nu mai tin minte tot ce s-a intamplat dar stiu sigur cu tu ai fost miss senzualitate cu punctajul cel mai mare.

La multi ani Andre! la cat mai multe aventuri si vise marate care sa devina realitati( nu iti fa griji New York-ul ne asteapta, nu am uitat). Mi-ar placea ca maine sa nu te duci la job si sa plecam din Bucuresti, pe drum sa o luam si pe Foxy si sa sarbatorim intr-un loc necunoscut dar coorporatia are nevoie de oameni de baza ca tine.

Nici pentru tine nu avem surprize si nici tort cu striperi, si nici prieteni care stau ascunsi prin bucatarie, te rog sa ma ierti , scuze sunt multe. Te iubim pentru ca in fiecare zi esti altfel!

AC fucking DC

"Who's singing tonight? AC fucking DC man!"

Barcelona, 7 iunie, Estadio Olimpico de Barcelona

Recunosc am fost unul dintre putinii oameni care s-au bucurat cand au auzit ca e o mare teapa AC/DC la Bucharest Rock Festival, desi ma gandisem si eu sa-mi cumpar bilete. Sa nu mai rasucesc cutitul in rana, stiu ca pentru unii a fost dureros.

Revenind la Barcelona in ziua de duminica, a fost invadata de tricouri negre, AC/DC era imprimat in toate modurile posibile si purtat de persoane care de care mai diferite. Erau impanziti peste tot, culmea a fost ca am intrat in Hard Rock Cafe si la un moment dat s-a difuzat o piesa de-a lor si a "explodat" deodata cafeneaua, era incredibil ce se intampla, de parca toata barcelona ar fi fost implicata in acest eveniment. A fost un preambul foarte interesant si te simteai nemaipomenit stiind ca iei si tu parte la acest eveniment care se anunta. In Bucuresti n-am vazut asta inaintea niciunui concert, doar in Sibiu la Art Mania a fost ceva asemanator, dar avand in vedere ca era un festival de 3 zile si orasul destul de mic, era oarecum justificat prezenta blackerilor pe strazi.

Concertul era programat pentru ora 22, am ajuns acolo pe la 16, erau cozi imense se intra pe mai multe parti, depindea de locul unde aveai biletul, dar asta am aflat doar dupa jumatate de ora de stat la coada, obisnuita cu modul de intrare din Romania. Norocul meu ca am stat la coada care a trebuit, iar dupa o ora am intrat si pe stadion. Ceea ce m-a asuprins a fost controlul superficial pe care il "executau", puteam usor sa strecor vreo doua cutii de bere sau orice fel de alcool si foarte amuzant a fost faptul ca avand in posesie o camera de fotografiat semi-profesionista s-au uitat asa un pic mai urat la mine si mi-au spus sa o las la "cocineria". Habar n-am ce era aia, cert e ca am trecut fara nicio grija, luand bineinteles camera cu mine, nu am lasat-o la nici o cocinerie si n-am avut nici cea mai mica problema.

Stadionul destul de mare, desi mai mic decat ma asteptam, aveai posibilitatea sa alegi tribune sau gazon. Asta mi s-a parut ciudat, ca locurile din tribune exact din dreptul scenei erau libere si puteai sta acolo daca nu-ti placea pe gazon. Tribunele laterale au fost pline ochi iar pe gazon nu aveai unde arunca un pai si o diversitate culturala incredibila. Germanii sunt cei mai galagiosi, spaniolii foarte freaky imbracati, fetele mai ales, sunt rau tulburate saracele si miros de iarba peste tot; erai high doar cat respirai.

Trupa din deshidere nu a reusit sa atraga foarte mult atentia, nici nu i-am retinut numele, si-n plus stateau prost cu sonorizarea, se auzea ca dintr-un butoi. Noroc ca AC/DC nu au avut aceleasi probleme, au inceput la 22 fix ridicand publicul in aer si scena in flacari. Au fost doua ore ca la carte, dupa un program foarte bine pus la punct, un show regizat pana la cel mai mic detaliu, oricat de mult ne-ar placea sa credem ca e improvizat stim foarte bine ca muncesc din greu ca sa avem parte de un astfel de apectacol "spontan".

Au inceput cu Highway to hell, publicul canta intr-un suflet, doar ca aplauzele durau cam putin pentru gustul meu, in schimb se canta ca pe stadion, imediat ce se asternea linistea ai fi crezut ca esti la un meci de-al Barcei. Spaniolii mi s-au parut cuminti cumva, nu se exteriorizau foarte puternic, erau acolo aliniati, toti al locul lor si strambau din nas cum dadeai un pic mai tare din coate. Norocul nostru ca am fost inconjurati de austrieci si francezi si au stiut foarte bine sa-si delimiteze spatiul.

Nu faceai diferenta intre piesele de pe noul album Black Ice si intre cele consacrate, erau cantate cu aceeasi verva si la fel de bine cunoscute de catre public. Ceea ce m-a impresionat si mi-a dat si un sentiment de frustrare totodata ca nu am doi metri, au fost proiectiile si jocurile de lumini de pe scena. Atat vizual cat si auditiv am avut parte de un spectacol pe care in Romania nu l-am intalnit la niciuna dintre trupele care ne-au trecut pragul. In mijlocul scenei a fost pozitionat the Rock'n' roll Train, doua ecrane care au devenit unul in a doua jumatate a showului , altele doua lateral, totul iti dadea impresia de ireal, tot ce se intampla pe scena era proiectat la dimensiuni fantastice. Un show profesionalist sub toate aspectele.

Desi multa lume l-a contestat pe Brian Johnson, pentru mine vocea lui inseamna AC/DC. Nu cred ca am auzit vreo piesa de-a lor cantata cu Bon Scott, dar timbrul vocal aspru al lui Brian il recunosc oriunde si stiu ca e AC/DC. Brian Johnson e solistul atipic carevnu comunica foarte mult cu publicul, dar totusi nu-ti da impresia de raceala, il simti acolo trup si suflet pentru tine care urli ca un disperat din tribune.

Senzatia serii, dupa parerea mea a fost Angus Young, cu stripteasul lui aratandu-si chilotii inscriptionati AC/DC, cu un du-te vino incontinuu pe scena, oarecum neincapatoare pentru el, cu solo-urile de chitara perfecte si cand te gandesti ca toate astea la 54 de ani. Vazandu-l iti era frica pentru el, sa nu cada sa nu-si rupa vreo coasta sau ceva, la cat de firav pare, dar e cel mai bun exemplu ca aparentele inseala si o viata de muzica nu se sterge cu trecerea unor ani.

A fost un concert plin cu de toate, nostalgicii si-au regasit vechea trupa la fel de vie ca-n tineretea lor zbuciumata, cei mai tineri au asistat la istorie, iar cei care nu-i cunosteau cu siguranta ii vor sti de acum inainte.

Totusi m-a incercat un sentiment de regret atunci cand au cantat " For those about to rock we salute you" , mi-ar fi placut ca in loc de Barcelona sa aud Bucuresti, mi-ar fi placut sa-l vad imbracat pe Brian Johnson cu tricoul nationalei si nu cu tricoul Barcei, dar cum Romanica mitica mai are mult pana se face mare, mergem si urlam in alte tari. Asa ca la munca voinicii mei cu stadionul ala care se tot anunta a fi si a nu fi!

La multi ani Foxy!

Zile de nastere, n-ai ce sa le faci, vin, pleaca ca la ele acasa. N-o sa fie striperi, mi-am dat silinta dar n-am gasit mare lucru, dar in schimb o sa fim noi, un tort, becuri stinse si ... surpriza, e ziua ta, La multi Ani!

Bambu drag, sa nu-ti fie teama, n-o sa impartim acelasi baston, tu o sa fii mereu zambitoare si la 16 ani si noi o sa regretam alegerile facute :D. Noi, cele doua ramase acasa, singure, de ziua ta iti dorim sa-ti iei cat mai repede carnetul ala de sofer de tir, sa pasesti pe luna , sa faci o calatorie la drum de seara, sa nu-ti mai bata nimeni in usa data viitoare, sa intri la Conservator, sa-ti gasesti maioul ala de demult pe care nu ti l-ai cumparat ( stim din a cui cauza ), sa spargi porti de fier bunicule, ca esti pentru lucruri mari.

Bambu drag, la 90 de ani o sa radem de toate astea >:D< !

Trei fete

1. Beti cea urata cu trei fete de elita au hotarat sa se futa numai in valuta
   
2. trei fete s-au masturbat fara inhibitii
   
3. trei fete in parc dar bete moarte
4.  trei fete din Lupeni se dezbraca Download NOW!!!
   
5. trei fete, trei bruschete, trei umbrele 
6. Sf Nicolae salveaza trei fete de la desfranare
   
7. trei fete de maritat 
8. trei fete au deschis un bordel ilegal intr-un bloc
   
9. trei fete la bucatarie 
10. trei fete de 10 pe linie
11. trei fete su per sexy se distreaza
12. trei fete soooper nashpa
13. trei fete banc deocheat
14. trei fete supersonice
    
15. cele trei fete ale imparatului
16. Andreea Balan cauta trei  fete backing vocals
17. La trei fete SRL
18. Trei fete latino 100%
19. masaj erotic cu trei fete
20. trei fete dans exorcizare caterinca
21. trei fete goale alergand prin Paris
22. Jefuit de trei fete cunoscute pe internet
    
23. trei fete poze 
24. trei fete erotism in arta 
25. trei fete violate
    
26. trei fete s-au intors acasa
27. trei fete de 13 si 14 ani vor deveni mame
    
28. trei fete maltratate
    
29. Sexul in trei fete 
    

Gandurile unei zile de vineri

Vara dormim mai prost. Dar nimic nu-i mai frumos decat sa te trezesti intr-o dimineata de vara. Dimineata devreme am vrea-o intreaga zi.

Printr-un geam de sticla nu poti trece, vanataia de pe genunchiul drept nu e de la faptul ca ai dat cu capul in ecranul unui autobuz aflat in miscare. Iar, lumea din jurul tau nu-ti spune nimic, tocmai cand tu ai vrea sa-ti spuna. Propria ta indiferenta regasita in zecile de priviri cufundate in ziare si-n urechile urlatoare a Metallica te-a durut azi ca niciodata.

Perfectiunea o poti gasi intr-un flyer distribuit la metrou la Universitate. Cosmetica, coafor, manichiura, pedichiura la nivel profesionist si preturi foarte mici. Se pun si degetele mele calcate de adidasul plin de noroi al unui cretin in 41?

Dar, miroase a aeroporturi, gari si a limbi straine si asa trece si o zi de vineri.

Iarmaroc Fest

Pentru ca tot ne plangeam de caldura, de lipsa de gheata, de lipsa de aer, de spatiul inchis al apartamentului de la etajul 9, am hotarat sa plecam la padure.
Asa ca dragi vecini de bloc, in noaptea de sambata spre vineri orbecaim prin padure.
Ne vedem la Iarmaroc!

Chelner, un pahar cu multa, multa gheata!

Ne-am asezat la masa, fiecare asa cum se simte cel mai bine, cu ceva mai tare sau mai slab in mana, fumam sau doar inhalam fumul celor din jur, criticam sau doar glumim pe seama altora si implicit a noastra.
Ne simtim bine vara, la terasa, la umbra, la bunica in curte, oriunde numai nu la etajul noua. Asa ca am intocmit si cateva planuri de evadare. Va fi o vara plina cu inca un an adaugat la fiecare dintre noi si tot pe atata intelepciune.
Sunt pe lista doua concerte importante, plaja pe o insula "ideala pentru luna de miere" si un workshop de "formare profesionala" la care nu sunt preferinte in legatura cu colegul/colega de camera.
Bucuresti, aici Drumul taberei, tu pe unde umbli? Pastreaza trei locuri libere la masa!

Arome de vara

Se cer aer conditionat, geamuri deschise si interzicerea motoarelor pe Bd-ul Drumul Taberei.

Cum sa fugi din calea cutremurului, care era anuntat pe data de 9 mai fix, nici mai devreme, nici mai tarziu? Am fugit degeaba, o sa ne prinda pe picior gresit si-o sa murim, moarte sigura la etajul 9.

Cum sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga, ca din patul tau se vede luna? Si nu trebuie sa fumezi nimic, chiar se vede, zau! O sa fac o poza intr-o zi.

De ce doua cuba libre nu sunt intotdeauna bune? Cand ai planuri dupa, mai bine te opresti la una.

Nemtii fac sex si la 76 de ani, asa arata filmul Wolke Neun ! Sprechen Sie Deutsch?

In Cismigiu in miez de noapte se intampla lucrurile, care in timpul zilei sunt ilegale. Cum ar fi: plimbatul cu rolele, tolanirea pe spatiu verde, si altele la fel de ilegale. Speram la o legalizare a celor din urma!

Stelele prevestesc un nou Sergiu Nicolaescu. Da-i inainte maestre! Sa nu ma uiti, ca invat sa mananc seminte, ma pregatesc intens.

Facebook-ul e in trend! "Can I have your phone number?" "Oh, please, haven't you heard of facebook?"

Daca aflati ceva de cutremur, anuntati: Ap-ul 55, etajul 9, acolo ne gasiti.

Mesaj de la doamna administrator

Şerefe

Istanbul, Constantinopolus si inimile noastre vorbesc turca.
Cum a fost la Istanbul?
Aveam in plan sa tinem un jurnal de calatorie, dar a ramas doar in plan. Cand te culci la 4 juma cand incepe prima Ṣalāt a zilei, ca mai apoi la 8 sa fii in picioare, nu prea iti mai arde de jurnale.
Am plecat cu foarte multi de nu, nu puneti mana, nu intrebati, nu faceti aia, nu clipiti, nu respirati, daca se intampla ceva inchideti ochii si fugiti. Ar fi fost interesant sa vezi Istanbulul cu ochii inchisi, thanks mom!
N-am respectat niciuna din indicatiile de mai sus si draga mama n-am plecat cu un grup de turisti, am colindat Istanbulul de capul nostru, am stat la niste turci si nici nu stiam unde e Ambasada Romaniei.
Deci, ceai in timpul zilei, efes pilsener pe seara, iar spre dimineata bazooka. Hai sa facem Bosfor din Dambovita, sa punem un feribot in loc de 41, sa scoatem lumea de la metrou si sa o lasam sa urce sapte dealuri in fiecare zi, sa inceapa sa bata toate clopotele bisericilor de 5 ori pe zi la aceeasi ora, ce viata ar mai fi in Bucuresti!
Schimbam continentele zilnic, ne trezeam in Asia si ne culcam in Europa. Femei cu capetele acoperite, barbati cu mustati generoase, o limba al dracu' de neinteleasa si o engleza rar cunoscuta, in schimb comunicam mult din priviri si gesturi. Kadıköy a fost Drumul Taberei, Taksim al lor Piata Universitatii a noastra, dar Grand Bazaar nu e Europa si nici nu e chiar asa de grand. Siskebab cum nu am mai mancat, o baclava cu lapte de la mama ei, chelneri extrem de amabili si culmea chiar fara sa le lasi bacsis. Ciudat, un termen preluat din turca, dar nu foarte popular la ei.
Istanbul, o alta lume, atunci cand o traiesti ca un "istanbulian" adevarat. Istanbul nu inseamna numai moschei, monumente istorice, plimbari pe Bosfor si o sumedenie de sortimente de rahat. Istanbulul asa cum l-am cunoscut noi, a fost insotit de ceai si de baieti cu nume greu de retinut. Au fost multe bodegi ascunse printre stradute cu mancaruri delicioase, o cafenea incredibila undeva sus de unde vedeai intregul oras, picioarele podului peste Bosfor care isi schimba culorile, autobuze la 4 dimineata pline ochi numai cu barbati, lipsa cosurilor de gunoi, narghilea de menta si trandafir, salvari, viitorul ce se ascunde pe fundul cestii de cafea, Hagi cel mai iubit fotbalist si cate multe altele.
Istanbulul ni s-a aratat asa cum ii este lui mai bine si noua ne-a placut, de aceea o sa ne si intoarcem de fiecare data cand o sa avem ocazia. Sunt si parti nu tocmai roz, despre care povestim intr-o alta zi.
Urmatorul tren? Spre mare, birjar!

Bravo bunicule, ati spart portile Istanbulului!

E 01.30. Pentru un trecut de miezul noptii, in apartament se intampla tot felul de activitati, care mai de care mai ciudate in banalitatea lor. In bucatarie se picteaza un tricou, dormitorul se afla intr-o mare dilema: mai multe pulovere sau mai multe tricouri? iar in baie, apa curge de jumatate de ora tot rece. Sa doarma cineva ca sa fim sigure ca ne trezim dimineata! Stim, indemn absurd, din moment ce nu va dormi nimeni, cine sa se mai trezeasca? Trecem peste, noi intelegem.
Un tricou cu Bucuresti pentru Emric, oua kitsch pentru mama lui, pentru varul lui gasim ceva in aeroport, speram, iar in rest cozonac, vin si ... noi. Inca nu stim ce sa alegem, un rac sau un scorpion?
Fichi-fichi nu-i de bine, nu acceptam ce ni se pune in brate, nu renuntam la niciuna dintre noi pe mai putin de 3 camile si un sfat:
La cumparaturi in Istanbul nu se achizitioneaza lucruri pe care un anume apartament nu le-ar folosi in Bucuresti!

P.S. Emric ar fi bine sa porti tricoul asta, ca s-a umblat peste mari si tari pentru el, si doi artisti, unul plastic si unul vestimentar, si-au adus contributia la minunata opera, so watch it!

g00dby3 at3li3r6

Expozitie de o zi “g00dby3 at3li3r6”- Grivitei 28, vineri 10.04.2009 ,ora 18.

A sosit momentul sa spunem Pa, vom inchide usa,ne vom lua cartoanele de pe pereti si vom parasi un perete roz. 6 luni am avut un amant, eram foarte intimi si izolati. Ne-a inspirat si ne-a motivat , acum ii suntem datori. „g00dby3 at3li3r6” este o expozitie de fotografie si instalatie organizata de studentii de la sectia Foto-Video, Universitatea Nationala de Arta. Vineri 10 aprilie 2009, ora 18, Atelier6.
Atelierul 6 este in incinta Universitatii de Arta , Grivita 28.

Te vad, te simt, ma doare...

Postare ce a urmat a fi completata mult mai tarziu, din lipsa de timp, lipsa de cuvinte, pur si simplu din lipsa de oameni.
Apartamentul 55 nu a fost niciodata o casa inchisa. A fost pentru ceva vreme o casa goala, cu doua fotolii si un pat fara saltea, cu trei scaune si o oglinda din fier forjat, a inceput in doi, a cautat un al treilea si a acceptat chiar si o a patra. In doi, in cinci, in noua au incaput dintotdeauna povestile, au fost zmei, printese si balauri.
"Apartamentul traieste prin voi, e ceva magic in el, toti ceilalti sunt pasageri, doar chriasi, voi ii dati viata." El era Alex si o spunea cu atata convingere incat il si credeam.
Alex era un nebun frumos. Scria scrisori ce incepeau cu "dragele mele" si se incheiau cu "şakadâm, şakadâm". Iubea cu voce tare si nu se sinichisea de nimeni. Te facea sa crezi ca ti-a cumparat cel mai frumos cadou si te trezeai cu cea mai "incantatoare" vaca zburatoare din Budapesta. Alex era putin din toti, exceptand banalul.
Au ramas lucruri nefacute si atat de multe nespuse. Un concert la ateneu, un bairam in Ferentari, o excursie la munte, un proiect artistic maret, petrecerea de ziua imaginata si multe nopti fara telefoane in miez de noapte.
Ti-am cumparat lalele albe si habar n-avem daca ti-ar fi placut, n-am apucat sa vorbim despre flori. Ne-am imbracat in negru si am ascultat o slujba, in mijlocul careia cu siguranta ai fi izbucnit in ras. Te-am condamnat in gand, dar am tinut lumanarea aia aprinsa pana n-a mai avut ce arde.
Am pierdut o poveste. Am pierdut un "Te inseli, totul e vesnic." Am pierdut un "Va iubesc dragele mele!".

Ti-am scris si un blog patetic, tocmai din cauza ca nu stim sa pierdem. Noi glumim si cadem in picioare, nu ni se intampla sa pierdem oameni, tu erai Alex si noi radeam, parca asa functiona.
Nebunii iubesc mai frumos. Noi n-am inteles.

O vodka mica

"Suntem stresati. Iesim la tigara?"
" Hai, nu fumez, dar hai!"
" Dar nu mai bine, bem ceva?"

Nu ma numesc Bukarest, Romania nu e India, nu e chiar un punct negru si mic si plin de gunoaie pe harta, o urasc eu, dar numai eu am dreptul asta, asa ca mai mult respect Deutschland!
Ce se intampla in Pipera pe timp de criza? La bodega din colt, pt 50 ml de Stalinskaya platesti numai 2.5 lei, o dregi cu un nectar, mais ça n'existe pas, cola merge? E criza, dom'le asa ca ne adaptam, bem o vodka, nici o Cuba Libre today.

Busu ne-a mintit de dimineata, ne-a spus ca nu va ploua astazi, nu-l mai credem.

De baut am baut, dar cand ne culcam? Mai e mult pana la 6? Suna telefonul, unknown number. " Hallo ...! Kannst du bitte mir helfen? "

Oh, fuck, I got to go. By the way, I was promoted today. Cheers!

CocoRosie

Pentru ca o sa imi sarbatoresc ziua de nastere in Serbia, pentru ca in bucatarie se intampla cele mai misterioase lucruri, pentru ca parul lung creste greu si cel scurt e la moda, pentru ca vrem sa iubim si cautam rozmarin in piete de periferie, pentru ca limbajul nostru inca are urme de expresii "comunisme" de la invatatoare.

one minute city portrait effi si amir

8 zile, si 8 nopti, cadre peste cadre, butoane preferate in premiere, after effects , final cut mac-uri care se restarteaza, sophia care plange in atelier , caini care te alearga in timp ce ii filmezi de pe bicicleta, tigani care striga dupa fiare vechi si apoi iti distrug proiectul, cultul crucii in masina, iris kitchios si cocosi la ora 4. Effi si Amir , doi artisti incredibili, primul meu workshop video , multi prieteni Regele si Regina Ionescu , doi tipi de la master care m-au ajutat cu after effects.....well multumim Regelui Ionescu pentru premii si restul studentilor de la arte pentru votul acordat. Spatiul de la atelierul 6 e plin de amintiri si de urme "vulgare"pe mac-uri, de imagini cu dacii si fotografii cu vibratoare.

Saturday's question

People are better than no people?

Ni se intampla

Conversatie mama-fiica (aka. eu si mama ):
" Si ce mai faci in rest? "
"Bine. Job, acasa, istanbul in scurt timp, examene saptamana viitoare, stii tu."
"Aha. Si altceva? "
" Altceva, ce? Nu, nu ma marit curand."
" Ei, nu spune nimeni sa te mariti, doar sa te gandesti mai serios. Sor'ta ce face?"
" E bine, dar nu cred ca te referi la asta."
" Timpul trece, nici nu va dati seama. Mai lasati si voi mofturile, trebuie sa ai un rost pe lumea asta. Merit si eu sa am nepoti."

Conversatie cu un coleg din Germania:
" Am terminat Facultatea de Arte, dar nu aveam bani. Nu aveam bani, nici sotie, nici nimic. Am hotarat sa ma bag in vanzari."
" Si acum e mai bine? S-au schimbat lucrurile?"
"Ei, nu, sunt tot singur, Am 37 de ani, nu sunt inca insurat, dar oricum barbatii sunt mai mult timp fertili decat femeile, asa ca nu-mi fac griji. La voi e problema, ceasul ticaie."

Comentarii pe langa subiect:
Nu i se intampla des mamei sa faca conversatii de genul.
Eu am 22, el are 37 si problema e la mine!?

Concluzie:
Daca ea nu vrea, eu ma mai duc?

Itinerar

O zi frumoasa!
E oficial, lipsesc doar 2 bilete de avion, dar vor veni in zilele ce urmeaza.

In formula completa, cu 3 geamantane, cu o camera de filmat, 2 aparate de fotografiat, Otopeni si rasete, acesta va fi drumul spre Istanbul pe 17 aprilie.

Am cautat, renuntasem, am cautat din nou, altceva, ce-i drept, ca pana la urma sa dau peste ce cautasem initial si asa in iunie hodoronc-tronc la 2 ore distanta cu minunatul Wizz-air va fi si Barcelona. Sunt convinsa ca Barcelona e in sine de ajuns, dar AC/DC e un scop in sine, asa ca vom fi pe Estadi Olímpic Lluís Companys de Barcelona pe 7 iunie.

Sometimes you can't make it on your own, but not this time. Proaspete de jumatate de ora, cu Berlin inscriptionate pe ele, sunt biletele la U2. "Nu mai intind mana spre o holograma 3D", voi urla, voi aplauda, voi trai in sfarsit "With or without you".

N-au fost planuri, au aparut de pe o zi pe alta, au trait o perioada scurta de incubatie in visare si acum sunt reale, sunt palpabile.

Flannery O'Connor

"A life of Flannery O'Connor" de Brad Gooch, o biografie care mi-a starnit interesul. Am dat intamplator peste un articol despre O'Connor, n-am citit nimic scris de ea, dar ca niciodata as vrea sa o descopar inainte de a-i rasfoi cartile. 

O'Connor described herself as a "pigeon-toed child with a receding chin and a you-leave-me-alone-or-I'll-bite-you complex." When O'Connor was six she taught a chicken to walk backwards, and it was this that led to her first experience of being a celebrity. The Pathé News people filmed "Little Mary O'Connor" with her trained chicken, and showed the film around the country. She said, "When I was six I had a chicken that walked backward and was in the Pathe News. I was in it too with the chicken. I was just there to assist the chicken but it was the high point in my life. Everything since has been anticlimax.”

Der Himmel über Berlin

Als das Kind Kind war
war es die Zeit der folgenden Fragen:
Warum bin ich ich und warum nicht du?
Warum bin ich hier und warum nicht dort?
Wann begann die Zeit und wo endet der Raum?
Ist das Leben unter der Sonne nicht bloß ein Traum?
Ist was ich sehe und höre und rieche
nicht bloß der Schein einer Welt vor der Welt?
Gibt es tatsächlich das Böse und Leute,
die wirklich die Bösen sind?
Wie kann es sein, daß ich, der ich bin,
bevor ich wurde, nicht war,
und daß einmal ich, der ich bin,
nicht mehr der ich bin, sein werde?

Lied Vom Kindsein
Peter Handke

Ce sa iau ca sa nu mai tusesc

Lumea ne cauta pe google, crezand ca dau de vreun leac de tuse. M-am hotarat ca daca tot ajung pe pagina asta, sa le dau si niste remedii ca sa nu vina totusi degeaba. Asa ca, din experienta mea cu tusea va impartasesc.
Pentru cei mici, stiu doar ca siropul de tuse nu e foarte recomandat, mai ales la cei sub 2 ani. Un tratament eficace pentru tuse il stiu de la mama, era o tortura pentru mine, dar n-aveam de ales, este vorba de renumitul ceai de ceapa, are un gust oribil dar functioneaza. Se iau, cred, vreo 2-3 cepe, se curata si se pun intregi la fiert intr-un ibric cam pentru ceai, cafea etc. Se lasa la fiert pana se inmoaie cepele, va capata un aspect mai vascos, apoi se strecoara, se adauga zahar sau miere, ca sa fie mai suportabil. Am citit undeva ca ar trebui sa se bea doua cani pe zi, eu insa imi aduc aminte ca mama imi punea intr-un paharel ( jum. din cantitatea unei cani ), dar stiu ca era foarte consistent si il beam foarte greu pentru ca nu era ca un ceai normal, sau mintea mea de copil distorsiona totul si facea sa mi se para si mai groaznic decat era in realitate. Beam maxim doua paharele de ceai, nu cred ca am baut vreodata mai mult.
De cand sunt mare, trece de la sine, sau daca nu, ii dau cu sirop de tuse: Stodal, Humex( nu prea m-a impresionat ), si ceai cu miere ( functioneaza doar pe moment ).
Sanatate va doresc!